Patimi, demoni, libertate

Avva Pityrion este un ascet de la care Patericul reține o singură apoftegmă, în perfectă coerență cu descrierea pe care i-o găsim în Istoria Monahilor din Egipt. Știm despre el că a fost ucenic al Sfântului Antonie cel Mare (atât Patericul, cât și Istoria monahilor menționează acest detaliu). Mai aflăm că în Tebaida, pe „un munte înalt, înspăimântător și abrupt, întins (ca o aripă) peste fluviu”, monahii își trăiau viața în peșterile din acest munte, sub îndrumarea lui Pityrion. Acesta, fiind următor al avvilor Antonie și Amon, moștenise și harismele acestora. Viața și-o petrecea într-o asceză severă: „mânca de două ori pe săptămână, duminica și joia, consumând puțin terci din făină de grâu, nemaiputând mânca nimic altceva, căci așa își formase rânduiala sa”. Tema lui predilectă, preocuparea ascetului, era lupta cu demonii.

Apoftegma din Pateric păstrează două cuvinte ale sale: „Cine vrea să scape de demoni mai întâi să-și înrobească patimile, fiindcă atunci când se biruie o patimă, se alungă și demonul ei”. Și tot așa, a mai zis: „Un demon însoțește mânia. Dacă stăpânești mânia, alungi și demonul ei. La fel, pentru fiecare patimă”.

Avva Pityrion vede o legătură între o patimă și un demon. Cu alte cuvinte, în fiecare suferință (căci orice patimă are și această dimensiune) se găsește și o lucrare demonică. Dar asta nu înseamnă că lucrarea aceea este exclusivă, că ne găsim legați în mâinile demonilor și suntem paralizați, fără posibilitatea de a acționa în vreun fel. Demonii sunt paraziți, care se insinuează discret și se luptă să pună stăpânire peste rana sufletească. Omul este o cetate asediată în permanență de puterile demonice, iar atacurile lor sunt dintre cele mai perfide.

Avertismentul avvei Pityrion este unul realist. Lupta cu demonii se face indirect. Nu ataci frontal, nu dai cu bâta în roiul de albine. Există o cale mai simplă, aceea de a lupta cu demonii, atacând patimile pe care ei le parazitează și le potențează. O suferință fizică va reverbera în duh, iar dracii vor ataca locul acela sensibil, creat de suferință. Dar și o suferință psihică, o boală psihică, este tot un loc de vulnerabilitate, pe care demonii încearcă să îl ia în stăpânire. În clipa în care începem să câștigăm teren în fața patimilor, de orice fel, stăpânirea demonilor slăbește.

Asceza părinților este modul în care, prin trup, ajungem să ne modelăm sufletele, ni le purificăm și în felul acesta le scoatem de sub stăpânirea demonilor. Așadar, lucrând cu noi înșine, în atmosfera comuniunii Bisericii, sub povățuirea unui bătrân, ieșim pas cu pas de sub influența demonilor și dobândim libertatea definitivă în duh. Iar libertatea este sănătate.