Povestea pustnicului Sindonie

Iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este porunca în care se cuprinde toată Legea. Cine o împlineşte pe aceasta nu poate greşi, fiindcă iubirea este dispoziţia sufletului care nu preferă propriul interes voinţei divine sau folosului fratelui. Lucrul acesta l-a făcut pe Fericitul Augustin să spună următoarele cuvinte: „Iubeşte şi fă ce vrei!“.

Pilda de azi ne va relata un model de iubire fără limite pentru Dumnezeu şi aproapele.

Serapion era un ascet egiptean foarte darnic. De multe ori era văzut că umbla dezbrăcat până la piele, înfăşurat într-un cearşaf, fiindcă îmbrăcămintea sa şi-o dăruise milosteniei. Astfel i-a rămas numele de Sindonie de la grecescul sindoni, care în româneşte se traduce chiar aşa, cearşaf.

Sindonie, spune Paladie într-una din cărţile sale, s-a vândut ca rob unui actor idolatru pentru 20 de monede de aur. A început deci cu multă dăruire să-l slujească pe stăpânul lui şi întreaga-i familie. Lucra tot timpul fără a avea pretenţii. Mâncarea sa era alcătuită din pâine şi apă. În timp ce mâinile lui lucrau, mintea sa era preocupată cu rugăciunea. Cuvintele Scripturii nu lipseau niciodată de pe buzele sale. Scopul era acela de a răspândi lumina lui Hristos stăpânilor săi şi nu a întârziat să-şi pună în aplicare planul. I-a atras la credinţă, mai întâi de toate cu exemplul vieţii de creştin, iar mai apoi cu învăţătura Evangheliei, un balsam de mângâiere pe sufletele chinuite de zădărnicia lumii.

Când mimul - aşa li se spunea pe atunci actorilor -, soţia şi copiii lui au primit harul Sfântului Botez, şi-au lăsat meseriile lor, care nu se mai potriveau cu noua lor viaţă şi au devenit fii de nădejde ai Bisericii.

Într-o zi, stăpânul său l-a luat deoparte pe Sindonie şi i-a spus: „Este vremea, frate, să-ţi întorc facerea de bine pe care mi-ai făcut-o, eliberându-mă pe mine şi familia mea din întunericul idolatriei. Ia-ţi şi tu drept răsplată libertatea.“ Atunci Sindonie a înţeles că venise ceasul să-i descopere adevărul. I-a spus deci că nu era rob şi că de bunăvoie s-a vândut lui, ca să-l conducă la Hristos. „Dacă Dumnezeu mi-a îndeplinit dorinţa, pot astfel să merg şi să mai ajut şi pe alţii.“

A înapoiat cei 20 de galbeni stăpânului său şi a plecat spre altă ţară. Acolo s-a vândut la o familie de eretici. În acelaşi fel i-a adus şi pe aceştia, foarte repede, în sânul Bisericii. Până la sfârşitul vieţii sale, Sindonie a slujit cu trupul şi sufletul pe semenii săi şi, implicit, pe Dumnezeu. (Augustin Păunoiu)