Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Răni ale familiei contemporane
Dizarmonia maritală și lipsa concesiilor reciproce conduc, în numeroase cazuri, la sentimentul „singurătății în doi”, la absența sau „apocalipsa comunicării”. Cercetările arată că, spre exemplu, în spațiul american, un bărbat petrece în medie 38 de ore pe săptămână în fața televizorului, în timp ce cu soția sa comunică asertiv 24 de minute, iar cu copilul 3,5 minune pe săptămână.
Dacă nevoia cea mai importantă a omului, bărbat și cu atât mai mult femeie, dar mai ales copil, este aceea de iubire, un fin cunoscător al acestor aspecte considera că, pentru copil, cuvântul IUBIRE nu se pronunță pe litere I-U-B-I-R-E, ci se pronunță T-I-M-P (volumul „Putem crește copii buni într-o lume negativă”). Darul timpului de calitate este unul dintre cele mai frumoase pe care îl putem oferi persoanelor dragi și semenilor noștri. Adică a rupe din timpul nostru, care se scurtează neîncetat și care pare a se comprima din cauza numeroaselor provocări, activități și responsabilități, pe care le are de împlinit omul, astăzi, pentru a oferi și jertfi și celorlalți din timpul tău, în folos general. Cât privește „apocalipsa comunicării”, specialiștii vorbesc despre cei patru „călăreți ai Apocalipsei”, făcând evident comparație cu realitățile viitoare despre care vorbește Sfântul Ioan Evanghelistul în ultima carte a Noului Testament - Apocalipsa. Acești călăreți apocaliptici care anticipează sfârșitul unei relații sau căsnicii sunt: critica, disprețul, defensivitatea (indiferența) și împietrirea.
O altă rană, cu efecte grave asupra sănătății spirituale și fizice a familiei, o constituie violența intrafamilială sau domestică, indiferent dacă aceasta se manifestă verbal sau fizic. Statistic, din cei „4 A” ai divorțului - adulter, absență, abuz, alcool, s-a observat că motivul principal pentru care o femeie solicită divorțul nu îl constituie infidelitatea, nici chiar patima alcoolismului soțului, ci agresivitatea sau violența manifestată asupra ei și mai ales asupra copiilor.
Între rănile tainice și profunde ale familiei contemporane identificăm și lipsa unei discipline conjugale, prin nerespectarea de către soți a perioadelor posturilor bisericești, dar și a unor situații speciale din viața familiei. Sunt bine cunoscute cuvintele părintelui Arsenie Boca: „La conviețuirea căsătoriților, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul. Abuzul îl atinge pe soț, refuzul pe soție, dar și pe soț”. De asemenea, marele duhovnic recomanda înfrânarea soților, în cele patru posturi mari de peste an; cele trei zile de post pe săptămână (miercuri și vineri, iar luni numai dacă este voință); sărbătorile și zilele asupra sărbătorilor; vremea necurăției; vremea de slăbiciune sau de boală a unuia dintre soți; vremile de tulburări și războaie, precum și oarecare vreme după acestea, pentru cei care au luat parte la ele; vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum și toată vremea alăptării. Adeseori, lipsa înfrânării și temperanței conjugale deschide poarta unor păcate și mai mari și mai grele, precum: infidelitatea și divorțul. Pe cea dintâi, Sfântul Ioan Gură de Aur o considera o încălcare a credinței în Dumnezeu și în Hristos, Care a fost prezent la Taina Cununiei, pecetluind pentru veșnicie relația celor doi miri, iar divorțul, păcat împotriva lui Dumnezeu, precum și a propriei persoane.
Potrivit învățăturilor creștine, esențial într-o relație este ca ambii soți să privească în aceeași direcție, adică să aibă aceleași valori și repere, idealuri și împliniri. Aceleași învățături arată că scopul principal al conviețuirii soților îl constituie nu doar dobândirea împlinirii în această lume, ci conlucrarea lor la dobândirea fericirii veșnice, adică a mântuirii, atât personal, cât și pentru persoana iubită; educarea copiilor cu care Dumnezeu le binecuvântează viața, în orizontul acestor valori veșnice și mântuitoare și, în măsura în care le stă în putință, influențarea, prin exemplul lor înalt de viață, a celorlalți, astfel încât și aceștia să descopere și să pășească pe calea adevăratei vieți.