Românii-americani și Marea Unire

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul strădaniei tuturor românilor din toate provinciile românești care au constituit atunci România Mare, precum și ale românilor din diasporă. Întru întâmpinarea Centenarului acestui eveniment de excepție din istoria poporului român, pr. dr. Remus Grama, parohul Catedralei ortodoxe române „Sfânta Maria” din Cleveland, Ohio, Statele Unite ale Americii, a publicat o carte intitulată „Românii-americani și Marea Unire din 1918”, în ediție bilingvă română și engleză. Cartea a fost publicată la Editura Digital Data din Cluj-Napoca, 2018, și a fost distribuită mai ales în Statele Unite ale Americii. Din nota introductivă a editurii aflăm că, după obținerea titlului de licențiat în teologie la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (1976), părintele Grama a continuat studiile sale în teologie în SUA, mai întâi la McCormick Theological Seminary din Chicago, apoi la Kent State University, iar în anul 2005 a obținut titlul de doctor în teologie la Pittsburgh Theo­logical Seminary. Dintre publi­cațiile semnate de părintele Grama reținem volumul „Policarp Morușca. Scrisori din captivitate” (Editura Eikon, 2003), volum publicat apoi și în versiune engleză (2005), precum și „Istoria Catedralei Sf. Maria”, în colaborare cu pr. Vasile Hațegan. (2004). În prefața lucrării sale, autorul men­ționează numele a 31 de autori, care începând din deceniul al III-lea al secolului trecut au publicat diferite materiale legate de activitatea românilor din America. În legătură cu scopul lucrării sale, autorul precizează că s-a străduit să puncteze „mai cu seamă etapele și contribuțiile specifice ale românilor din America între anii 1916-1920, cu un deosebit accent asupra importan­ței acțiunilor lor la promovarea imaginii României pe scena politicii americane a acelei vremi”. În primul capitol al lucrării sale, părintele Grama precizează că la începutul Primului Război Mondial în America și Canada existau 24 de parohii ortodoxe române, dintre care 16 făceau parte din Protopopiatul din Cleveland, înființat de Mitropolia Ardealului în anul 1912, căci majoritatea românilor emigrați peste ocean proveneau din Transilvania. Numărul total al acestora în perioada Marelui Război a fost estimat între 125.000 și 150.000. Odată cu izbucnirea războiului situația românilor din America s-a complicat mai ales pentru cei care nu erau cetățeni americani și care au primit ordin de concentrare în armata austro-ungară, dar aproape nimeni nu a dat curs acestei in­vitații. Astfel, prima atitudine a românilor din America față de războiul purtat de Imperiul Austro-Ungar împreună cu Puterile Centrale împotriva coaliției Antantei, din care a făcut parte și Regatul României începând din vara anului 1916, a fost refuzul de a da urmare ordinelor de concentrare trimise românilor prin parohiile românești de consulatul ungar din Statele Unite. Activitatea românilor americani în favoarea unirii Transilvaniei cu Regatul României a fost coordonată atât prin parohii și prin societățile culturale și de ajutor reciproc, precum și prin presă, iar mai apoi prin înființarea unor structuri politice speciale, cum a fost Comitetul Național Român din America (CNR). Acest comitet, la care au participat atât românii ortodocși, cât și cei greco-catolici din Statele Unite și Canada, a luat ființă în data de 24 septembrie 1916, la o adunare a repre­zen­tanților a 40 de parohii româ­nești, convocată de protopopul Ioan Podea. Din nefericire, imediat după acest congres unii români grupați în jurul ziarului „America” s-au retras din cadrul CNR și au înființat Asociația Română pentru Ajutor de Război, dar acest fapt nu a împiedicat prea mult contribuția românilor americani la Marea Unire, ci mai curând a diversificat-o. Pe de altă parte, CNR, a cărui activitate a continuat până la al Doilea Război Mondial, și-a asumat rolul de a vorbi nu numai în numele românilor din America, ci și al celor din România.

Mai departe părintele Grama arată că o altă acțiune a românilor din America în favoarea Marii Uniri a fost participarea multora dintre ei ca voluntari în armata americană, urmând apelul preșe­dintelui SUA Woodrow Wilson (1913-1921), din 20 aprilie 1917, de înrolare voluntară în armata americană. Faptele pline de ero­ism ale românilor au contribuit într-o mare măsură la nașterea unui spirit de recu­noaș­tere și apreciere de către oficia­litățile americane. Pentru vitejia lor, militarii români au fost evidențiați la cel mai înalt nivel, iar cei care nu erau încă americani au primit cetățenia americană. Acţiunile românilor-americani au fost intensificate după sosirea în America a unei „misiuni” din România formată din: pr. Vasile Lucaciu, pr. Ioan Moţa şi căpitanul Vasile Stoica. Scopul acestei misiuni era acela de a obţine simpatie şi sprijin din partea guvernului american pentru cauza României, prin publi­cații, conferințe și contacte directe cu oamenii politici până la cel mai înalt grad. În acelaşi timp, căpitanul Stoica a sprijinit organizarea unităţilor de voluntari.

Într-un capitol special, părintele Grama subliniază faptul că pe lângă sacrificiile bărbaților, nici femeile românce din America nu s-au lăsat mai prejos, ci s-au înscris în cadrul Crucii Roșii americane și au participat activ la jertfele românilor cerute de război. În septembrie 1917, o misiune a Crucii Roșii americane, călătorind prin Rusia, a ajuns în România, găsind în spitale peste 40.000 de răniți. Misiunea s-a plasat imediat sub conducerea reginei Maria, bine-cunoscută pentru umanitarismul său în timpul războiului, conducătoarea Crucii Roșii româ­nești. Sprijinul a fost indiscutabil de un enorm ajutor, constând în: 110 vagoane de scrumbii sărate aduse de la Iași pentru a hrăni peste 30.000 de oameni, 80.000 de rânduri de haine, 30 de vagoane de material medical adus de la Moscova și Petrograd, 100.000 de dolari pentru orfelinate, resurse lăsate la plecare pentru încă trei ani, inclusiv materiale lăsate pentru încă 10.000 de rânduri de haine. Misiunea Crucii Roșii americane a fost sever limitată de izbucnirea revoluției bolșevice din Rusia și, în special, de anarhia din decembrie 1918 din această țară.

Însă una dintre cele mai importante acțiuni ale românilor americani în favoarea Marii Uniri de la 1918 a fost marcată de Adunarea bisericească de la Youngstown, în zilele de 9-10 martie 1918, adunare numită „sobor obștesc” al românilor americani. La această adunare, la care au participat repre­zentanții celor 40 de parohii ortodoxe române din America, a fost luată hotărârea românilor ortodocși din America de a ieși de sub ju­ris­dic­ția Mitropoliei Ardealului și de a solicita intrarea lor în jurisdicția Mitropoliei Ungrovlahiei de la Bucu­rești. Hotărârea aceasta a fost pecetluită printr-un document numit „Hrisovul de închinare şi supunere a Românilor Ortodocşi din Statele Unite ale Americei de Nord către Sfânta Metropolie a Ungro-Vlahiei”. Mitropolitul Antonie al Transilvaniei spunea că acest hrisov „e un act de unire cu ţara, înainte de unire. O anticipare şi o pregătire. O idee măreaţă trimisă celor de acasă, menită să-i încurajeze la actul suprem al desprinderii de stăpânirea străină şi la întoarcerea în sânul Ţării, cum au făcut ei, de acolo, din America (Antonie Plămădeală, Românii din America anticipează unirea din 1918, în „Biserica Ortodoxă Română”, CXVI, nr. 11-12/1978, p. 1302). La sfârșitul acestei întruniri, repre­zentanții românilor au trimis o telegramă preșe­dintelui Statelor Unite prin care precizau că au hotărât să înființeze Episcopia Ortodoxă Română pentru Statele Unite și făgăduiau din nou pre­ședintelui Wilson „orice jertfă de sânge pentru libertate și soarta pe care această țară o va cere de la ei în acest război pentru libertatea lumii și au nestrămutata încre­dințare că prin sacrificiile armatei americane și ale armatelor Aliate națiunile mici vor fi eliberate și cele patru milioane de români care trăiesc în Transilvania sub asuprirea ungurească vor fi chiar unite cu Regatul Român.” Pentru a deveni mai convingătoare în rela­țiile sale cu autoritățile americane, comunitatea românilor din America a înființat, la 5 iulie 1918, la Congresul Național al Românilor, desfășurat la Youngs­town, Liga Națională Română din America, al cărei președinte a fost căpitanul Vasile Stoica. Liga era o organizație culturală și politică prin care au fost polarizate energiile românilor-americani, militând pe lângă guvernul american pentru o „Românie unită”. La îndemnurile „Ligii”, au fost adresate numeroase scrisori și petiții președintelui Wilson, solicitân­du-se respectarea drepturilor românilor din provinciile imperiului austro-ungar, de acum intrat în declin. Ca rezultat al eforturilor de sprijin pentru România, la 6 noiembrie 1918, s-a anunțat prin „Associated Press” că SUA, „prin influen­ța sa, va da României tot sprijinul ca această țară, în con­ferința păcii generale, să-și câștige justele sale drepturi politice și teritoriale.

Ultimul act al românilor americani în favoarea unirii prin care s-a născut România Mare a fost formularea unui apel către Con­ferința de Pace de la Paris, din anul 1919, numit „Moțiunea românilor-americani adresată Con­ferinței de Pace de la Versailles, din anul 1919”. Documentul acesta a fost adoptat la adunarea de la Youngstown, în ziua de 19 februarie 1919, și prin el erau exprimate dorințele românilor din America, anume „ca poporul român, a cărui armată și legiuni încorporate în Armatele Aliate au dovedit prin sângeroasele lor sacrificii o voință unanimă, să fie reunit de astăzi înainte în­tr-un singur stat și sub un singur guvern. Ei doresc de asemenea ca toate popoarele vecine să aibă dreptul de a se organiza în state naționale, în limitele granițelor lor etnice”. Prin concluziile sale, părintele Grama sublinia că „izbânda româ­nilor-americani de a conlucra atât de solidar la ceasul încercării neamului, precum și faptul că, printr-un remarcabil lobby făcut cu multe și mari jertfe, ei au reușit să influențeze politica mai-marilor lumii reprezintă una din petrele de temelie ale României Mari”. Lucrarea părintelui Grama este o valoroasă contri­buție la serbarea Centenarului Marii Uniri.