Romanul „Ziua cea mai albă“

În Duminica Ortodoxiei, 9 martie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc lansarea romanului de debut al Andreei Nanu, intitulat Ziua cea mai albă. Nominalizat în cadrul celei de-a V-a ediţii a concursului literar UniCredit, sprijinit de Editura Humanitas, acest roman s-a bucurat de o receptare foarte bună din partea publicului şi a criticii literare. La lansare au vorbit, alături de autoare, criticul şi scriitorul Dan C. Mihăilescu, Teodora Stanciu (Radio România Cultural), Dumitru Avakian, critic muzical, şi Răzvan Popovici, directorul Festivalului internaţional de muzică de cameră Sonoro.

Romanul Andreei Nanu este inspirat de episodul biblic al luptei lui Iacob cu Îngerul. O metaforă care vorbeşte despre viaţa fiecăruia dintre noi şi care ilustrează, mai ales în această perioadă a Postului Mare, actualitatea luptei spirituale la care suntem chemaţi. Dumnezeu, luând chipul Îngerului, îl cheamă pe Iacob la luptă pentru că vrea să îi încerce voinţa, vrea să vadă dacă Iacob este pregătit să îşi asume un destin exemplar. Dacă va învinge, acesta îşi va câştiga identitatea, numele de Israel. În acest roman care, aşa cum a susţinut la lansare criticul literar Dan C. Mihăilescu, sparge curajos tiparele literaturii minimaliste de astăzi, suntem invitaţi, alături de personaje, să asumăm lupta spirituală care ne va deschide calea spre Adevăr, prin Frumuseţe. Fie că sunt surprinşi în lupta cu Istoria, fie că meditează la semnificaţiile istoriilor personale, personajele Andreei Nanu devin ipostaze ale omului contemporan şi uneori căi prin care acesta se poate salva.

Ziua cea mai albă  este inspirat de un fragment muzical, Neige, pour piano a quatre mains,  al compozitorului francez Louis Durey, o lucrare de tinereţe, din 1918, dedicată lui Maurice Ravel. În roman, fragmentul devine Iarnă. Concertul pentru pian la patru mâini de Andre Durand. De-a lungul celor trei luni de iarnă, cărora le corespund, sonor şi imagistic, părţile concertului, descoperim un roman despre muzică, despre timp, despre memorie, despre alb ca metaforă a transfigurării, a lucrurilor transfigurate spiritual. Cineva spunea că trebuie să aprindem un foc pe dinlăuntrul lucrurilor pentru ca ele să poată fi văzute în adevărul lor. De această dată vom descoperi că focul are culoarea albă, o culoare care capătă semnificaţii multiple, de la simbolistica istoriei, care, ca şi zăpada, orbeşte uneori, la metafora frumuseţii pe care o descoperim în cotidian, culminând cu mesajul final al Învierii.

Ceea ce reţinem la capătul lecturii acestui roman-parabolă este mottoul personajelor, forţa care pune în mişcare acţiunea complexă şi caracterele, într-o proză de un epic dens şi liric, cu accente tarkovskiene: Frumuseţea va salva lumea. Cuvântul dostoievskian este, de altfel, şi crezul nemărturisit al autoarei. Frumuseţea se traduce în cazul personajelor din Ziua cea mai albă prin ideea de Bine. În filosofia greacă şi în literatura patristică există identitatea între kalos şi agatos, între Bine şi Frumos.

Anna Tauber şi Dan Vineş exersează cu frenezie partitura concertului pentru pian la patru mâini. Dar acest exerciţiu muzical este un fundal pentru exerciţiul Binelui. Exersând această compoziţie, ei îşi exersează memoria, incursiunile în partitură sunt incursiuni în trecut (în Istoria obiectivă şi cea personală). Iar aceste explorări personale îi obligă să înveţe iertarea, să accepte adevărul, să renunţe la tot ce înseamnă judecată şi resentiment. Chiar dacă la final aflăm (fără a deconspira prea mult cititorilor) că acel Concert nu va mai avea loc, Binele se întâmplă, şi mai ales Iubirea ca Agape, ca prietenie, are loc. Aceasta înseamnă, în cele din urmă, faptul că nu neapărat arta, sau experienţa estetică, reprezintă miza adevărată. Frumosul este, aşa cum spunea dirijorul Sergiu Celibidache, cârligul prin care noi, oamenii, suntem atraşi spre Adevăr. Şi iată cercul perfect al poveştii care se închide, la fel ca şi cele trei părţi ale concertului cărora le corespund cele trei luni de iarnă, tema primului volum al tetralogiei anunţate de autoare: frumuseţea salvează lumea şi pe fiecare dintre noi…