Scriitorul, aniversările, amintirile și lumina

La zilele aniversare, când în lumina vieții se adaugă rază peste rază, prin împlinirea unui anumit număr de ani sau prin cinstirea sfinților ocrotitori, ne îndreptăm gândurile către Dumnezeu Atotțiitorul, Cel de la Care și prin Care sunt toate.

Aceste momente devin prilejuri de reflecție și mulțumire pentru darurile primite, dar și de reafirmare a credinței și a legăturii noastre cu Cel care ne călăuzește pașii în fiecare clipă.

Gândurile, urările și iubirea noastră se îndreaptă către aceia care sunt stâlpi de lumină în viața Bisericii, a Neamului și a familiei creștine, într‑o lume care are nevoie de călăuze, de recunoștință și, mai ales, de iubire creștină.

Cu puțin timp înainte de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în vremea celui de‑Al Doilea Război Mondial, în 1943, într‑un sat dintre cele de poveste, aflat aproape de Munții Stânișoarei, lângă legendarul tărâm al Mănăstirii Slatina - ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu, rectitorită spiritual de Cuvioșii Părinți Cleopa Ilie și Paisie Olaru în vremurile aspre ale regimului totalitar - s‑a născut, în casa unui preot harnic, scriitorul Grigore (Dragoș Gheorghe) Ilisei.

Conștiincios misiunii lui, preotul Ilie Ilisei i‑a pus fiului său numele sfântului prăznuit în acea zi, Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii, cunoscut mai ales în lumea monahală și între cei care citesc cu osârdie sinaxarele Bisericii...

Cu ani în urmă, când l‑am felicitat pe domnul Ilisei la ziua Sfântului Grigorie Teologul, cel mai reprezentativ dintre sfinții cu acest nume, sărbătoritul și‑a amintit cu emoție de cinstirea părinților săi pentru Sfântul Grigorie Decapolitul, de ziua căruia a văzut lumina acestei lumi. Evocarea lui oglindea legătura profundă dintre viața sa și sfinții care i‑au inspirat familia, marcându‑i începuturile cu o binecuvântare sfântă.

O lumină răsărită parcă din harul sfântului ce ocrotește Bistrița Vâlcii l‑a însoțit mereu, motivându‑l să caute neîncetat lumina din viețile oamenilor plăcuți lui Dumnezeu, slujitori ai Bisericii, colegi de breaslă, artiști și nenumărate personalități pe care le‑a întâlnit.

Lumina pe care o descoperim în ceilalți trebuie să se adauge propriei noastre experiențe. Bunătatea pe care o întâlnim în calea noastră ar trebui să fie îndemn spre virtute, nu ispită spre păcatul invidiei. Cei care caută lumina, care recunosc și urmează lucrurile bune, le transformă în modele pentru ceilalți, devenind ei înșiși făclii care luminează drumul celor din jur. Astfel, prin această deschidere spre bine, au șansa de a moșteni Împărăția luminii, după cum ne îndeamnă Apostolul Pavel: „Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului” (Efeseni 5, 8‑10).

Cuvintele Sfintei Scripturi ni‑L descoperă pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Lumina lumii, Cel care ne arată calea adevărului și a vieții: „Deci iarăși le‑a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).

Am admirat adeseori în scrierile domnului Grigore Ilisei căutarea neobosită a acestei lumini, bucuria descoperirii frumuseții oamenilor și a întâlnirilor pline de semnificație, precum și delicatețea cuvintelor prin care a pus în valoare ceea ce este pilduitor. Prin scrierile sale, domnia sa evită să accentueze întunericul sau distanțele care dezbină și ucid sufletele, preferând să lumineze, să zidească și să apropie, oferindu‑ne astfel o pildă vie de căutare a luminii.

Scriitorul și‑a întâmpinat aniversarea din anul 2024 cu o călătorie la Muntele Athos. Parte din impresiile sale din această vizită ne‑au fost deja împărtășite în câteva pagini tipărite, iar altele așteaptă lumina tiparului. Pelerinajul în Grădina Maicii Domnului a fost pentru el împlinirea unei dorințe mai vechi, constituind un loc pe care l‑a văzut și l‑a trăit într‑o lumină inefabilă. Impresionat de monahii pe care i‑a întâlnit, de icoanele purtătoare de har și de lucrurile sfinte care i‑au vorbit direct sufletului, scriitorul a absorbit duhul Athosului cu aceeași intensitate și emoție cu care altădată a trăit pelerinajele la Ierusalim, care i‑au rămas la inimă și despre care ne‑a scris în multe rânduri.

Aceeași lumină o caută în vetrele monahale, în catedrale mărețe sau în bisericile de enorie, unde află pacea și se încarcă de har și bucurie. În aceste zile de sărbătoare și în cele care vor urma, scriitorul lucrează la o nouă carte despre lumina și spiritualitatea din două mănăstiri de seamă (reprezentative) ale Bisericii Ortodoxe Române și ale lumii.

Fericiți sunt, așadar, cei care, asemenea lui, caută și trăiesc în bucurie întâlnirea cu sfințenia.

Fericiți sunt cei care alungă întunericul din ei, dar și din sufletele celor din jur.

Fericiți sunt cei care refuză obscuritatea, preferând înălțimile scăldate în azurul strălucirilor duhovnicești.

Fericiți sunt cei care, prin scrisul lor, aduc lumină în paginile cotidianului Lumina, împărtășind‑o minților și inimilor cititorilor însetați de frumos și adevăr.

Mai fericiți, însă, sunt aceia care, adunând lumină în suflet, nu o păstrează doar pentru ei, ci o dăruiesc cu bucurie și generozitate și altora.

Grigore Ilisei ne surprinde necontenit, căci din lumina agonisită prin credință și rugăciune, prin neobosită trudă cărturărească și aspirații către culmile spiritului, ne oferă, cu o expresivă generozitate și o naturalețe cuceritoare, frânturi dintr‑un tezaur duhovnicesc nesecat.

Această lumină, transmisă cu har și autenticitate, devine pentru cititorii săi izvor de inspirație și chemare către o mai adâncă trăire a tainelor credinței creștine.