Să căutăm pe Domnul, cât avem timp!

- Să facem binele ca să scăpăm de iadul cel fără de sfârşit ce va să fie -

Vai, ce minune! Masa cea de taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoieşte pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata Masă, Heruvimii stau împrejur, Serafimii, care cu şase aripi îşi acoperă feţele, zboară pe deasupra, toate Puterile cele netrupeşti împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, Sânge curge din preacurata coastă în potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, nu roşeşti că eşti găsit mincinos în acest înfricoşător ceas?

Ai o sută şaizeci şi opt de ore pe săptămână; şi din acestea Dumnezeu Şi-a oprit pentru El numai o singură oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii! Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni, oare, să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? nicidecum!

Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară, ca celelalte mâncări. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa! Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele Taine intră în fiinţa trupului. De aceea, când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al Serafimilor, pe care l-a văzut Isaia; iar cu dumnezeiescul Sânge aşa să ne împărtăşim, ca şi cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos.

Aşadar, fraţilor, să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii; şi iarăşi, când suntem în biserică, să nu stăm de vorbă. Să stăm cu frică şi cu cutremur, cu ochii plecaţi în jos, dar cu sufletul ridicat în sus.

Să suspinăm, fără să ni se audă glasul, dar cu inima să ne bucurăm. Oare nu vedeţi cât de nemişcaţi stau cei ce sunt lângă împăratul acesta pământesc, trecător şi muritor? Nu scot o vorbă, nu se clintesc, nu aruncă ochii ici şi colo, ci stau înfricoşaţi şi plini de cutremur. Ia pildă de la ei, omule, şi te rog să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu aşa cum te-ai duce înaintea împăratului celui pământesc. Dar trebuie să te înfăţişezi cu mult mai multă frică înaintea Împăratului celui ceresc. Acestea vi le-am spus adeseori şi nu voi înceta a vi le spune, până ce nu voi vedea că v-aţi îndreptat.

Când intrăm în biserică, să intrăm cum se cuvine lui Dumnezeu. Să nu avem în suflet dor de răzbunare, ca nu cumva rugându-ne, când spunem: „Iartă-ne nouă, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“, să ne rugăm împotriva noastră. Înfricoşătoare sunt cuvintele acestea! Cel ce le rosteşte, aproape că strigă aşa lui Dumnezeu: „Am iertat. Stăpâne, iartă-mă! Am dezlegat, dezleagă-mă! Le-am lăsat, lasă-mi-le! Dacă le-am ţinut, ţine-mi-le! Dacă n-am iertat vecinului păcatele lui, nu mi le ierta nici Tu pe ale mele. Cu măsura cu care am măsurat, măsoară-mi şi Tu mie!“.

Ştiindu-le dar pe toate acestea, gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii, la focul iadului şi la muncile cele înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră cea rătăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi.

Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela, de judecată!

Timpul de acum e timpul luptelor; acela, al cununilor!

Timpul de acum e timp de osteneală; acela, de odihnă!

Timpul de acum e timp de muncă; acela, de răsplată!

Deşteptaţi-vă, vă rog, deşteptaţi-vă şi să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim şi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim şi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeşti, tină şi cenuşă?“. Pentru ce te mândreşti, omule? Pentru ce te făleşti?

Ce nădăjduieşti de la slava lumii şi de la bogăţie? Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite. Dacă eşti înţelept, priveşte! Dacă eşti priceput, spune-mi: Cine e împăratul, cine e ostaşul? Cine e stăpânul, cine e robul? Cine e înţeleptul, cine e neînteleptul? Unde-i frumuseţea tinereţii? Unde-i faţa cea frumoasă? Unde-s ochii cei strălucitori? Unde-i nasul cel bine întocmit? Unde-s buzele cele arzătoare? Unde-i frumuseţea obrajilor? Unde-i fruntea cea luminoasă? Nu-s toate praf? Nu-s toate cenuşă? Nu-s toate pulbere? Nu-s toate putreziciune?

Gândindu-ne la acestea, fraţilor, şi aducându-ne aminte de ziua noastră cea din urmă, să ne întoarcem, cât mai avem timp, de pe calea noastră cea rătăcită. Am fost cumpăraţi cu Sânge scump.

Pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a arătat. Pentru tine, omule, Dumnezeu pe pământ S-a arătat şi nu avea unde să-Şi plece capul. Vai, ce minune ! Judecătorul vine să fie judecat pentru cei vinovaţi! Viaţa gustă moarte! Creatorul este pălmuit de creatură! Cel ce nu poate fi privit de Serafimi este scuipat de rob, gustă oţet şi fiere, este împuns cu suliţa, este pus în mormânt! Şi tu, spune-mi, te trândăveşti, dormi, dai din umeri cu dispreţ, omule?

Nu ştii că, de ţi-ai vărsa sângele tău pentru El, nici aşa n-ai făcut ce erai dator să faci că altul e sângele Stăpânului, şi altul sângele robului! Pocăieşte-te şi întoarce-te înainte de ieşirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea şi tot leacul pocăinţei să fie fără de folos. Că aici, pe pământ, are putere pocăinţa; şi numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp! Să facem binele ca să scăpăm de iadul cel fără de sfârşit ce va să fie şi să ne învrednicim de împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.

* Sf. Ioan Gură de Aur, din „Omiliile despre pocăinţă“