Sărbătorile toamnei

Deşi multe dintre obiceiurile şi chiar sărbătorile populare s-au pierdut în prezent, din unele rămânând în memoria colectivă numai amintirea semnificaţiei lor, comunităţile mai conservatoare mai păstrează şi acum vechi tradiţii locale, care amintesc de vremuri deja apuse. De remarcat ar fi şi faptul că, acolo unde obiceiurile populare lipsesc, comunitatea sărbătoreşte zilele sfinţilor prin participare la sfintele slujbe ale Bisericii, la hramurile lăcaşurilor de cult mai importante şi prin mici reuniuni de familie sau între prieteni, semn al continuării spiritului de comuniune dintre oameni de la biserică în societate.

Sărbătorile toamnei care se apropie sunt, pentru omul comunităţii tradiţionale, un bun prilej de meditaţie la noua stare a naturii şi a fiinţei umane. Unele dintre acestea vizează "închiderea pământului", în preajma iernii, când insectele şi dobitoacele se retrag, spre a putea face faţă frigului. Altele vizează culegerea roadelor şi încheierea ciclului agricol, precum şi unele pregătiri pentru noul an agricol care va debuta primăvara următoare. Este şi o perioadă bogată în hramuri şi sărbători ale unor sfinţi importanţi din calendarul ortodox, precum şi un răstimp care prilejuieşte sărbători ale recoltei şi bucuriei pentru roadele dăruite de Dumnezeu în acest an.

Luna septembrie este cunoscută în calendarul popular mai ales pentru sărbătorile dedicate coborârii oilor de la munte (Răvăşitul oilor) din zona Braşov, Gorj, Dâmboviţa, Sibiu şi din alte localităţi şi zone unde ocupaţia ţăranilor este păstoritul. La Cernavodă şi în alte locuri, de Ziua Crucii se organizează o sărbătoare care marchează începutul culesului viilor şi bătutul nucilor, cunoscută drept "Cârstovul viilor".

La Sântămăria Mică, cum este numită în popor, la 8 septembrie, se prăznuieşte Naşterea Maicii Domnului din Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Pentru români, sărbătoarea marca sfârşitul verii, timpul de când nu se mai poartă pălărie. Este hramul unor biserici, zi de pomenire a morţilor în Muscel şi se prăznuieşte prin odihnă şi participare la slujbele bisericeşti.

Dar românii serbează, în mod deosebit, Ziua Crucii (14 septembrie). Din punct de vedere creştin, este ziua în care Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena au aflat Sfânta Cruce a Domnului la Ierusalim şi au înălţat-o pentru a putea fi văzută şi cinstită.

Poporul o consideră ziua când pământul se închide, în preajma iernii, luând în sine insecte, şerpi şi plante care au fost lăsate la lumină din primăvară. Se spune că, de Ziua Crucii, plantele pălesc, rămânând verzi numai cele necurate. Se strâng buruieni şi poame de leac (mintă creaţă, busuioc, cimbru, lemnul Domnului); mătrăgună şi năvalnic, cu care-şi fac fetele farmece. În această zi nu se mănâncă nimic din ce are cruce (nuci, struguri, perje, peşte). Sărbătoarea se mai numeşte "Cârstovul viilor", căci se zice că acum e bine să înceapă culesul viilor. Se crede că cine nu ţine această sărbătoare se va îmbolnăvi.

Dar cinstirea Sfintei Cruci la români nu se rezumă numai la cinstirea acestei zile. Crucea este considerată cea mai puternică armă împotriva diavolului şi a tot răul. De aceea, românii au felul lor de a o cinsti. Îşi fac semnul crucii când trec pe lângă o biserică, troiţă sau cimitir, când se închină la icoane şi sfintele moaşte, la trecerea unui mort, în caz de primejdie, spaimă, nălucire. Pun semnul crucii la ferestre, deasupra casei şi fântânii, la porţi. Construiesc troiţe şi cruci de hotar, care străjuiesc răscrucile, câmpurile sau gospodăriile şi la care se face sfinţirea apei sau masluri, la Bobotează, Rusalii, la alte sărbători, sau când ies cu turmele la păşunat. Pun crucea la căpătâiul morţilor şi o dau de pomană la botezul copiilor. Românii consideră crucea un semn sfânt, o împodobesc cu flori, ştergare frumos ornamentate, sau o folosesc drept ornament pentru ouă încondeiate, ceramică şi lemnărie.