Scopul moral al școlii românești

Din cauza schimbărilor rapide din ultimele două decenii, dar și a dezvoltării exponențiale a mijloacelor de informare, societatea românească are simptomele unei societăți în criză de modele morale, de perso­nalități de referință, într-un cuvânt, de elită. Criza de elită este resimțită ca o criză de autoritate profesională, dar și morală. Știin­țele sociale vorbesc despre necesitatea unui echilibru între inteli­gență și caracter, între valorile profesionale și cele morale. Or, se poate constata că există un dezechilibru, un decalaj între dezvoltarea inteligenței și cea a caracterului. Din păcate, încrederea oarbă în știință și abandonarea valorilor morale conduc la probleme existențiale și implicit la criza omului modern. Dintre problemele existențiale amintim: individualismul, egoismul, lipsa de toleranță față de semeni, obsesia pentru proprietate, amplificarea conflictelor intraumane sau interumane, diminuarea sentimentului religios, crize de identitate accentuate. Șansa societății românești de a depăși criza morală vine de la școală, care are principal obiectiv formarea și dezvoltarea personalității în acord cu valorile și principiile de bază ale societătii. Chiar dacă astăzi morala este doar un subiect de dezbătut în mediul academic sau public, omul are o nevoie interioară profundă de valori morale. Astăzi, științei îi revine sarcina de a crea oameni fericiți - iluzie în­treținută de mijloacele de informare, reperele existențiale ale moralei fiind înlocuite de repere ale ideologiilor scientiste. În a­cest context, școala a urmat gre­șit calea societății. În loc să intervină în a corecta și a asigura un echilibru între dezvoltarea intelectului și cea a caracterului, școala a fost sedusă de ispita scientistă, alungând din cetate morala. Cu ceva timp în urmă, a existat un demers - din fericire eșuat - de a alunga din școală și religia. Pe acest fond, anomia socială a devenit o realitate în sine. În accepțiunea valorilor promovate de mass-media, dar și de instituțiile educației, modelul de personalitate trebuie să ofere în primul rând confort material, utilitate, senzorialitate, pragmatism. Nici urmă de reguli sau conștiință morală. Astăzi, omul trăiește angoasa lipsei de perspectivă, a disperării. Școala este chemată astăzi să creeze cadrul educațional optim pentru a stopa sau măcar a diminua acest flagel psihic și spiritual. Școala trebuie să propună societății o politică educațională specifică erei tehnologice, în care valorile morale să reprezinte umanitatea. Analiza formării și dezvoltării valorilor morale la elevi a devenit un pretext pentru a explica deficitul de educație morală din școala românească. Fie că este abordată problematica violenței în școală sau a atitudinilor de încălcare a regulilor sociale elementare - cercetători mai mult sau mai puțin cunoscători ai fenomenului edu­cațional au invocat principii și idei despre necesitatea formării conștiinței morale la tineri. J. Dewey oferă exemplul filosofului care atrăgea atenția asupra dife­renței dintre ideile morale și ideile despre morală. Așa cum am spus, din nefericire, de 25 de ani în spațiul public românesc și implicit în politica educațională sunt utilizate ideile despre morală și mult mai puțin ideile morale. Or, sarcina școlii și a educatorului este să transmită tinerilor acele idei morale apte să-i orienteze spre un comportament dezirabil social și cultural. Ideile morale trebuie să devină idei generatoare de conduită morală pentru societate, pentru construirea relațiilor interumane în spiritul comunicării şi comuniunii. Opinia publică prin grupurile sale reprezentative a cerut adesea introdu­cerea în curricula școlară a disciplinei „Codul bunelor maniere". Prin această propunere, tinerii își pot interioriza și internaliza valori morale, atitudini și comportamente conform unor standarde sociale acceptate. Iarăși, din nefericire, formarea caracte­rului, a conștiinței morale nu a intrat în strategia de politici edu­caționale ca o prioritate. Trebuie recunoscut faptul că orele de religie au reprezentat și reprezintă adevărate formule curriculare de formare și dezvoltare a valorilor morale și religioase. În cadrul orelor de religie, ideile morale au prioritate în fața ideilor despre morală. Mai mult, curricula școlară pentru disciplina religie utilizează în linii mari principii moral-religioase care sunt specifice atât pentru experiențele educaționale din școală, cât și pentru cele din viața de zi cu zi. Responsabilitatea morală a școlii privește conservarea valorilor culturale, sociale, perpetuarea acestora în ideea unei împliniri spirituale și materiale. În acest context este foarte interesant cum sistemul de valori moral românesc a fost salvat prin intermediul disciplinei religie, şi nu prin strategii educaționale sau decizii de politică educațională. Deși sunt contestatari (puțini, dar destul de agitați) ai orei de religie, trebuie recunoscut faptul că rezultatele sunt vizibile și pozitive. Activitățile moral-religioase din școlile publice sunt exprimate prin valorile sociale din afara spațiului instituțional al școlii. Cu toate acestea, strategii educației româneşti nu sunt încă pregătiți să abordeze sistemic problematica formării ideilor și conduitelor morale la elevi. Încă este nevoie de o abordare constructivistă a educației în care tânărul să respecte normele sociale având o conștiință morală superioară. Or, se știe că cel mai important mediu de socializare astăzi este în afara școlii. Din punctul nostru de vedere este o­portună o abordare interdisciplinară, etică și religioasă, care să slujească scopului moral al școlii. Școala românească trebuie să iasă din izolarea în care se află - este momentul de a deschide por­țile către societate, către viață, dar mai ales către sufletul copilului. Un exemplu de urmat este al Bisericii Ortodoxe care, pe lângă aspectul dominant liturgic al comunicării și comuniunii cu Dumnezeu, realizează, prin cateheză și alte mijloace, adevărata edu­cație atât de necesară socie­tății românești. Avem nevoie de religie în școală, așa cum apare ea definită de Ioan Gh. Savin: „o legătură liberă și conștientă dintre om şi Dumnezeu, manifestată în interior prin sentimentul religios, iar în exterior prin cult şi morală".