Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfinții Mucenici Foca și focul iubirii pentru Mântuitorul Hristos

Sfinții Mucenici Foca și focul iubirii pentru Mântuitorul Hristos

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 27 Iul, 2021

An de an, în ziua de 23 iulie pomenim mutarea, de la Sinope la Constantinopol, a cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Foca, episcopul cunoscutei cetăți din Pont, ucis din porunca împăratului Traian. Acesta mai are o zi de prăznuire, cea a martirajului său, la 22 septembrie. În aceeași zi de septembrie se face pomenirea unui alt Sfânt Mucenic Foca, tot locuitor al anticei așezări Sinope, martirizat cu o sută de ani mai târziu, din porunca crudului împărat Dioclețian. Nu sunt singurii sfinți cu acest nume: în 15 aprilie, Sinaxarul mare amintește de un alt martir cu numele Foca, pomenit într-un grup de 18 creștini, probabil trecuți la cele veșnice în aceeași zi; în 18 decembrie, Sinaxarul face amintire de încă un mucenic Foca, ucis de sabie odată cu Sfântul Ermil. Se pare că numeroși credincioși din veacurile primare iubeau acest nume, dispărut din onomastica actuală, însă rămas în istorie nu doar în martirologiile creștine, ci și în lista împă­raților bizantini, unde găsim doi basilei numiți astfel: Flavius Focas, care a condus destinele Imperiului Bizantin între anii 602 şi 610, și Nichifor al II-lea Focas, între 963 şi 969. Etimologia grecească a numelui Foca ne duce la denumirea golfului corintic Phokeos, iar termenul de „phoke” înseamnă sigiliu.

Dacă toți cei patru martiri cu numele Foca au în comun credința, focul iubirii pentru Mântuitorul Hristos și Evanghelia Sa, precum și sfârșitul mucenicesc al vieții lor pământești, unul dintre ei, zis și „grădinarul”, ne impresionează prin modul său aparte de a-și pregăti întâlnirea cu Dumnezeu. Din viața lui aflăm că era pălmaș al pământului, dar nu unul oarecare, ci foarte priceput, iubindu-și meseria, plantele și florile. De aceea i s-a și spus „grădinarul”. Sinaxarul chiar ne arată că din truda mâinilor sale se întreținea, dar făcea și foarte multă milostenie: ajunsese cunoscut în tot ținutul pentru dragostea cu care îi primea pe străini și călători sub acoperișul casei sale, devenită o adevărată „grădină” a roadelor îm­belșugate ale prezenței și lucrării harului dumnezeiesc. Virtuțile și credința sa au stârnit o adâncă invidie în jur, mai cu seamă de când s-a aflat că Foca grădinarul este creștin. Biserica și membrii ei traversau o perioadă foarte grea, căci crudul împărat Dioclețian pornise deja cea mai aspră prigoană împotriva creștinilor. Dregătorii cetăți­lor, pe baza prescriptelor imperiale, îi omorau fără judecată pe toți cei descoperiți sau denunțați drept mărturisitori ai credinței creștine. O astfel de „știre” a ajuns și la urechile conducătorului cetății Sinope: Foca grădinarul nu doar că era creștin, dar atrăgea la credința lui o sumedenie de închinători ai zeilor. Din această pricină, a trimis soldații ca să-l găsească și să-l omoare. Ajun­gând călăii prin dreptul locuinței sale, Foca i-a întrebat: „Pe cine cău­tați”? Ei au răspuns: „Pe Foca grădinarul”. „Veniți de ședeți în casa mea și vă voi ospăta, iar apoi vă voi duce la dânsul. Îl cunosc, dar se ascunde bine și fără a vă spune eu unde este nu o să-l găsiți”. Soldații au intrat în casă, iar Foca i-a primit cu bucurie, i-a ospătat, îndemnându-i să zăbovească și peste noapte, împlinind toate cele ale filoxeniei. În timp ce soldații se desfătau în locuința lui, gazda se pregătea, pe furiș, de marea întâlnire cu Hristos Dumnezeu: și-a săpat singur mormântul, a rânduit ca tot ce avea pe lângă casă să se împartă săracilor, iar apoi, către revărsatul zorilor, îngenunchind, s-a rugat fierbinte ca Domnul să-i dea curaj mărturisitor. Trezindu-se gealații, l-au întrebat: „Unde este Foca? Ai spus că ni-l aduci”. Iar el a zis: „Eu sunt Foca, pe care voi îl căutați să-l ucideți. Eu sunt robul lui Hristos și nu mă voi lepăda de El pentru idolii voștri spurcați”. Soldații au rămas uimiți de cele întâmplate, întrebându-se: „Cum să omorâm un om așa de bun, care ne-a găzduit și ne-a primit în casa sa cu așa bucurie? Vom zice dregătorului că nu l-am găsit. Nu putem să-l omorâm”. Dar Foca grădinarul se ruga de ei, zicându-le: „De mă veți omorî, mare bine îmi faceți”. După îndelungate ezitări, soldații l-au ucis și, așa, focul iubirii pentru Hristos i-a adus cununa muceniciei grădinarului Foca.

Deoarece Sinaxarul face amintire de ocupația lui Foca din Sinope, de dragostea sa pentru plante și flori, Sfântul Foca grădinarul a fost considerat un sfânt protector al grânelor, al câmpurilor cultivate, al flo­rilor, pe care le-a iubit nespus: se zice chiar că în noaptea pregătirii nu a uitat să treacă prin grădină ca să-și ia rămas-bun de la ele. Dar în tradiția populară românească Sfântul Foca este făcut „responsabil” de incendiile de vegetație. De aceea în popor sărbătoarea Sfântului Foca din 23 iulie se mai numește și „opârlia”, oamenii păzind această zi fără a munci la câmp, pentru a-l îmbuna pe sfânt, așa încât să nu se abată incendiul asupra fânului, a paielor și a altor culturi combustibile.

Cunoscând viața Sfântului Foca grădinarul, prăznuit, de altfel, la 22 septembrie, înțelegem că asemenea tradiții se arată păguboase și deloc ziditoare pentru viața noastră spirituală. Sfinții lui Dumnezeu ne sunt mijlocitori și ajutători, iar nicidecum cei ce ne-ar „sabota” în lucrarea noastră. Dacă în tradiția românească tot s-a făcut această asociere cu focul a numelui Foca, să-i rugăm pe toți cei patru martiri Foca să ne aprindă în suflete focul dragostei pentru credința cea adevărată, trăită și mărturisită în duhul evlaviei unei viețuiri autentic creștine.