Singurul fapt nou sub soare

Crăciunul este cea mai vie expresie a sufletului poporului român, iar colindul imnul acestui suflet. Sărbătoarea Crăciunului e sărbătoarea Naşterii Mântuitorului, de aceea ortodoxia românească îmbracă ziua de 25 decembrie cu bucurie sfântă şi cu participarea la petrecerea împreună la Naşterea lui Hristos ca şi cel mai important moment divino-uman din istoria omenirii.

Iată un cuvânt de dor al românilor: „Crăciun“! După cum spunea părintele Dumitru Stăniloaie noi credem, ca popor de limbă latină, că acest cuvânt e înrudit cu termenul latin: „creatio“, din limba latină.

Crăciunul e înţeles în spiritualitatea românească ca o creaţie, o nouă creaţie, o înnoire a cosmosului. Un părinte al Bisericii, Sf. Ioan Damaschinul, tâlcuind tainele zidirii şi creaţiei lumii, grăieşte: „Fiul lui Dumnezeu, desăvârşit Dumnezeu, se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul fapt nou sub soare prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om“ (Dogmatica 3, I). Acest frumos cuvânt corelat cu suspinul înţeleptului Solomon: „Nimic nu e mai nou sub soare“ (Ecleziastul 1, 9), îl concluzionăm sub exclamaţia bucuriei Naşterii Mântuitorului fiind unica şi noua taină prin ea însăşi.

Taina Întrupării sau taina Crăciunului e taina îndumnezeirii omului restaurat în taina Persoanei Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Icoana Crăciunului e icoana re-creaţiei. Taina Crăciunului e începutul unei noi creaţii prin „Adam cel Nou“ (I Cor. 15, 45), Iisus Hristos Domnul din veci, Cuvântul Creator.

Poporul român a înţeles Crăciunul ca Naşterea Domnului, iar când zicem poporul român avem în vedere credinciosul ortodox simplu, curat la suflet şi nefalsificat. Cel mai viu şi adevărat se recunoaşte credinţa lui în propriile sale cuvinte, ziceri, faceri ce iau chip şi formă de poezii, la acest mare praznic al Crăciunului ce poartă numele de colind.

Colinda, numire ce are în primul rând conotaţii misionare şi trimiteri la mesajul Evanghelic al iubirii lui Dumnezeu coborât la om pentru ca pe om să-l readucă la starea de cetăţean al Raiului, Sus la Poarta Raiului.

Taina „Celui Fără de început“ a început în taina de Crăciun şi prin acest „Astăzi S-a născut ...“ coboară în lume pentru a rezidi lumea. Cel din veci vine la noi făcându-se într-un fel şi El „asemenea nouă“ pentru ca oamenii cei concepuţi şi zidiţi după „chipul Lui“ în vederea unei nesfârşite asemănări să-L putem recunoaşte şi să ne împărtăşim de iubirea Sfintei Treimi, „Care atât de mult ne iubeşte“.

Dacă medităm asupra conţinutului colindelor populare româneşti vom observa adâncimea şi bogăţimea ideilor teologice şi o legătură intimă între slujba divină oficiată în biserică pe care o ascultau credincioşii, simpli şi obişnuiţi, cu Sf. Liturghie, cu întreaga învăţătură a Sfintelor Scripturi şi cu elanul misionar spontan şi firesc al propovăduirii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea „colindatul“ şi „colinda“ au ceva din Taina Cincizecimii, deoarece creştinul propovăduieşte bucuria şi pacea venirii lui Hristos în lume. Colindătorul e un apostol, iar colinda mesajul evanghelic cântat.

Colindele duc, asemenea îngerilor şi păstorilor, vestea divină din casă în casă, de la suflet la suflet. În numele Mântuitorului, al Evangheliei Lui, colindele se adresează tuturor, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, oameni de rând sau cu dregătorii înalte.