Ștefan cel Mare și Sfânt laolaltă cu urmașii săi din Tomești

Multe alte statui și busturi i-au fost consacrate de-a lungul timpului lui Ștefan, odată ce arta tridimensionalului a căpătat drept de existență în România, în veacul al XIX-lea. Acestea însemnează cu simbolistica lor nepieritoare orașe și sate din cuprinsul românesc și chiar din afara fruntariilor naționale, dând expresie cu vigoare mesajelor dăinuirii românești.”

Ștefan cel Mare și Sfânt e de mult o icoană a sufletului românesc. De altfel, așa cum s-a întâmplat și cu Vodă Cuza, portretul voievodului se întâlnea în mai toate casele, mai ales în sate, în litografii ce au făcut epocă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima a veacului XX. Urmașii domnului, stăpânii ocinei, păzită la timpul său cu strașnică vitejie și ardentă iubire de marele înaintaș, vedeau întruchipate în Ștefan cele mai alese trăsături ale neamului nostru, acelea care le dădeau tăria să înfrunte neprietenia vremurilor și vremuirilor. Suit în mit, într-unul din miturile ce se constituie în valori fundamentale ale unei comunități naționale, Ștefan cel Mare, sanctificat în semn de prețuire a vrednicei lui lucrări sub semnul Sfintei Cruci, a ajuns a fi un spirit protector și călăuzitor al seminției sale din anii domniei și până azi.
Cinstindu-i personalitatea și invocând-o, precum s-a săvârșit în rostirea unică eminesciană din "Doina", românii l-au așezat pe Ștefan, "Domn cel Mare", pe socluri de monumente. Sculptorii, cu excepția autorului statuii ecvestre de la Iași, din fața Palatului Culturii, francezul Frémiet, s-au inspirat în modelarea chipului slăvitului domn din reprezentarea iconografică cuprinsă în "Evangheliarul de la Humor". În 1928, la Chișinău, s-a dezvelit statuia voievodului, creație a sculptorului Alexandru Plămădeală. Artistul bucu­reș­tean l-a portretizat pe domnul Moldovei după o meticuloasă documentare pe la ctitoriile ște­faniene din Moldova. Ne-a dăruit printr-un admirabil efort creator un Ștefan modelat parcă spre a întrupa în duh celebra și măgulitoarea zicere al Papei Sixt, care l-a numit pe viteazul principe moldav "Atletul lui Crist" . La sugestia mitropolitului de atunci al Basarabiei, Înaltpreasfințitul Gurie, Ștefan, cu silueta sa ascetică, ridică deasupra capului încoronat Crucea cea veșnic biruitoare. Înălțată pe acest pământ mult pătimitor, statuia, o operă adânc grăitoare, s-a încărcat în timp cu semnele pere­nității românești în aceste părți de țară. S-a rânduit minunat prin Pronia cerească ca monumentul să reziste și să rămână la datoria cea sacră în pofida tuturor potrivniciilor trecătorilor cuceritori ai ținuturilor dintre Prut și Nistru.

Din locurile unde a fost amplasată, chiar când a fost ascunsă de sovietici, care au dus-o în spatele Parcului Central din Chi­șinău, statuia a trimis neîncetat binecuvântările sale peste întinsurile românești. La Podul Înalt, lângă Vaslui, s-a înălțat în 1975 un monument ecvestru al neînfricatului domn. Străjuiește vasta deschidere a câmpului de bătălie unde Ștefan a înfrânt într-o confruntare intrată în istoria Europei oastea cea mare a otomanilor condusă de Suleiman Pașa. Domnul e surprins în această remarcabilă creație a lui Mircea Ștefănescu șarjând ca într-o cavalcadă căreia nimic parcă nu-i poate sta în cale.

Într-o altă plăsmuire sculpturală, plasată la mică distanță de Podul Înalt, la Vaslui, în Piața Centrală, ne întâmpină Ștefan imaginat de sculptorul Iftimie Bârleanu într-o ipostază pașnică, trăindu-și smerit, alături de oamenii Măriei Sale, bucuria după izbânda cea răsunătoare. De pe soclul ce se proiectează pe fundalul Palatului Administrativ al Vasluiului, din mijlocul pieței, ridicându-se din huma cea humuită ce i-a dat puterea biruinței, Ștefan privește spre locul unde drept recunoștință va ridica mai târziu o biserică.

La Suceava, în vecinătate cetății de scaun, același sculptor l-a închipuit pe Ștefan călare, într-o compoziție sculpturală de mari dimensiuni (peste 23 de metri înălțime), în ceea ce reprezintă una dintre cele mai impunătoare opere sculpturale din România. Măreția acestei creații e amplificată și de poziționarea sa, la 200 de metri deasupra Sucevei de azi. Cum scriam în albumul pe care i l-am dedicat artistului de la Iași cu rădăcini bucovinene, "domnul ieșea călare pe legendarul Catalan dintre zidurile cetății ca și cum s-ar fi pogorât din văzduh".

Multe alte statui și busturi i-au fost consacrate de-a lungul timpului lui Ștefan, odată ce arta tridimensionalului a căpătat drept de existență în România, în veacul al XIX-lea. Acestea însemnează cu simbolistica lor nepieritoare orașe și sate din cuprinsul românesc și chiar din afara fruntariilor naționale, dând expresie cu vigoare mesajelor dăinuirii românești.

Nu demult, pe 8 septembrie 2015, de Sfânta Mărie Mică, acestui șir de reprezentări sculpturale i s-a adăugat încă una, ridicată în calea drumeților, pe șoseaua ce lega în Evul de Mijloc Cetatea Sucevei cu ținuturile de peste Prut, la Tomești, în preajma Iașilor. Portretul sculptural ștefanian înălțat la inițiativa Primăriei Tomești, a primarului Ștefan Timofte, se profilează pe fundalul blocurilor unui car­tier-dormitor, construit în anii regimului ceaușist pentru a adăposti pe truditorii industriei socialiste, veniți din lumea satelor, cărora una dintre legile stupide ale timpului le interzicea stabilirea în Iași, oraș pe atunci închis. Cartierului i s-a atribuit acum, în urma unei consultări populare, numele "Ștefan cel Mare și Sfânt". Edilii comunei au socotit că s-ar cuveni ca Ștefan să stea între oamenii de aici, urmașii răzeșilor din glorioasa sa armie de odinioară. Cel căruia i s-a încredințat misiunea nu ușoară de a da viață figurii voievodului e un tânăr sculptor, Vladlen Babcinețchi, originar din Basarabia, absolvent al Școlii de arte frumoase de la Iași, la clasa profesorului Ilie Bostan. Familia artistului locuiește de la stabilirea în România în acest cartier al Tomeștilor. În scurta sa carieră, Vladlen Babcinețchi s-a afirmat ca un înzestrat portretist și un promițător făuritor de originale reliefuri interioare, puse în operă printr-o ingenioasă fructificare a expresivității conca­vităților. Viziunile lui novatoare, prin care a portretizat insolit chipuri de oameni celebri (Eliade), a modelat dintr-o perspectivă proprie heruvimul sau a revelat elementele de unicitate sculpturală a zidirilor voro­ne­țiene, au primit o înaltă recu­noaștere internațională în 2014, la Ex­poziția UNESCO de la Lisabona.

Portretul sculptural conceput de acest creator, pentru a împodobi cu o lucrare de for public piațeta din fața cartierului aflat pe drumul național Iași - Albita și Huși, ni-l înfățișează pe Ștefan în anii senectuții. Voievodul seamănă izbitor și tulburător de bine cu pământenii ce alcătuiau oastea sa vitează. Artistul nu a portretizat un Ștefan războinic, și nici pe domnul din scaunul Moldovei, ci pe omul la un ceas mărturisitor, îmbrățișând cu privirea sufletului pe semenii lui dragi, pregătit să pășească pragul lumii de dincolo și mulțumit de ceea ce lasă în urmă și, totodată, încrezător în viitorul moștenirii sale.

La Tomești, pe drumul pe unde Ștefan umbla cu suita sa înspre Iași și Suceava, venind dinspre cetățile de pe Nistru, voievodul s-a întors smerit ca să stea laolaltă cu urmașii lui.