Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Tableta de observator: Apărătorul cărţilor din Biblioteca Sfântului Sinod

Tableta de observator: Apărătorul cărţilor din Biblioteca Sfântului Sinod

Un articol de: Grigore Radoslavescu - 03 Iul, 2007

După cum lumina se naşte din flacăra focului, tot aşa cultura răsare din cult.

Noţiunea de cultură provine din cea de cult, ambele realităţi împletindu-se în viaţa laică şi în misiunea Bisericii. De aceea, între Revelaţie şi cultură există, datorită Bisericii, o legătură de nedesfăcut, căci Evanghelia are nevoie de cultură, după cum nici cultura nu se poate dispensa de Revelaţia divină.

Biserica, creatoare de cultură

La noi, cultura îşi are începuturile în tinda Bisericii, unde, prin osteneala înţelepţilor şi nenumăraţilor ei slujitori, s-au dezvoltat limba şi civilizaţia românească, poporul român, de la bun început popor creştin, mărturisind credinţa ortodoxă răsăriteană, dar exprimându-se într-o limbă romanică, adică de origine apuseană. Astfel că Biserica noastră Ortodoxă nu s-a mulţumit doar să facă apel la cultură pentru edificarea doctrinară, cultică sau misionară a credincioşilor ei, ci a fost creatoare de cultură, propovăduind mistica iubirii - ca manifestare la nivelul relaţiilor dintre oameni -, dar şi spiritul de echilibru specific apusean, ceea ce a dat culturii româneşti forţa de creativitate, rafinament, subtilitate şi bogăţie.

Peste jumătate de secol, bibliotecar al Sfântului Sinod

Dacă astăzi cultura noastră este mai bogată şi îşi are identitatea proprie, care îi permite să se integreze armonios în civilizaţia europeană şi să contribuie la universalizarea prin diversitate a culturilor apusene este şi pentru că din rândul înţelepţilor cărturari face parte şi preotul arhimandrit Grigorie Băbuş, pensionat din poziţia de director al Bibliotecii Sfântului Sinod, care împlineşte 92 de ani, dintre care, aproape 55 de ani ca apărător al cărţilor.

Când a fost înfiinţată Biblioteca Sfântului Sinod, acum mai bine de o jumătate de secol, Grigorie Băbuş a fost numit să patroneze şi să transforme această instituţie în cea mai mare bibliotecă patriarhală de pe meleagurile sud-est europene. Şi a reuşit.

O adevărată comoară

Puţini dintre noi ştiu astăzi că în incinta Mănăstirii Antim se găseşte Biblioteca Sfântului Sinod, care prelungeşte şi sublimează bogata tradiţie a vechilor noastre biblioteci mănăstireşti, adevărate şcoli de zidire sufletească şi culturală a neamului, vetre de lumină duhovnicească, de dragoste de oameni şi de Dumnezeu, de iubire de neam şi de patrie.

Dăruit total vieţii cărţilor, timp de peste 60 de ani, părintele Grigorie Băbuş a adunat cu o perseverenţă greu de egalat, învingând inerentele greutăţi, nenumărate volume din cartea veche românească, ca şi din ultimele trei secole, a strâns zeci şi zeci de manuscrise de o incontestabilă valoare, sute de ziare şi reviste de informare teologică şi laică, pe care le-a rânduit, cu mână de maestru, în zecile de rafturi ale Bibliotecii Sfântului Sinod.

Dintre numeroasele manuscrise recuperate de la eventualele distrugeri - din cauza vitregiilor timpului sau neglijenţei oamenilor - aici se păstrează, în bune condiţii de conservare, circa 250 de manuscrise psaltice, o adevărată comoară, fapt ce constituie un principal izvor de studii pentru teologi, pentru istorici, filosofi, cercetători şi exegeţi.

Distins cu Crucea Patriarhală

Pentru întreaga activitate ştiinţifică, didactică de organizare şi de conducere a celei mai mari biblioteci a BOR, dar mai ales pentru dârzenia, curajul şi eroismul cu care a apărat acest inestimabil tezaur de carte, care este Biblioteca Sfântului Sinod, Grigorie Băbuş, unanim apreciat drept un cărturar de cea mai fină formaţie culturală, un erudit cu fermecătoare conversaţii, un energic şi neîntrecut întocmitor de carte, a fost răsplătit cu cea mai înaltă distincţie a Bisericii, Crucea Patriarhală, precum şi cu medalii bisericeşti comemorative.

De la cele 4.000 de volume cu care a plecat la drum, biblioteca de la Mănăstirea Antim a ajuns astăzi la aproape 100.000, din care câteva mii sunt catalogate, „cărţi rare“, iar altele sunt manuscrise vechi, din secolele XVI-XVII.

Printre cărţile vechi şi rare, strălucind în ferecături scumpe, se pot admira: Mărgăritarele (Veneţia 1643), Cazania lui Varlaam (Iaşi—1643), Noul Testament (Bălgrad 1648), Evanghelia învăţătoare (Dealu 1643), Biblia lui Şerban Cantacuzino (Bucureşti 1688) colecţia Michaelis ritii napolitani (Basileam 1517) ori Varii historiae romanae scriptores graeci et latini (15445). Între manuscrisele de inestimabilă valoare datorită scrierii artistice şi a podoabelor emailate străluceşte Tâlcul Evangheliilor şi Molitfelnicul diaconului Coresi.

Model de înaltă ţinută cărturărească

Dar Biblioteca Sfântului Sinod nu este muzeu de antichităţi bibliofile. Ea este o bibliotecă vie, modernă, cuprinzătoare de lucrări clasice şi recente, de o valoare documentară creştină, şi în general, culturală, plină de enciclopedii şi antologii.

În urmă cu peste o jumătate de secol, venea la cârmuirea Bibliotecii Sfântului Sinod un cuvios călugăr de aleasă cultură cărturărească, erudit şi trăitor al smeritei cugetări, cel care şi-a închinat întreaga viaţă conservării şi sporirii comorilor de carte bisericească: azi, părintele Arhimandrit Grigorie Băbuş. Doar o întrerupere dureroasă de cinci ani petrecuţi în mai multe temniţe comuniste din ţară, inclusiv la Aiud, l-au ţinut departe de bibiliteca căreia i-a dăruit toată viaţa.

Monah de la vârsta de 13 ani, absolvent de seminar, doctor cu teza „Tipăriturile psaltice ale lui Anton Pann“, preot spiritual al Institutului Teologic, arhimandrit şi consilier patriarhal, Grigorie Băbuş este un model nu numai de înaltă ţinută cărturicească, dar şi de responsabilitate faţă de cărţi şi de bibliotecă, în general.

Exemplul prea cuvioşiei sale se cuvine a fi urmat de către toţi cei care aruncă astăzi cartea la coşul de gunoi. Dar şi de către cei care, prin puterile trecătoare ce le sunt date în comune, în sate, în oraşe, în şcoli, în întreprinderile care nu s-au închis încă, în spitale ori în atâtea alte locaţii, o dată cu tranziţia, desfiinţează şi bibliotecile, trimiţând cărţile (adunate cu grijă de predecesori) la depozitele de maculatură. Exemplul cărturarului Băbuş este cu atât mai elocvent, cu cât, şi la această vârstă, pensionar fiind şi retrăgându-se la Mănăstirea Cheia, este pornit s-o i-a de la capăt pe drumul strângerii cărţilor, ca acum mai bine de o jumătate de secol, şi să înfiinţeze aici o bibliotecă a sfântului lăcaş. Care înseamnă nu numai rafturi cu cărţi, dar şi o construcţie nouă.

La mulţi şi fericiţi ani, prea cuvioase părinte profesor arhimandrit Grigorie Băbuş!