Tot euro…

În articolul de săptămâna trecută am prospectat terenul utilizării lui euro- în discursul public şi în publicistica din România contemporană; nu este vorba de o apariţie pe solul mentalităţii autohtone (formantul apare, cu pronunţii diferite, în mai toate limbile cultivate din Europa şi din lume). Ceea ce s-a impus discuţiei a fost (şi este) numărul de-a dreptul copleşitor de compuse pe terenul limbii române; de la mai vechile eurosport sau eurodolar, de import, s-a ajuns la recentele eurocontainer, eurocioban, eurobrânză, după ce serii întregi de termeni au conturat atitudini pro (eurooptimist, euroentuziasm, eurofilie, euroaşteptare, eurosperanţă) sau contra (eurosceptic, eurocritic, eurodepresiv, eurodisperare, eurofobie).

Îndată ce s-a ivit problema reprezentării în forurile de conducere ale UE, creativitatea lexicală s-a centrat pe eveniment, tot (sau aproape tot) ce ţine de acesta îmbrăcând haina euro . Pentru euroalegeri de eurodeputaţi (respectiv europarlamentare), se pregătesc euroliste; iată un enunţ de factură paremiologică, din această vară, trimiţând iniţial la car şi sanie: „Partidele îşi fac vara euroliste pentru la toamnă“; cât priveşte neînţelegerile pe terenul selecţiei, de vină ar fi căldura: „Euroliste topite de caniculă“. Se dau bătălii încrâncenate pentru statutul de eurocandidaţi, deoarece „europarlamentarii români intră pe două lefuri“ (aşadar, vor primi şi o euroleafă! ).

De actualitate fiind şi telefonia mobilă, avem eurotarifele: „Operatorii UE prezintă noile eurotarife Comisiei Europene“; „Roamingul va avea eurotarife!“; „Toţi operatorii de telefonie mobilă au trecut la eurotarife“ etc.

Dacă în ceea ce priveşte terminologia politică este greu de spus ce s-a împrumutat din alte limbi (probabil însă noi am creat eurolista), în mod sigur, în discursul privind viaţa publică şi cea privată, avem contribuţii originale. Să răsfoim, în continuare, presa. Un oarecare „a prins ultimul tren în această euroafacere “ (cu lapte); terenul politicii împletit cu afacerile pe picior mare pot duce la euronepotism! ; „Eurogluma se îngroaşă în Franţa“ (iarăşi registrul expresiv popular; era vorba de un sondaj de opinie ce indica o creştere semnificativă a voturilor populaţiei împotriva ratificării constituţiei europene).

Fără îndoială, astfel de creaţii sunt totuşi palide faţă de eurosecetă, eurodurere, euroisteţime, dar, mai ales, faţă de un alint derizoriu, cum este europrost!

Pentru aprecierea destinului unor astfel de compuse ocazionale, în registru ludic, comparaţia se poate face doar cu soarta enormei familii (în care au fost numărate sute de cuvinte) create imediat după 1989 cu formantul -iadă, la baza cărora s-a aflat vechiul termen olimpiadă, model pentru nume de alte competiţii sportive, cum au fost balcaniadă ori spartachiadă. În ultimii ani ai dictaturii comuniste, de aici a zvâcnit „balconiada“, denumire sarcastică pentru campania „de sus“ împotriva celor care, locuind la blocuri din zone centrale ale Bucureştiului, dar şi ale altor oraşe, nu asigurau acestor spaţii aspectul decorativ propice manifestaţiilor politice de stradă ale regimului. Îndată după 1989, pe acest model s-au creat numeroase adaptări lexicale (printre vedete: mineriadă, dosariadă şi sponsoriadă), serie din care astăzi mai rezistă cuponiadă, pe diferite teme: cuponiadă agricolă, informatică, medicală, electorală etc. Ba, se mai forjează şi curajoase îngemănări de ocazie: „SMS-iadă la Cannes 2007: Cristian Mungiu; site-ul filmului, mai 2007“.

Fireşte, ca şi în cazul iadelor, şi compusele recente cu euro- vor avea soarta tuturor clişeelor lingvistice: de la suprasaturaţie, prin epuizarea oricărei atracţii stilistice, la căderea treptată în derizoriu şi la abandon.