Traista-n băţ

După ce am trecut de euforia mărţişorului şi de melancolia babelor din calendar, să ne aducem aminte şi de numele populare ale lunii martie care ne confruntă cu alte realităţi. De exemplu, prin denumirea „luna lui traistă-n băţ“, una ce se dovedeşte ca aparţinând unui calendar al influenţei schimbărilor din natură asupra oamenilor pământului.

Înregistrat în anchete etnolingvistice din deceniul al patrulea din secolul (abia) trecut în sudul Moldovei şi în estul Munteniei, acest nume a fost apreciat ca referindu-se la „vremea când începe lucrul la câmp“ (pe baza unor explicaţii empirice notate de Iuliu Zanne; Proverbele românilor), un punct de vedere pe care şi l-au însuşit redactorii articolului (de fapt, redactorele, posibil orăşence) tratând cuvântul traistă din tomul XI/3 al Dicţionarului Academiei (la care apelăm şi pentru unele trimiteri din cele care urmează).

Dacă ar fi vorba de această situaţie, prezenţa băţului este suspectă: când mergeau la lucru, la ogoare mai îndepărtate de casă, ţăranii foloseau fie căruţa, fie duceau pe spate unelte, de coada cărora îşi atârnau traista cu mâncare. Traista în băţul de pe umăr este caracteristica drumeţului, sau a ciobanului ce umblă după turmă la păşune sau pe câmp (zona la care ne-am referit mai sus este una a drumurilor transhumanţei păstorilor transilvăneni spre bălţile Prutului sau ale Dunării). Drumeţul cu traista-n băţ este evocat însă, în diferite texte literare, de Hogaş sau Rebreanu (traista şi toiagul la N. Filimon, Goga, Sadoveanu sau V. Voiculescu; vezi şi la Creangă: „Ie-ţi, popă, desagii şi toiagul şi pe ici ţi-i drumul; Popa Duhu).

Dar, în limba română, există numeroase expresii ce evocă o „drumeţie“ de cu totul alt gen: cu traista-n băţ înseamnă „sărac, calic, cerşetor“ (vezi şi a rămâne cu traista-n băţ „a sărăci de tot, a ajunge pe drumuri“), iar a-şi lua lumea-n traistă, „a pleca supărat“ (şi, desigur, nu „de bine!“). Aşadar, martie „traistă-n băţ“ a însemnat, din optica grijilor oamenilor pământului, luna sărăciei, când rezervele alimentare se terminaseră, resursele primăverii nu se iviseră încă, iar încălzirea timpului le permitea celor aflaţi la strâmtoare să o pornească la drum, în încercarea de a cumpăra sau de a găsi ceva de mâncare; ori luna mişcării ciobanilor cu turmele la păşune, dată fiind lipsa de nutreţ de la sfârşitul iernii. De altfel, de acest aspect se leagă apariţia, alături de numele de mărţişor, luna mărţişorului (de la obiectul augural purtat din prima zi a lunii), a altor denumiri populare, ca luna lui Marta, Marta cu nouă cojoace, de la Baba Marta, o babă Dochia, în postură de ciobăniţă. Cea care, după ce-şi leapădă cele nouă cojoace, din cauza încălzirii înşelătoare a timpului, îngheaţă de frig.

Trecând peste supoziţii, că martie luna lui traistă-n băţ înseamnă luna sărăciei ne-o dovedeşte denumirea metaforică traistă goală pentru „vântul pustiitor de sud-vest“ (după cum sublinia V. Bogrea, Pagini istorico-filologice), eventual pentru crivăţ, „poreclit şi traistă goală prin judeţul Argeş“ (Pamfile, Văzduhul după credinţele poporului român), care ar putea fi acelaşi cu „Munteanul“ sau „Trăistarul“, un vânt de miazănoapte „totdeauna uscat şi care dă poporului traistă de cerşit, sau de cerut împrumut porumb“, după o informaţie din judeţul Olt (Muşlea - Bîrlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B. P. Hasdeu). De altfel, neam de traistă înseamnă şi „cerşetor“ (vezi şi zicala „degeaba aduce bărbatul acasă cu căruţa, dacă femeia, risipitoare, dă cu trăistuţa“).

De sensul respectiv al expresiei în discuţie nu se îndoia, de exemplu, nici un român din Canada (Sebastian Stoica), atunci când, la acceptarea României în UE, a postat pe internet un text intitulat „Cu traista-n băţ la Uniunea Europeană“, referindu-se la faptul că am putea fi consideraţi doar membri de „mâna a doua“.

Şi, până la urmă, un prestigiu consolidat al acestei luni, despre care se spune şi că „martie din post nu lipseşte!“.