Un alt proxenet deghizat în apostol: Larry Flynt

În seria falselor iconicizări întreprinse de Hollywood în cadrul programului de impunere a  viciului ca virtute şi reper valoric social, se înscrie şi drama biografică Scandalul Larry Flynt /People versus La­r­ry Flynt. Realizată în 1996, cu mult înaintea biopicului Kinsey (2004), despre care am vorbit de curând, biografia întemeietorului revistei pornografice Hustler şi al unui întreg trust de industrie porno, beneficiază de atuul baghetei regizorale a lui Milos Forman, veteranul Noului Val Ceh, impus în America cu Zbor deasupra unui cuib de cuci, Hair şi Amadeus. Cineast preocupat în mod constant de tema li­bertăţii sociale, partizan a tot ce înseamnă „dictatura tinerei ge­ne­raţii“ (să ne amintim de legen­darele sale filme din patrie, de la Dragostele unei blonde la Ta­king off), maestrul ceh nu a trebuit să se lase prea mult convins pentru a face un film pretins a fi despre dreptul la liberă exprimare. Obişnuit a lucra după textele altora, din care a ştiut să scoată, nu o singură dată, filme de mare strălucire, Forman pre­ia fără multe comentarii scena­riul lui Scott Alexander şi Larry Karaszewski despre ascensiunea celebrului mogul al sexului, care în acelaşi an 1996 îşi publica un volum autobiografic.

Fără a fi o capodoperă, filmul lui Forman este mai degrabă o punere în scenă a pledoariilor lui Flynt şi ale avocaţilor săi (în film, doar unul: Alan Isaacman) pentru democratizarea obsce­ni­tăţii, decât o peliculă de autor în adevăratul sens al cuvântului. Bazat, în mare măsură, pe numeroasele procese avute de mili­onarul pornograf, Scandalul Larry Flynt nu este atât un film despre sex şi industria aferentă, cât unul despre folosirea abu­zi­vă a dreptului la libertatea de ex­primare, aşa cum este el sti­pulat în Primul Amendament al Constituţiei americane, în sluj­ba îmbogăţirii prin exploatarea desfrâului. Speculaţiile sale juridice, subţiri şi lipsite de scrupule, nu sunt demontate de nimeni.

Asupra acestor aspecte insistasem în cronica polemică din pa­gina „Calea, Adevărul şi Via­ţa“ a ziarului Ziua, pe care i-am făcut-o filmului imediat după lansarea în România, şi anume asupra perversităţii sale juridice, bazată pe interpretarea ten­denţioasă a legii, împrumutată din pledoariile apărării proceselor lui Flynt, în care interesul personal al îmbogăţirii prin exploatarea imoralităţii era prezentat drept interes public de apărare a valorilor Constituţiei, în speţă aceea a libertăţii, iar Flynt, dintr-un proxenet fără scrupule şi abil om de afaceri, devenea un brav apărător al drepturilor omului.

Şi dacă, în ordinea mârşăviei, este de înţeles că Flynt şi avo­ca­ţii săi i-au construit acestuia sta­tuie în faţa instanţei şi a presei, închizând cu sofisme patriotard-moraliste gura societăţii civile şi a reprezentanţilor Bise­ri­cii (Baptiste), este greu de în­ţe­les ca aceeaşi unilateralitate să fie preluată şi de film, iar lupii mo­ralişti să-şi continue nestin­ghe­riţi urcuşul spre soclu, în costume de oaie. Şi totuşi, cu ajutorul unui aparat de promovare foarte bun (incluzând afişul filmului - o mostră de manipulare prin imagine şi uz sacrileg de simboluri creştine şi naţionale), înghiţit pe nemestecate de presa internaţională, care s-a grăbit unanim să susţină filmul, chiar asta s-a întâmplat.

Pelicula îşi are locul bine stabilit în istoria cinematografului american al anilor â90 şi nu merită revăzută (decât de cei interesaţi în problematica manipulării). Ea împleteşte poves­tea ascensiunii protagonistului său (de la proprietarul unui obscur club de striptease la patronul celei mai agresive, murdare şi bine vândute reviste por­no din ţară, ulterior al celui mai prosper trust al aceleiaşi industrii din SUA), cu numeroasele pro­cese pentru obscenitate (confruntările cu activiştii creştini şi în special cu redutabilul său ina­mic, pastorul baptist Jerry Falwell - centrul ideologic de gre­utate al filmului) şi cu viaţa sa de familie, idilizată la maximum. Aceasta, în aparenţă un element fundal în cadrul po­veş­tii, este subiectul celei mai con­sis­tente mistificări şi cea care realmente ne apropie afectiv per­sonajul: din cinci soţii oficiale ale eroului real, în film rămâne una - o stripteuză narcomană, pre­zentată ca soţie iubitoare şi parteneră fidelă de viaţă.

Ca orice biopic de succes, filmul beneficiază de partituri excelente ale actorilor principali - Woody Harrelson şi cântăreaţa rock Courtney Love, care efectiv şi-au pus sufletul pe tavă pentru a-şi recosmetiza şi înnobila personajele, cu care împărtăşesc o bună parte din convingeri (în pri­vinţa drogurilor, a libertinis­mu­lui, anarhismului social şi a repulsiei faţă de creştinism). Iar Milos Forman decupează, ten­den­ţios şi servil, exclusiv clişeele biografice apte să-i glorifice protagoniştii, neoferindu-le nici o şansă morală (ca într-un film prost) adversarilor lor.

Între timp, praful s-a aşternut pe peliculă, dar eroul ei continuă să prospere şi să des­fă­şoa­re, pe lângă munca „de toate zi­lele“, şi o intensă activitate mediatică de susţinere a cauzei sa­le. Astfel, în 2009, în toiul crizei, Larry Flynt îi cerea Congresului SUA să aloce 5 bilioane de dolari pentru salvarea industriei de di­ver­tisment pentru adulţi (benig­nă formulare!), pe care o pre­zen­ta drept cheia sănătăţii sociale a Americii, iar în vara aceasta tocmai a sărbătorit 40 de ani de „apostolat sexual“ al celebrei reviste - glorie care îi rămâne datoa­re în destulă măsură şi lui Milos Forman.