Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Unitate şi adevăr sub insuflarea Duhului Sfânt

Unitate şi adevăr sub insuflarea Duhului Sfânt

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Evanghelia Duminicii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne prezintă un fragment scripturistic din scrierile Evanghelistului iubirii (Ioan 17, 1-13), având subiect central cuvântarea pe care Mântuitorul le-a adresat-o ucenicilor când Și-a ridicat ochii la cer și a spus Părintelui Său că a venit ceasul!

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că a filosofa prin cuvinte este ușor de realizat, dar dovedirea prin fapte aparține celui nobil și cu adevărat măreț. Nu este mare cel care rostește cuvinte, le scrie sau îi învață pe ceilalți, este mare, cu adevărat, cel care tace și lucrează, făcând fapte pentru mântuire și ferindu-se de ochii celorlalți. Fapta rămâne neatinsă de cuvinte, chiar și de cele dușmănoase.

Ucenicii I-au spus: Acum știm că toate le știi, dar El și-a ridicat ochii la cer pentru convorbirea cu Tatăl Său.

Ni se mai arată locuri care vorbesc despre rugăciunile pe care Iisus le înălța către Tatăl Său atunci când, plecându-Și genunchii, Și-a ridicat ochii la cer, dar acum El a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească (Ioan 17, 1), arătând că nu fără voia Lui vine la Răstignire. Pentru aceasta S-a și rugat. Nu doar Fiul, ci și Tatăl a fost slăvit. Căci, înainte de Răstignire, iudeii nu-L știau nici pe Tatăl, după cum s-a spus: Israel nu m-a cunoscut (Isaia 1, 3), dar după Răstignire, întreaga lume a alergat la El.

S-a rugat ca să dea viață veșnică tuturor pe care i-a primit, celor care i-au fost dați Lui (Ioan 17, 2). Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am săvârşit (Ioan 17, 4). Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Pe pământ e preaslăvit, căci în cer El deja este preaslăvit, primind închinare de la îngeri. Așadar, nu vor­bește despre acea slavă care-I aparține prin ființa Lui, căci aceea continua să o dețină în deplinătatea ei. Se referă la cea venită prin slujirea de la oameni.

De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că, pe de o parte, El nu este potrivnic Tatălui, iar, pe de altă parte, că voința Lui este ca ei să creadă în Fiul. Și cuvântul Tău l-au păzit și au cunoscut că toate câte mi-ai dat de la Tine erau. Pentru aceștia mă rog! înseamnă nu pentru întreaga lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat. Neîncetat afirmă Mi i-ai dat, întrucât aceasta I se pare potrivit Tatălui. Apoi de vreme ce zicea neîncetat ai Tăi sunt și Tu Mi i-ai dat, înlăturând suspiciunea ca nu cumva să socotească că recentă este conducerea Lui și că acum i-a primit, de aceea a subliniat spunând: Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei (Ioan 17, 10).

Cuvintele din Evanghelia Sfântului Ioan au fost așezate pentru a arăta iubirea Mântuitorului față de ucenicii Săi, rugându-Se pentru ei și pentru cei ce au urmat Calea și Adevărul arătate de El.

Între aceștia s-au numărat Părinții de la Întâiul Sinod Ecumenic. Cuvântul sinod provine din limba elină și se traduce prin expresia pe aceeași cale (sin-odos). Întregul episcopat reunit sub patronajul Duhului Sfânt, cei care au fost următori Apostolilor, învățând și propovăduind Calea, Adevărul și Viața.

În acea vreme, astfel de reuniuni se organizau cu mare greutate, unul dintre obstacolele obișnuite fiind deplasarea pe distanțe mari. Deși multe dintre regiunile Imperiului erau interconexate prin celebrele drumuri romane, totuși nu își permitea oricine o trăsură sau pază pentru a fi feriți de atacurile tâlharilor. Această problemă a fost rezolvată de către Împăratul Constantin cel Mare, care a pus la dispoziție puștalionul imperial (public) și a asigurat cele necesare drumului, iar în perioada cât s-au desfășurat lucrările Sinodului, ierarhii și însoțitorii lor au beneficiat de admirabila primire și dragostea Împăratului și a mamei sale, evlavioasa Augustă Elena.

S-a hotărât ca Sinodul să se țină la Niceea. Capitala Imperiului era la Nicomidia, întrucât orașul Constantinopol avea să fie inaugurat mai târziu. Ni se oferă informații despre acest Sinod de Eusebiu de Cezareea. Au fost prezenți, după tradiție, 318 Părinți. Între ei s-a aflat și scitul care nu lipsea din ceată, precizarea îi aparține lui Eusebiu.

Între cei care au participat îi amintim pe Eustatie al Antiohiei, care a și prezidat o parte a lucrărilor, Alexandru al Alexandriei, Macarie al Ierusalimului, Eusebiu de la Cezareea Palestinei cronicarul și unul dintre importanții martori ai evenimentului, Osius de Cordoba, dar și ierarhi plini de râvnă sfântă și de bunătate, Nicolae de la Mira Lichiei, sau Spiridon al Trimitundei, care venea din Cipru.

Deși la vremea convocării Sinodului era doar diacon, Sfântul Atanasie, însoțitorul Episcopului Alexandriei, a avut un rol important. Era teolog iscusit, iar învățătura sa a fost aşezată și în formularea Simbolului niceean.

Episcopul Romei, Silvestru I, a fost reprezentat de doi preoți, Vincențius și Vitus, care aveau delegare din partea lui de a-l condamna pe Arie. Arie a avut și el câțiva susținători, dar până la urmă i-au rămas fideli doar doi dintre participanți.

Sinodul s-a desfășurat în sala mare a Palatului Imperial din Niceea. În ziua de 25 mai (325) au fost deschise lucrările sfintei adunări în prezența Împăratului Constantin, care a dorit să afirme iubirea pe care o purta Bisericii de față cu episcopii pe care i-a salutat, iar unora le-a sărutat rănile care erau prezente în trupurile lor în urma persecuțiilor. De altfel, împăratul considera că disputele din interiorul Bisericii erau mai dăunătoare decât cele pe care le-ar fi produs un război, ori discuțiile politice. După cum se știe, el a fost declarat Episcop al Bisericii pentru treburile din afară sau pentru lucrările ei exterioare.

Istoria nu a consemnat toate discu­țiile de la Sinod, dar Simbolul de cre­din­ță, canoanele și scrisoarea trimisă Bisericilor au fost păstrate.

Simbolul de credință trebuia să fie însoțit de semnăturile episcopilor. S-a hotărât atunci ca toți cei care nu vor pune semnăturile pe documentul de la finalul Sinodului să fie exilați, iar Împăratul Constantin cel Mare a încredin­țat unui dregător apropiat ca hotărârea să fie pusă în aplicare.

Ierarhii adunați în Sinod la Niceea au hotărât practica serbării Paștilor în prima duminică după lună plină care urmează echinocțiului de primăvară, iar dacă acee duminică ar coincide cu paștele iudaic, sărbătoarea creștină trebuie să se amâne pentru duminica următoare. Biserica Alexandriei, unde erau renumiți cercetători astronomici, urma să comunice Părin­ților Bisericii de pretutindeni data serbării Paștilor.

Sinodul I Ecumenic a promulgat mai multe canoane care aveau în vedere bunul mers al Bisericii, arătând pe de o parte acrivie în disciplina bisericească, ori discutând anumite subiecte pe care Biserica le considera deosebit de importante, atunci și întotdeauna.

În final s-a pecetluit ca toate hotărârile Sinodului să fie prezentate Bisericilor cunoscute atunci.

Istoricul Socrate în Istoria bisericească ne spune: Cei peste 300 de episcopi convocați de mine, adică de Constantin, cel ce prin excelență mă bucur a fi împreună slujitor cu voi, reuniți prin înțelepciune și pricepere, au confirmat că este una și aceeași credință după adevărurile autentice ale legii lui Dumnezeu și numai Arie s-a arătat cuprins de înșelăciunea diavolului răspândind acest rău mai întâi printre oamenii dintre voi iar apoi printre alții prin nelegiuita lui doctrină. Ceea ce au hotărât Părinții este adevărul lui Dumnezeu, căci ei au fost călăuziți de puterea Duhului Sfânt care i-a ajutat să ajungă la înțelegere și unire.

Deosebit de importantă este ideea că Părinții sinodali au fost călăuziți de puterea Duhului Sfânt. Atât de mulți nu aveau cum să greșească, unul poate ar fi putut avea o părere personală, dar îndelunga discuție și ascultarea părerilor diferite au făcut ca ei să ajungă la înțelegere și unire.

Când s-au împlinit 20 de ani de la urcarea pe tron a lui Constantin cel Mare, acesta a oferit sinodalilor o agapă și i-a încredințat de lucrarea și ajutorul lui în Biserică.

Sinodul a continuat și în luna august a aceluiași an, iar dorința Împăratului Constantin era ca episcopii să evite discuțiile și neînțelegerile care s-ar fi putut ivi.

Scrierile lui Arie și ale adepților lui au fost arse. Împăratul Constantin cel Mare și-a dat seama câtă tulburare a provocat această erezie în Biserică. Ea punea în pericol chiar și Imperiul. Erau foarte mulți care încercau să-i acorde dreptate lui Arie, de aceea chiar și după ceva timp de la încheierea lucrărilor Sinodului, susținătorii lui Arie au fost îndepărtați din comunitățile și Bisericile pe care le conduceau.

Sfântul Atanasie, așa după cum s-a observat, a dat ce era mai bun din el ca teolog nu atât în discursuri, cât și în epistolele prin care trata problemele teologice. Rolul lui, dar și al altor sinodali a rămas mereu amintit de Biserică. Cei care au scris despre Sinodul I Ecumenic ne vorbesc despre Alexandru al Alexandriei, dar și despre ucenicul său, Atanasie. Alții au amintit despre Eusebiu de Nicomidia, Eusebiu de Cezareea, Osiu de Cordoba și în chip special despre Împăratul Constantin cel Mare.

Deși nu făcea parte propriu-zis din corpul celor care decideau în Sinodul I de la Niceea, Constantin cel Mare s-a arătat un mare apărător al Bisericii. El a primit semne deosebite de la Dumnezeu, fiind așezate de imnografii inspirați în frumoase cuvinte.

Sinodul I Ecumenic ne cheamă pe toți la unitate şi iubire frăţească. Biserica ascultă părerile şi mărturiile tuturor pentru a statornici tot adevărul. Părinţii de la Niceea au apărat în mod ferm credinţa ortodoxă, luptând cu ereziile, înfruntându-i pe prigonitorii Bisericii şi fiind început bun în păstrarea peste veacuri a adevărului. Toate sub insuflarea Duhului Sfânt!