Preotul profesor Dumitru Popescu - un teolog rafinat și un predicator neîntrecut

Luni, 10 martie 2025, se împlinesc 15 ani de la despărțirea noastră de preotul profesor de teologie Dumitru Popescu (1929-2010)¹, fost decan al Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București și membru de onoare al Academiei Române, care după o viață dedicată slujirii Bisericii, în urma unei suferințe, a trecut la cele veșnice.

De părintele profesor Dumitru Popescu mă leagă amintiri frumoase din timpul studenției, l-am cunoscut în anul 1995, când mi-am început studiile teologice la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, avându-l ca profesor de Dogmatică, dar și de Doctrină, pe care le-am făcut împreună între anii 1997 și 2000, elaborând sub coordonarea sfinției sale teza de disertație. Eram fascinat de cultura acestui om și de capacitatea de sinteză, era cel mai bun predicator pe care l-am întâlnit la capela facultății, unde slujea adesea.

Repere biografice

Viitorul profesor de teologie s-a născut la Călugăreni, județul Giurgiu, în data de 29 iunie 1929, în familia preotului Grigore și Maria Popescu, primind o educație aleasă și dorind să continue studiile pentru a deveni și el preot. Astfel, între anii 1940 și 1948 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București, pe care le-a întrerupt în anul 1948 din cauza regimului comunist, care le-a confiscat averea și i-a dat afară din propria casă, tatăl său fiind condamnat penal și suspendat din preoție până în anul 1964. Erau vremuri grele pentru slujitorii sfintelor altare și familiile lor, pentru că statul român comunist, dorind să implementeze doctrina comunistă și să excludă Biserica din societate, a început persecuția împotriva ierarhilor, preoților și a monahilor, mulți dintre ei fiind condamnați la ani grei de închisoare.

Astfel, din cauza situației familiei sale, tânărul Dumitru a fost obligat să-și întrerupă studiile în anul 1948, făcând stagiul militar la Şinca-Veche, în județul Brașov, într-un detașament de muncă forțată, timp de trei ani.

Abia în anul 1955 se înscrie la Institutul Teologic Universitar din București, urmând cursurile acestuia între anii 1955 și 1959, absolvindu-le cu rezultate remarcabile. Ulterior, în perioada 1959-1962, își continuă studiile doctorale, elaborând teza intitulată „Eclesiologia romano-catolică după cel de-al doilea Conciliu de la Vatican și ecourile ei în teologia contemporană”, susținută în anul 1972.

După absolvirea cursurilor doctorale, între anii 1962 și 1964, a fost director la Seminarul Teo­logic din București, desfășurând o activitate frumoasă, apreciată de Patriarhul Justinian Marina, care, văzând calitățile sale, l-a trimis la studii postuniversitare în străinătate, pentru a-și aprofunda cunoștințele teologice și a pregăti un specialist pentru dialogurile intercreștine. Astfel, în anii 1966-1967, a urmat cursuri la Facultatea de Teologie Protestantă din Lausanne şi la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveţia, iar în perioada 1968-1970 și-a continuat studiile la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, Italia, acumulând o vastă experiență academică.

La întoarcerea în țară, după documentarea corespunzătoare și elaborarea tezei de doctorat, în anul 1972, și-a susținut teza de doctorat la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, în fața Comisiei de examinare formată din cei mai buni profesori de Teologie sistematică, printre membrii comisiei erau părintele profesor Dumitru Stăniloae şi domnul profesor Nicolae Chiţescu, acordându-i calificativul maxim și titlul de doctor în teologie, având specializarea Teologie Dogmatică şi Simbolică.

După susținerea tezei de doctorat, părintele profesor Dumitru Popescu s-a dedicat atât studiului și cercetării academice, cât și coordonării activităților administrative de la Institutul Teologic din București, unde, în perioada 1972-1980, a fost profesor și prorector, iar între anii 1998 și 1992 a fost rector al acesteia. În anii 1992-1996 a fost decan și profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, predând cursuri și formând specialiști, drept coordonator al multor doctoranzi până la sfârșitul vieții sale.

Reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la diferite instituții și profesor la școli teologice

Ca bun specialist în Teologie sistematică și cunoscător al realităților din Occident, în urma unui concurs, între anii 1980 și 1988 a fost ales director de studii la Conferința Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva, Elveţia. Tânărul teolog era apreciat pentru deschiderea sa și pentru promovarea dialogului între creștini. În acest context, părintele profesor Dumitru Popescu a avut ocazia de a face cunoscută teologia ortodoxă în spațiul occidental și de a aduce în bibliotecile din țară volume de studii biblice și patristice necesare pentru formarea specialiștilor în teologie. Opera sa este influențată de gândirea și teologia Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae și are la bază iubirea Preasfintei Treimi, revărsată în lume prin întruparea Cuvântului și prin lucrarea Duhului Sfânt, care sfințește și înnoiește făptura.

De asemenea, a fost solicitat în anii 1998-2007 pentru a preda cursuri de Dogmatică ortodoxă la Institutul Ecumenic şi Patristic din Bari, de pe lângă Universitatea San Tomaso din Roma, Italia, contribuind la menținerea bunelor relații și la organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România, în anul 1999.

Adesea la cursurile de Dogmatică eram fascinați de forma în care ne prezenta adevărul de credință și argumentarea patristică, făcând sinteză și arătându-ne rădăcinile vechilor erezii în lumea contemporană. Apreciam punctualitatea și corectitudinea părintelui profesor Dumitru Popescu, dar și fermitatea, când era vorba de doctrina ortodoxă. Căuta să ne deschidă orizontul și să ne facă să înțelegem corect fenomenele religioase moderne. Am înțeles fenomenul secularizării de la cursurile sale, dar și din scrierile sale, bine elaborate, sintetic prezentate pentru viteza lumii de azi. Părintele profesor Popescu a scris 11 cărți și peste o sută de studii și articole pe diferite teme actuale, multe dintre ele devenind instrumente de lucru pentru studenții la Teologie și cei care vor să cunoască Ortodoxia, așa cum vedem în cărțile de teologie și cultură sau ortodoxie și contemporaneitate. Părintele era un orator neîntrecut și iubit de studenți pentru claritatea ideilor, prezentarea sistematică și foarte bine argumentată și pentru mesajele scurte, dar bine documentate.

În cadrul studiilor aprofundate, am elaborat lucrarea de disertație cu părintele Dumitru Popescu, perioadă în care am văzut metoda de lucru, viziunea asupra teologiei ruse și în special a teologiei părintelui Pavel Florenski, adesea recomandându-mi să analizez atât opera, cât și persoana, să nu le scot din context, ci să le integrez, pentru că în teologie trebuie să avem grijă de întreg. Teologia sa este una hristologică şi hristocentrică, ea pleacă de la Iisus Hristos Cel mărturisit în Sfânta Scriptură, propovăduit de Sfinţii Părinţi, și ne conduce la Hristos Cel cosmic şi euharistic. După cuvântul Apostolului Pavel, Domnul Iisus Hristos este şi rămâne Acelaşi, iar noi suntem împreună cu Sfinţii Apostoli, cu martirii, mucenicii şi cu Sfinţii Părinţi contemporani ai lui Iisus Hristos. Teologia sa se adresează minții, inimii și voinței, chemându-ne să ne împărtășim din iubirea și comuniunea cu Dumnezeu. Ca bun cunoscător al teologiei scolastice și al ideilor seculariste din lumea contemporană, părintele Dumitru Popescu a scris o teologie trăită, experimentată în propria-i viaţă, iar nu una teoretică și scolastică. Scrierile lui sunt mai curând o convorbire cu Dumnezeu, decât o vorbire despre Dumnezeu, ceea ce ne face să simțim prezența lui Dumnezeu și să ne golim de formalism, de idei preconcepute. El ne invită la o teologhisire vie, dinamică și directă cu Dumnezeu, conștientizându-ne de faptul că egoismul antropocentric este piedică spre îndumnezeire, pentru că omul modern tinde să ia locul lui Dumnezeu.

Analizând provocările lumii în care trăim, părintele Dumitru Popescu sublinia faptul că „Indi­ferentismul religios al lumii în care trăim și care sporește îngrijorător de la vest spre est, existența unui creștinism deosebit de agresiv, care nu mai știe de omenie și iubire fiindcă consideră că totul se poate cumpăra cu bani, dar și existența unor secte care se pun în slujba satanismului, sau a unor secte care propovăduiesc sinuciderea colectivă, ca și multe alte aspecte nocive, sunt expresia degringoladei spirituale și morale la care asistăm astăzi”².

În lunile în care am lucrat la teza de diser­ta­ție Sofiologia la Pavel Florenski, am descoperit omul și teologul Dumitru Popescu, am apreciat tactul pedagogic și responsabilitatea cu care trata fiecare student. Îmi pregătisem bibliografia pentru a elabora o teză de doctorat în teologie dogmatică cu sfinția sa, dar am ales să elaborez o teză pe drept bisericesc, pornind de la realitățile din Republica Moldova și din lumea ortodoxă.

Ulterior, l-am avut pe părintele Dumitru Popescu ca referent la susținerea tezei de doctorat, fiind bucuros că discuțiile noastre pe tema unității Bisericii mi-au folosit la elaborarea lucrării. Aveam să constat că are gândirea cea mai sintetică dintre teologii contemporani și este un bun comunicator, teologia sa fiind inspirată din teologia patristică și conducea la trăirea credinței, la promovarea ideilor și a spiritua­lității noastre răsăritene atât de bogate.

Distincții și recunoaștere a meritelor

Pentru opera sa publicistică și activitățile desfășurate, părintele Dumitru Popescu a primit distincții bisericești și a fost membru în diferite consilii și comisii ale Patriarhiei Române.

A fost membru mai multe mandate în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor, în Adunarea Național Bisericească şi în Consiliul Național Bisericesc, reprezentând clericii din Arhiepiscopie în cele mai mari foruri de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române.

Din anul 2001 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat titlul academic de decan onorific pentru întreaga sa activitate profesională şi administrativă, fiind invitat să participe la diferite întruniri academice naționale și internaționale.

De asemenea, pentru contribuția sa la cultura și teologia contemporană, în anul 2001, Statul român i-a acordat Ordinul Național Steaua României în grad de Ofiţer.

Ulterior, la data de 14 mai, anul 2005, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia i-a decernat titlul de doctor honoris cauza, pentru meritele sale academice și contribuția la dezvoltarea teologiei contemporane.

Opera părintelui Dumitru Popescu reprezintă o mărturie a preocupărilor sale academice și o sursă de inspirație pentru profesorii, studenții și toți cei care doresc să aprofundeze teologia și să trăiască dreapta credință așa cum ne-a fost ea revelată și transmisă prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți.

Preocupările sale teologice ne îndreptățesc să afirmăm că părintele profesor Dumitru Popescu a cunoscut provocările secolului al XX-lea și a încer­cat pe baze patristice să găsească soluții pentru misiunea Bisericii. Opera sa teologică este actuală și ne cheamă să reflectăm la mesajul Domnului Hristos pentru omul contemporan secularizat, lipsit de valorile spirituale și ancorat în lumea coruptă și fără de Dumnezeu. El ne-a lăsat bogata sa experiență cuprinsă în scrierile sale, prin care deschide noi piste de cercetare pentru teologia contemporană, ajutând cercetătorii să înțeleagă misiunea Bisericii, dar ne cheamă să înnoim lucrarea duhovnicească în lume prin trăirea credinței și mărturisirea lui Hristos Cel care S-a întrupat, a pătimit, a înviat din morți și S-a înălțat la Ceruri, rămânând cu noi până la sfârșitul veacurilor prin lucrarea Duhului Sfânt.

Să privim spre înaintașii noștri și să le urmăm credința!

Note:

1. Vezi mai multe detalii biografice pe paginile wikipedia și teologiepentruazi

2. Ips. Arhiepiscop Andrei Andreicuț, Laudatio, cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al Facultății de Teologie din Alba Iulia