Volum despre antropologia duhovnicească a Sfântului Ioan Casian, apărut la Paris

Apărută la Editura Cerf din Paris, în toamna anu­lui 2021, lucrarea intitulată „De l’homme extérieur à l’homme intérieur: l’anthropologie spirituelle de saint Jean Cassien” („De la omul exterior la omul interior: antropologia duhovnicească a Sfântului Ioan Casian”) reprezintă teza de doctorat în teologie a părintelui diacon Florin Ciprian Petre, pregătită la Universitatea din Strasbourg, sub îndrumarea prof. Françoise Vinel și susținută public în data de 15 februarie 2019. Structurată în patru părți, lucrarea comportă 15 capitole, dispuse relativ simetric.

Stabilind ca obiectiv al demersurilor sale analitice „identificarea fundamentelor gândirii antropologico-spirituale” a Sfântului Ioan Casian, autorul își propune în acest fel să contribuie la reafirmarea locului central pe care îl ocupă moș­te­nirea teologică a acestui Sfânt Părinte bisericesc în tradiția literaturii monastice orientale și occidentale. În virtutea identității sale de monah răsăritean emigrat în Apus, unde își petrece a doua parte a vie­ții, Sfântul Ioan Casian reprezintă într-adevăr, în istoria Bisericii, o „pun­te între Orient și Occident”.

Intitulată „Ioan Casian, o operă închinată vieții monastice”, prima parte a volumului retrasează în mod succint parcursul biografic al acestui autor patristic, pe de o parte, și situează în prim plan una dintre tezele particularizante ale gândirii lui teologice, și anume teoria celor „două vieți”, pe de altă parte. Așa cum reiese din operele majore ale Sfântului Ioan Casian, „Despre așezămintele ceno­bi­ților” și „Colațiuni sau convorbiri cu Părinții”, teoria celor „două vieți” articulează și alternează o serie de binoame complementare, pre­cum: viață practică/activă și viață spirituală/contemplativă, scop și țel, știin­ță practică și știință spirituală, cenobit și anahoret, om exterior și om interior etc.

A doua parte a lucrării, alcătuită din patru capitole și intitulată „Omul exterior”, reperează, în principal pe baza operei casiniene, „Despre așe­ză­mintele cenobiților”, instrumentele ascetice de care dispune monahul în ascensiunea lui duhovnicească, precum și rolul acestora în manifestarea omului exterior, mai precis aportul lor în viața practică/activă a monahului. Corelativ cenobitului în abordarea casiniană, omul exterior dispune în principal de patru mijloace sau instrumente cu ajutorul cărora el se formează du­hovnicește și dobândește curăția inimii, indispensabilă în atingerea contemplației lui Dumnezeu: vesti­men­tația, care trebuie să fie modestă și sobră pentru a contribui la lupta de „mortificare” (înfrânare) a trupului, mai precis a patimilor trupului; postul, care, în dimensiunile lui, trupească și spirituală, contribuie la înfrânarea patimilor și la dobândirea virtuților; lucrul manual, ca remediu major mai ales al akediei sau al plictiselii; fecioria sau curăția trupului, înțeleasă ca o pregustare a Împărăției cerurilor.

În partea a treia a cărții, intitulată „Omul interior”, se realizează trecerea de la omul exterior la omul interior, ceea ce este corelativ în planul bibliografiei casiniene cu trecerea de la „Despre așezămintele ceno­biților” la „Colațiuni sau convorbiri cu Părinții”. Locul central al acestei cercetări academice, desfă­șu­rate pe parcursul a cinci capitole, îl ocupă no­țiu­nea de „inimă” (cor, mens), sinonimă în gândirea Sfântului Ioan Casian cu noțiunea de interioritate şi asociată în particular, deși nu exclusiv, cu viața anahoretică (în singurătate). Categoriile constitutive cură­ției inimii sunt: smerenia, pacea, stabilitatea, constanța, imobilitatea, răbdarea, iubirea. Desigur, un loc aparte îl ocupă în definirea omului interior şi gândurile, al căror discernământ este amplu evaluat de literatura monastică.

Partea a patra şi cea din urmă, de­numită „Rugăciunea, culme a contem­pla­ției”, pune accentul pe rugăciunea pură-contemplativă-neîncetată ca particularitate a teologiei Sfântului Ioan Casian, identificând astfel în opera sa una dintre sursele primare ale rugăciunii isihaste, definită mai târziu de Sfântul Grigorie Palama. Potrivit autorului, Sfântul Ioan Casian este „primul care a promovat o simplificare a rugăciunii, pro­punând o rugăciune monologică, ceea ce va deveni prima manifestare a rugăciunii isihaste de mai târziu” (p. 398). De altfel, în aceasta și rezidă, în opinia noastră, actualitatea lucrării de față, în contextul declarării anului 2022 ca An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și An comemorativ al sfinților isihaști.