Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
La Parohia Ciubanca, Protopopiatul Dej, a fost săvârşită o slujbă de parastas pentru Florea Mureșanu, protopop şi apărător al Ortodoxiei în perioada comunistă. Din soborul slujitor au făcut parte: părintele
La conferinţele preoţeşti de primăvară, preoţii dezbat importanţa icoanei în cultul ortodox, tematica generală fiind oferită de „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, 23 mai, simpozionul semestrial al doctoranzilor. Tinerii cercetători în teologie au avut posibilitatea să se întâlneasc
Profesorii și elevii Liceului „Andrei Mureșanu” din Brașov au primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a sfințit instituția de
O nouă promoţie de absolvenţi a încheiat luni, 22 mai, cursurile, în mod festiv, la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Elevii claselor a XII-a au participat, în capela instituţiei de învăţământ, la
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a primit, la Centrul Eparhial, vizita Lotului Olimpic Național de Gimnastică Feminină,care își desfășoară activitatea la Colegiul Național Sportiv
La Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu au avut mai multe activități în cadrul Programului „Școala altfel”. Elevii clasei a V-a D, alături de diriginta clasei, prof. Măriuca Neagu, au participat
Protopopiatul Luduş va găzdui vineri, 26 mai, cea de a patra ediţie a Concursului „Vestitorii Bucuriei Învierii Domnului”, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Luduş. Sunt aşteptaţi să
Liga Studenților din Cluj organizează conferința „Prizonierii libertăților promise” la care participă Teodor Baconschi și Radu Preda. Evenimentul are loc azi, 24 mai, de la ora 19:00 la Casa de Cultură a
Parohia Mateiaș și Parohia Bogata Olteană din Protopopiatul Rupea, județul Brașov, au organizat sâmbătă, 20 mai, un atelier de pictură pe sticlă, intitulat „Icoana – fereastră spre cer”. La atelierul de
Părintele Petru Moga de la Câmpina a conferenţiat la Casa de Cultură a Orașului Rupea, pe tema „În așteptarea Rusaliilor. Despre Duhul Sfânt”. Evenimentul a început cu un recital al Corului Liceului „Șt.
Întrunirea Cercului pastoral Iclod a avut loc duminică, 21 mai, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Iclod, Protopopiatul Gherla. Cercul este format din parohiile Bonțida, Fundătura, Iclod, Iclozel, Livada,
Conferința preoţilor din cadrul Protopopiatului Bistriţa a avut loc marți, 23 mai, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului,
redincioșii din filia Arghișu, a Parohiei Ticu din Protopopiatul Huedin, l-au primit, sâmbătă, 20 mai, pe Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului,
Mai mulți copii și tineri din satul Veneția de Jos, înscriși în programele „Centrului Cultural Ioan Cavaler de Pușcariu”, susținuți de membri activi ai comunității, organizează o căutare de comori în
Credincioșii din Parohia Sighișoara VII și elevii de la Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” din parohie au organizat mai multe activităţi cu ocazia prăznuirii ocrotitorilor spirituali, Sfinții Împărați și
Muzeul Episcopiei Oradiei a participat, pentru al treilea an consecutiv, la evenimentul cultural european „Noaptea Muzeelor”. În Oradea acest eveniment a fost organizat, şi anul acesta, pe 20 mai, de către Muzeul
Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, Parohia „Învierea Domnului” și Paraclisul „Sfântul Stelian”, organizează în perioada 23- 26 mai, un Masterclass
Centrul de Cercetare Ecumenică și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu organizează, în perioada 22-23 mai, Simpozionul național „Reformă și Ortodoxie”. Evenimentul adună
Duminică, 21 mai, în cea de a VI-a Duminică după Paști, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică a Vindecării orbului din naștere. De asemenea, Biserica i-a prăznuit şi pe Sfinţii Mari
Elevii de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca au participat, în cadrul programului „Şcoala Altfel”, la numeroase activităţi interactive, între care s-au aflat şi cele de cunoaștere a lumii satului
La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc, între 18 şi 19 aprilie, sesiunea de comunicări științifice studențești, organizată la nivel de licență,
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, l-a instalat sâmbătă 20 mai, pe noul paroh al Parohiei „Sfinții Arhangheli” I din Sibiu, Emanuel Tăvală, consilierul
La Academia Teologică a Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc pe 19 şi 20 mai, prima întâlnire a preoteselor din Arhiepiscopia Sibiului. Evenimentul a fost organizat de
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


