Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Numeroase manifestări au fost organizate în orașele transilvane cu prilejul sărbătoririi a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. La aceste manifestări au participat și reprezentanți ai eparhiilor care
Copiii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur vor fi ajutați să înțeleagă ce este Sfânta Liturghie, în cadrul programului parohial pentru copii. Proiectul „Liturghia pe
Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și Centrul Arhidiecezan de Diagnoză și Cercetare Catehumenală Omiletică și în Pedagogia și Metodologia Religie „Mitropolit Andrei Șaguna” (CADCO
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, a continuat duminică, 22 ianuarie, derularea evenimentelor din cadrul Proiectului „Luna credincioșilor”, de data aceasta
În Duminica a 32-a după Rusalii, credincioșii au primit binecuvântări arhierești și au fost îndemnați să îl caute pe Hristos la fel de scincer ca vameșul Zaheu care își recunoaște starea de păcătoșenie
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi va sărbători ocrotitorii, pe Sfinţii Trei Ierarhi, prin mai multe manifestări culturale şi ştiinţifice. Joi, 26 ianuarie, de la ora ora 18:00, în Aula
Aproximativ 300 de elevi din județul Cluj au participat sâmbătă, 21 ianuarie, la faza locală a olimpiadei de religie. Concursul s-a desfășurat în șase centre din județ, în orașele Dej, Gherla, Câmpia
„Dar din dar” este o acțiune social-filantropică a Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” din Deva al cărei beneficiar este „Casa familială pentru copii cu dizabilități și Centrul specializat pentru copii
Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu va fi comemorat la finalul lunii ianuarie, la împlinirea a şase ani de la trecerea sa la cele veșnice. În memoria sa va fi organizată marți, 31 ianuarie, la Muzeul
Editura Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Cugetări necugetate. Eclesiastul. Despre Dumnezeu. Despre om. Despre creație”, scrisă de protopopul de Bran-Zărnești, Gheorghe Colțea. Volumul adună
În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie, ședința de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei
Asociaţia „Produs de Cluj”, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, participă în perioada 20-29 ianuarie la cea de-a 82-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale „Săptămâna Verde”
În duminica a 32-a după Rusalii, a lui Zaheu, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împărați Constantin şi
Îndoliată familie, iubiți credincioși, am primit cu multă întristare creştinească vestea trecerii la cele veşnice a maestrului Ion Besoiu, personalitate deosebit de cunoscută și apreciată a teatrului,
Cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, în majoritatea oraşelor transilvane au loc numeroase manifestări dedicate acestui eveniment major din istoria patriei, premergător Marii Uniri
La Penitenciarul Aiud, județul Alba, a fost sfințită joi, 19 ianuarie, Sala „Petre Ţuţea”. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, în colaborare cu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român „Astra”, Universitatea „Lucian Blaga”, Cercul Militar
În paraclisul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei”, „Sfinţii Ierarhi Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei” şi „Sfântul Ierarh Nectarie al
La aniversarea a 167 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea a organizat mai multe activități menite să evidențieze importanța operei
Vechile așezări din Țara Făgărașului păstrează până astăzi nenumărate comori ale Ortodoxiei românești: locașuri de cult istorice, obiecte de patrimoniu, tradiții și obiceiuri seculare. Unul din aceste
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va avea loc în acest an în perioada 9-18 iunie şi se va desfăşura sub genericul „Iubire", a anunţat luni directorul Constantin Chiriac, conform Agerpres.
Studenții din Cluj-Napoca participă la atelierele desfășurate la Biserica Studenților, în fiecare săptămână. Atelierele sunt gratuite, fiind organizate de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR)
Preoţii din cadrul Protopopiatului Cluj II s-au întâlnit în cadrul unei şedinţe de început de an, în biserica parohiei clujene „Înălțarea Domnului”. La începutul întâlnirii a fost oficiată o slujbă
Mai multe instituţii clujene, precum Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Colegiul Naţional Ped
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


