Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut „Îndrumătorul bisericesc” pe 2017, publicație șaguniană care a ajuns la cea de-a 165-a apariție neîntreruptă. Publicaţia îşi îndreaptă aten
La data de 17 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, întemeietorul vieții monahale. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, împreună cu
Elevii de la Școala Generală cu clasele I-VIII din localitatea Bogatu Român, județul Sibiu, au primit daruri din partea parohiei în cadrul unui proiect de sprijinire și încurajare a copiilor de a-și continua stud
„Traseul morilor de altădată din Schei” este un nou traseu de drumeţie pentru cei care doresc să descopere cel mai vechi cartier al Braşovului. Traseul Morilor de altădată include toate punctele de interes
Credincioșii din diferite confesiuni istorice din Sibiu au posibilitatea să participe în aceste zile la programul „Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor”. Programul de rugăciune începe
Peste 180 de persoane, bolnavi şi familii cu mulţi copii au beneficiat sâmbătă, 14 ianuarie, de darurile oferite de voluntarii Asociaţiei „Sfânta Maria” din comuna Cristian, judeţul Braşov. A fost prima acţ
Ziua Națională a Culturii și ziua de naștere a poetului naţional Mihai Eminescu au fost sărbătorite prin manifestări culturale la Sibiu, Cluj-Napoca, precum şi în alte localităţi transilvane. Ziua
La Centrul Eparhial din municipiul Miercurea-Ciuc, sub preşedinţia Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a desfăşurat sâmbătă, 14 ianuarie, şedinţa anuală de lucru a Adunării Eparhiale
În Duminica a 29-a după Rusalii, a celor 10 leproși, credincioșii au fost îndemnați de ierarhi să nu uite să își arate mereu recunoșința pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, precum și față de
Elemente reprezentative ale patrimoniului cultural din Sălaj, precum comorile dacilor, oraşul roman Porolissum, cetăţi şi castele, biserici şi mănăstiri, meserii şi îndeletniciri de odinioară sau mari oameni
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), în colaborare cu Asociația Română de Istorie a Presei, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, organizează în
Volumul „Amintiri din două lumi. De la Revoluție la Biserica înrobită”, de Arhiepiscopul Vasili Krivoşein, a apărut recent la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în colecția
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a continuat duminică, 15 ianuarie, derularea evenimentelor din Proiectul „Luna credincioșilor”
La Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent lucrarea „...Citire! Predici și meditații la Apostolul de peste an. Scrisori către profesorii de religie”, a pr. conf. univ. dr. Constantin
În Parohia Moeciu de Jos, Protopopiatul Bran-Zărnești, a fost organizată o tabără de pictură condusă de prof. Ruxandra Lăcătuş. O parte din cursanţi au participat la Sfânta Liturghie și au răspuns la
Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, va găzdui, luni 16 ianuarie, de la ora 19.00, în sala de spectacole, un spectacol inedit de terapie prin artă susținut de studenții Academiei de Muzică împreună
15 ianuarie, ziua de nașterea poetului național Mihai Eminescu, a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale. Cu această ocazie sunt organizate activități culturale și de omagiere a marelui scriitor român.
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Cluj I a avut loc joi, 12 ianuarie. Întâlnirea a început cu săvârșirea slujbei de Te Deum în Biserica „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, apoi a avut loc
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de un sobor de
Noul preot militar al Garnizoanei Bistrița, pr. Cristian Marțian, a fost instalat, miercuri, 11 ianuarie, de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,
În Duminica a 29-a după Rusalii, a celor 10 leproși, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din car
Credincioșii din Sibiu au posibilitatea să se închine la Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” - Îndrumătoarea, de la Biserica „Mihai Vodă” din București. Icoana făcătoare de minuni a fost adusă joi, 12
Cu prilejul aniversării Zilei Culturii Naţionale şi a 167 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în colaborare cu Asociaţiunea Transilvană
La Sighişoara, alături de Centrul Creştin Social Medical de Zi, care oferă zilnic hrană şi servicii sociale la peste 120 de persoane, de toate confesiunile, îşi desfăşoară activitatea şi Centrul Creştin
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


