Ministerul Mediului şi Fundaţia Conservation Carpathia au lansat „Parcurile Generaţiilor”, prima campanie de promovare a parcurilor naţionale ale României. Prin acest demers, românii sunt invitaţi să
Apel la consum responsabil de energie
Starea de alertă la nivel naţional decretată de autorităţi se va menţine pe toată perioada lunii august, decizia fiind luată în contextul scăderii producţiei de energie din cauza secetei şi a debitelor scăzute mai ales pe fluviul Dunărea. Marile companii din industrie, dar şi cetăţenii sunt sfătuiţi să reducă voluntar consumul de energie electrică. „Nu există nici un scenariu în care populaţia să aibă de suferit că nu va avea curent, iar producţia internă pe acest segment este stabilă”, a dat ieri asigurări Cristian Buşoi, secretar de stat din Ministerul Energiei.
Autorităţile au adoptat mai multe măsuri pentru limitarea efectelor crizei energetice și asigurarea necesarului de consum pentru cetățeni și economie. Astfel, potrivit unui comunicat al Guvernului, „toate capacitățile de producție de energie electrică au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă”, iar „centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară”. În acelaşi timp, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Transelectrica vor autoriza, în procedură de urgență, „toate capacitățile care sunt finalizate și sunt în faza de obținere a autorizațiilor de exploatare, pentru a putea intra imediat în producție - fotovoltaice, eolian, stocare”.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, totodată, că prosumatorii care au capacități de stocare pot fi de ajutor prin injectarea în reţeaua naţională a energiei stocate pe timpul zilei. Şeful Executivului a adresat şi un apel la responsabilitate atât instituțiilor publice a căror activitate nu este absolut necesară seara, cât şi companiilor şi cetățenilor, „să reducă voluntar consumul de energie la orele de vârf”.
În acelaşi context, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a transmis, potrivit news.ro, că „populaţia nu va avea de suferit”, iar penele de curent înregistrate în ultimele zile „nu au legătură cu cantitatea de electricitate care este disponibilă”.
Instituţiile statului fac eforturi să menţină funcţional Reactorul 2 al Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă „prin amenajarea unui prag submers pe brațul Bala, care să devieze debitele spre bazinul centralei”.
Lucrările pe Dunăre ar urma să ducă la creșterea nivelului apei în zonă cu până la 15 cm, astfel încât pompele de răcire ale reactorului rămas în funcțiune să aibă rezerve suficiente. Centrala nucleară de la Cernavodă, prin cele două reactoare, asigură aproximativ 20% din necesarul de energie electrică al României.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, citate de Agerpres, până pe 9 august, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 1.400 mc/s, similar nivelului minim istoric consemnat în 1985. (O.N.)



.jpg)