La nici cinci luni de la încheierea ediției 2025 a Festivalului Internațional „George Enescu”, au început înscrierile pentru Concursul Internațional „George Enescu”, care va avea loc în 23 august și 19
„Brushing”, escrocheria trimiterii unui colet fals
Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare dintr-o bază de date obținută ilegal sau la limita legii, cu scopul de a umfla în mod fraudulos ratingul unui produs pe platformele de comerț online, este în continuă expansiune, arată o analiză de specialitate, publicată recent pe blogul Eset România.
Sistemul de fraudă funcţionează după un tipar clar: un hacker obţine o listă de nume şi adrese poştale, fie prin breşe de date, fie prin intermediul site-urilor de căutare a persoanelor, fie din surse disponibile public; creează un cont fals pe o platformă de comerț electronic, pe care îl foloseşte pentru a „cumpăra” produsul de pe platformă şi-l expediază la adresa victimei. Apoi, atacatorul foloseşte contul fals pentru a posta o recenzie de 5 stele, sporind („brushing up”) reputaţia şi vizibilitatea articolului.
„Nu vorbim despre o escrocherie inofensivă. Pe de o parte, faptul că sunteţi vizat într-o astfel de schemă ar putea însemna că datele dvs. sunt expuse în underground-ul digital. Pe de altă parte, escrocii ar putea testa astfel dacă datele sunt corecte, pentru a trece la etapa următoare, care implică o fraudă de identitate mult mai gravă”, explică Phil Muncaster, expert în securitate cibernetică, de aceea îndeamnă la vigilenţă sporită.


