„Din păcate, astăzi suntem uniţi mai mult în necazuri“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială

Un articol de: Bogdan Cronţ - 24 Ianuarie 2013

Într-o zi atât de specială pentru oraşul Iaşi, pentru Moldova şi pentru întreaga suflare românească, o zi de 24 ianuarie plină de discursuri înflăcărate, de apeluri la unitate şi promisiuni de mai bine, am vrut să vedem ce semnificaţie are pentru oamenii din jurul nostru, pentru români de vârste, categorii sociale şi preocupări diferite acest eveniment. Cât de uniţi suntem astăzi? Cât de entuziaşti mai suntem şi cum ne vedem viitorul ca naţiune? Ne iubim ţara în care trăim?

Iaşiul a îmbrăcat, ieri, straie de sărbătoare. Steaguri tricolore au răsărit pe marile bulevarde, anunţând apropierea sărbătoririi celui mai important moment al istoriei capitalei Moldovei din ultimele două veacuri. „Mica Unire“, 24 ianuarie 1859, momentul care a pus bazele statului naţional unitar român. Astăzi, o zi pe care poate am ajuns să o sărbătorim într-un mod mecanic şi o zi al cărei fast este umbrit, mai ales în ultimii ani, de cealaltă zi, „ziua de mâine“.

Câteva mii de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi. Pe lângă oficialităţi şi ieşeni, au fost şi mulţi români sosiţi din alte zone ale Moldovei sau ale ţării, precum şi de pe celălalt mal al Prutului, pentru care sărbătoarea noastră are şi gustul amar al vizei.

I-am întrebat: „Cât de uniţi suntem noi astăzi, dacă ne mai iubim ţara şi cum ne vedem viitorul ca naţiune?“ şi am aflat ceea ce, probabil, mulţi dintre noi simţim.

„Dacă am fi mai patrioţi, negreşit ne-ar fi mai bine şi ca români“

Constantin Coşoveanu, pensionar, 82 de ani: „Eu mă bucur că n-am mai auzit în acest an ceea ce am auzit la sărbătoarea de 24 ianuarie de anul trecut, adică huiduieli. Nu mi-a plăcut. Domnul meu, sărbătoarea asta este una sfântă pentru neamul românesc şi aşa trebuie să rămână. În ea n-are ce căuta politica, n-are ce căuta zâzania între români. Este un moment solemn, în care trebuie să ne aducem aminte, trebuie să mulţumim şi, mai ales, să luăm exemplul marilor noştri înaintaşi, datorită ambiţiei şi inteligenţei cărora noi astăzi suntem români. Nu suntem ruşi, nu suntem nici bulgari sau unguri. Kennedy spunea: «Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru ţară». Acesta este patriotismul şi dacă ne-am gândi măcar din când în când la întrebarea asta, poate am fi mai uniţi şi negreşit ne-ar fi mai bine ca români“.

Adrian Caprariu, 15 ani, elev: „Nu suntem prea uniţi, dar nici dezbinaţi nu suntem. Poate mai uniţi sunt românii din străinătate. Eu am exemple în familie şi văd că acolo se ajută altfel între ei“.

Jugănaru Aurel, 67 de ani, pensionar: „Din păcate, astăzi suntem uniţi mai mult în necazuri. În rest, vedeţi cum este viaţa... fiecare trage pentru el. De unul singur poate reuşeşti aşa, dar dacă nu suntem uniţi ca naţiune, dacă nu suntem patrioţi, şi să nu ne fie ruşine să fim patrioţi, dacă nu ne iubim ţara, începând de la lucrurile mici şi până la lucrurile mari, nu exagerez când spun că nu avem nici un viitor ca popor“.

„Am devenit mai răi, mai ascunşi, mai lipsiţi de sinceritate şi mai însinguraţi“

Ines Gheorghiu, 30 de ani, administrator firmă: „Când mă gândesc la cum suntem astăzi ca popor, îmi vin în minte în special lucrurile mici, de care ne lovim în fiecare zi. Mă refer aici la lipsa de respect pe care o avem pentru muncă, pentru lucrul bine făcut. Ne-am obişnuit prea mult să stăm cu mâna întinsă, în loc să luăm atitudine, să încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a avea o viaţă mai bună. Dacă vorbim de relaţiile între oameni, cred că am devenit mai răi, mai ascunşi, mai lipsiţi de sinceritate şi mai însinguraţi. E adevărat că e greu să trăieşti în România şi nu mai ştim să ne bucurăm unii de alţii şi vedeţi că s-a ajuns să-ţi fie ruşine şi să inviţi pe cineva la o nuntă sau la un botez. E păcat, dar lipsa banilor nu le justifică pe toate. Mai degrabă lipsa valorilor şi a educaţiei ne-a adus în această situaţie.“

Liliana Giugastru, 37 de ani, cadru didactic: „În privinţa aceasta, ar fi mult loc şi de mai bine. Pentru a fi mai uniţi, ar trebui, în primul rând, să fim mai buni şi să ne gândim că nu doar noi suferim, dar şi copiii noştri preiau modul în care ne comportăm şi ne raportăm la aceste lucruri. Eu lucrez în învăţământ şi văd, zi de zi, faptul că şi copiii au devenit mai egoişti, mai altfel decât eram eu obişnuită în relaţia cu ei. Schimbarea nu poate veni decât de la noi, de la nivel de individ şi familie, picătură cu picătură. Nu trebuie să o aşteptăm din altă parte, e de-ajuns să încercăm să fim un pic mai buni.“