Orice copil este un dar de la Dumnezeu

Aproximativ 5.000 de per­soane au participat sâmbătă în Bucureşti la Marşul pentru viaţă. Participanţii au dorit să arate că orice copil este un dar de la Dumnezeu şi că avortul nu este o soluţie pentru femeile aflate în criză de sarcină. Un avort nu înseamnă o „întrerupere de sarcină”, ci un copil ucis. După marș a avut loc con­certul „Live for Life” în Parcul Tineretului, în cadrul căruia artistul Aurelian Temișan și-a exprimat susținerea față de mișcările pro-viață.

La București este o dimineață cenușie și umedă de sâmbătă, într-un martie atipic, cu zăpadă și minus două grade Celsius. Fac un efort de voință ca să ies din casă. Este 24 martie 2018 și în 300 de orașe din România și Republica Moldova are loc a opta ediție națională a Marșului pentru viață.

Parcul Unirii este acoperit cu un strat gros de zăpadă. Pe o tânără o recunosc din fotografiile de la marșul de anul trecut. Anastasia este studentă, are 20 de ani și alți șase frați mai mici. „Nu poți să alegi să iei viața unei persoane doar pentru că ai libertatea de a face asta”, îmi spune ea serioasă.

Daniela și Claudiu au venit cu fetița lor de trei ani. „Este o cauză care ne privește pe toți”, spune Daniela. Claudiu adaugă: „Pentru tinerele însărcinate, mesajul meu ar fi să ceară puțin ajutor și ar putea să treacă peste hopul acesta. Și se mai naște un copilaș, un îngeraș”.

Ștefana, biotehnolog, în vârstă de 25 de ani, a venit la marș din solidaritate cu mamele însărcinate care recurg la avort sub presiunea factorilor externi: „Am văzut consecințele acestei alegeri la noi în familie. O femeie a primit acum în dar de la Dumnezeu patru copii de care are grijă. Simte că astfel reușește să îi răscumpere cumva pe ceilalți doi, ai ei, pe care nu a reușit să-i păstreze. Am fost martoră la multe stări ale ei de vinovăție și teamă, de neîncredere, de lipsă de speranță, de epuizare. O continuă luptă, care începe în fiecare zi și mi se pare că, pentru ea, continuă o viață întreagă”.

Sunt și câțiva preoți. L-am întrebat pe părintele Cristian Galeriu ce îl aduce la marș. „Așa simțim. Trebuie să mărturisim și în afară de cuvântul nostru din biserică. Este utilă manifestarea credinței într-o lume în care răul începe să fie văzut ca bine și binele ca rău”.

Participanții se pregătesc să pornească. Mă surprinde mulțimea lor, dată fiind vremea: 5.000, conform organizatorilor. Flancați de ghirlande de baloane multicolore care încălzesc peisajul, având antemergător un trenuleț plin cu copii, oamenii flutură pancarte vesele pe care scrie: „Copiii sunt iubire”; „Cu fiecare copil, un înger vine în lume” sau „Fiecare copil merită o poveste”.

Pe scena din Parcul Tineretului, Alexandra Nadane, președinte Studenți pentru viață, organizatorul marșului de la București, spune: „Știți că foarte mulți dintre noi, în România, suntem, de fapt, niște supraviețuitori ai avortului?” Și povestește despre o prietenă a ei care trăiește pentru că bunica ei a rugat-o pe mama sa cu lacrimi în ochi să nu o avorteze, promițând să o ajute.

Înainte de concertul „Live for Life”, Aurelian Temișan face și el  o mărturisire neașteptată: „Aveți în fața voastră un miracol, [la] o rugăminte a unui doctor care, atunci când mama s-a dus spre locul în care voia să nu mai facă un copil, i-a spus: «Fă-l, că ai să-mi mulțumești mai târziu»”.

În 60 de ani, România Centenară a pierdut 22 de milioane de români prin avort. Într-adevăr, suntem mulți supraviețuitori. Mulți era să nu mai fim. Alții regretă că sunt doar ei. Ne e dor și doare. Dor de cei care nu au apucat să fie - fii, fiice, frați, surori -, care ar fi putut construi, conduce, inspira, descoperi, cerceta. Iar prima condiție a vindecării este să vorbești despre ceea ce doare.

Am întrebat-o pe Alexandra Nadane cum i s-a părut această ediție. „Față de anul trecut, am văzut o creștere a implicării. Oamenii știu foarte bine de ce sunt aici. Misiunea Marșului pentru viață nu se termină aici. Noi continuăm să încurajăm oamenii să se implice, organizațiile să înființeze centre de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină, încurajăm specialiști din toate domeniile să-și pună capacitățile în slujba vieții și să schimbe lumea din jur”.

Actrița Manuela Hărăbor a făcut o astfel de alegere. În 1991, când în România se făceau aproape un milion de avorturi pe an, era studentă. A rămas însărcinată și a păstrat copilul, deși tatăl nu voia să și-l asume. La marș, ea mi-a oferit cel mai puternic răspuns la întrebarea „De ce ați venit?” Iată-l: „Viitoarelor mame tinere le transmit că, atunci când se îndrăgostesc, e firesc să-și asume și rodul iubirii. Nu poți să iubești doar până la un punct. Dacă iubești, mergi până la capăt.”