Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității București, Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră, invită publicul la vernisajul expoziției „Din atelierele
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității București, Departamentul de Teologie Sistematică, Practică și Artă Sacră, invită publicul la vernisajul expoziției „Din atelierele
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a resfințit duminică, 18 octombrie, biserica ortodoxă din Chereluș, Protopopiatul Ineu, judeţul Arad,
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Rontău, Protopopiatul Oradea.
În ziua prăznuirii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, în
La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc, în 20 octombrie, procesiunea de primire a cinstitelor moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, care au fost aduse spre închinare cu prilejul sărbătorii
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Peste 10.000 de camere au fost rezervate, în ianuarie 2025, pentru vacanţele de vară pe litoral, cu 26% mai mult față de aceeaşi perioadă din 2024, iar cele mai populare stațiuni sunt Eforie Nord, Mamaia și Ne
Guvernul a aprobat săptămâna trecută mecanismul de stabilire şi actualizare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, finalizând astfel transpunerea Directivei europene privind salariul minim
O emisiune Fidelis, care se adresează donatorilor de sânge, este disponibilă în perioada 7-14 februarie și oferă obligațiuni în lei, cu scadenţe de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 6,95%, 7,65%, respectiv 7,95%,
Propunerea preşedintelui american Donald Trump de strămutare a palestinienilor în Egipt şi Iordania și de preluare sub control american a Fâșiei Gaza a provocat numeroase reacții de dezaprobare. Indignarea
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa este pregătită să primească „investiţii de la companiile americane” pentru exploatarea pământurilor sale rare, la care preşedintele american
Preţul pentru înnoptările turiştilor în hotelurile din Bulgaria ar urma să crească la vară cu 30%, a reieşit în urma discuţiilor purtate la Burgas de operatorii din turism şi ministrul de resort, Miroslav
După un an de negocieri, Guvernul spaniol a dat undă verde reducerii săptămânii de lucru de la 40 la 37,5 ore, transmite France Presse. Acordul, care trebuie să obțină și votul Parlamentului, a fost semnat de Ex
Polonia sprijină ideea creării unei „bănci de reînarmare” pentru finanţarea investiţiilor în Apărare, estimate la 500 miliarde de euro pentru următorii 10 ani, de care Uniunea Europeană are nevoie în
Autorul romanelor „1984” şi „Ferma animalelor”, George Orwell (1903-1950), a fost comemorat în Marea Britanie, cu prilejul împlinirii, la 21 ianuarie, a 75 de ani de la moartea acestuia, prin emiterea de
Pescarii comerciali din Delta Dunării au capturat anul trecut circa 130 de tone de ştiucă, deşi cota alocată a fost de 60 de tone. Lipsa unui sistem de raportare în timp real împiedică Administraţia
Fermierii vor beneficia şi anul acesta de apă gratuită pe infrastructura principală de irigaţii, iar 50% din costurile cu energie electrică vor fi suportate de stat, a anunţat ministrul agriculturii, Florin
Pe raza a două comune din judeţul Buzău, 29 de porci au fost sacrificaţi, după ce inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au declarat focare de pestă porcină africană
Românii au consumat în medie 198,5 kg/locuitor de cereale şi produse din cereale în 2023 (faţă de 198,6 kg în 2022) și 5,2 kg de orez (+0,2 kg), potrivit Institutului Naţional de Statistică. „În anul 2023
Ministrul agriculturii, Florin Barbu, va solicita sprijin de la Ministerul Mediului pentru introducerea, în semestrul doi al anului, a unui program pentru încălzirea serelor, respectiv prima butelie şi centrală cu
Ministerul Energiei va propune în Guvern prelungirea termenelor de închidere a capacităţilor pe bază de cărbune, cererea și motivarea extinsă urmând să fie depuse ulterior la Comisia Europeană. În conformitate cu angajamentele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în județul Vâlcea, trei cariere din bazinul carbonifer Berbeşti-Alunu ar urma să se închidă la sfârşitul acestui an, odată cu CET Govora, care funcționează pe cărbune.
Peste 150 de copii şi tineri din medii vulnerabile şi familiile acestora vor primi sprijin din partea organizaţiei SOS Satele Copiilor, prin intermediul programului de prevenire a separării minorilor de părinţi SOS Serviciul de Asistenţă Comunitară Alba, lansat acum două zile la Sebeş.
În judeţul Buzău, în nouă comune nu există medici de familie, alte 38 de localităţi au deficit de medici generalişti, iar 69 dintre medicii de familie în activitate au depășit vârsta de 65 de ani, potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Buzău.
Peste 1.400 de cazuri de consum fraudulos de energie, din care circa 840 au fost sustrageri de energie electrică și aproape 570 de gaze, au fost identificate anul trecut în cele 20 de judeţe în care operează
Posturile de şofer, inginer şi asistent medical au fost cele mai căutate în prima lună a anului, arată platforma de recrutare eJobs, care a înregistrat în ianuarie 2025 peste 2,1 milioane de căutări. Pentru
Banca Centrală Europeană (BCE) a realizat o selecţie preliminară a designului planificatelor noi bancnote euro, pe care ar putea figura printre alte elemente grafice, păsări, râuri, clădiri, personalităţi,
Valoarea punctului per capita pentru serviciile medicale a fost înghețată la nivelul trimestrul IV al anului 2024. Primii care s‑au declarat nemulțumiți au fost medicii din policlinici, pentru care punctul pentru
Romfilatelia a introdus ieri în circulaţie o emisiune aniversară dedicată ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Sub denumirea „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, emisiunea are în
Peste 1.100 de persoane urmează să fie disponibilizate în judeţul Braşov, a transmis Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) agenției Agerpres. Instituția a primit notificări de la nouă so
Banca Naţională a României (BNR) a lansat aplicaţia mobilă oficială BNR Direct, disponibilă gratuit pentru dispozitivele Apple iOS şi Android. Aplicaţia oferă publicului larg acces facil la datele
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


