Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a sfințit pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur
Duminică, 20 septembrie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un
În ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, 18 septembrie, la Catedrala Veche din Arad, unde vreme de două decenii acesta a slujit și a propovăduit cuvântul Evangheliei mântuirii, după slujba
În contextul sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Preţul grâului de calitate superioară, pentru panificaţie, ar putea creşte uşor în perioada următoare în zona Mării Negre, potrivit furnizorului de produse şi servicii pentru agricultură Agricover. Recolta de
▲ Utilaje agricole de ultimă generaţie sunt expuse până duminică la târgul agricol „RomAgroTec“ de la Leţcani - Iaşi ▲ La târg, fermierii pot primi consultanţă din partea firmelor de specialitate,
Germania respinge categoric împărţirea Kosovo Cancelarul german Angela Merkel a respins ferm miercuri orice eventuală împărţire a provinciei sârbe Kosovo, care şi-a proclamat unilateral independenţa, idee
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a infirmat miercuri, într-un interviu acordat postului de radio rusesc Eho Moskvî, temerile exprimate de administraţia separatistă din Transnistria cu privire la ev
Preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a reacţionat rezervat la declaraţiile premierului ucrainean Iulia Timoşenko în legătură cu intenţia ei de a reface coaliţia reformistă, acceptând „toate
▲ Preşedintele Rusiei recunoaşte deteriorarea relaţiilor cu ţările NATO ▲ Dmitri Medvedev declară că Occidentul este mai interesat decât Rusia în aplanarea disensiunilor Est-Vest ▲ Washingtonul crede îns
Potrivit unui raport al Comisiei Europene, dat publicităţii la începutul săptămânii, Europa este bine plasată pentru a exploata tendinţele din domeniul informaticii, ce se vor intensifica în următorii ani:
▲ Produsele cosmetice sunt controlate de către inspectorii pentru protecţia consumatorului doar în momentul în care aceştia primesc de la producători însemnele de identificare a mărcilor ▲ Potrivit normelor
Ucraina: Comuniştii forţează destituirea lui Iuşcenko Liderul facţiunii comuniste din Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), Piotr Simonenko, a făcut din nou apel la forul legislativ de la Kiev să
Raportorul Consiliului Europei pentru Rusia, Luc Van den Brande, a declarat luni, la Strasbourg, că atât Federaţia Rusă, cât şi Georgia se fac vinovate de crime de război, comise în timpul conflictulul lor din lu
Secretarul de stat german pentru Afaceri Interne, August Hanning, a afirmat că răpitorii celor 11 turişti europeni (printre care şi o româncă) eliberaţi luni în Egipt „au eliberat din proprie iniţiativă“ os
Voestalpine ar putea construi un combinat siderurgic la Constanţa Guvernul şi compania austriacă Voestalpine au semnat ieri, la Palatul Victoria, un memorandum de înţelegere cu privire la dezvoltarea unui
Câştigul minim net pe care îl primeşte un muncitor român necalificat în Italia, în domeniul construcţiilor, era de 8,49 euro pentru o oră de lucru, după primele cinci luni ale anului 2008, a declarat Daniel
▲ 1 octombrie aduce o majorare a salariului minim pe economie, majorarea punctului de pensie, iar dacă preşedintele Traian Băsescu promulgă legea adoptată de deputaţi, va creşte şi salariul profesorilor cu 50%
Britanicii cu case spre vânzare au început să facă reduceri mari de preţ faţă de valoarea cerută iniţial, pentru a-şi vinde mai repede proprietăţile, în contextul în care condiţiile economice continuă
▲ Sectorul financiar global a primit o lovitură grea de la Camera Reprezentanţilor din SUA, al cărei vot negativ, dat luni noapte planului de ajutor pentru Wall Street, de 700 de miliarde de dolari, a şocat
Belarus: Regimul Lukaşenko înlătură opoziţia din Parlament Opoziţia belarusă nu a câştigat nici un scaun de parlamentar după legislativele de duminică, deşi acestea au fost considerate de Occident un test
Alegerile legislative anticipate din Austria consfinţesc o revenire în forţă a extremei drepte în prim-planul politicii din această ţară. Astfel, deşi Partidul Social-Democrat SPÖ, partener al dreptei în
Europa a devenit continentul unde încălzirea climatică este cea mai rapidă şi cea mai gravă, iar zonele muntoase şi cele de coastă sunt cele mai expuse acestui fenomen - este principala concluzie a unui raport da
Persoanele fizice autorizate vor putea plăti impozitele online Impozitul pe veniturile persoanelor fizice autorizate va putea fi plătit online, cu cardurile bancare, de la 1 octombrie, urmând ca sistemul să fie
American International Group (AIG), asiguratorul salvat de la faliment de către Rezerva Federală americană la începutul acestei luni, intenţionează să-şi vândă peste 15 divizii, pentru a plăti împrumutul de
Comisia Europeană urmează să extindă taxele antidumping asupra importurilor de încălţăminte provenind din China şi Vietnam, în pofida faptului că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au solicitat
▲ Această sumă, necesară pentru achiziţionarea a 12.576 de autoturisme noi, a rămas nedistribuită din prima etapă a programului Rabla şi a fost repartizată celor care au utilizat minimum 80% din suma
Imaginea României, promovată intens în Italia Acţiunile de promovare a imaginii României în Italia au început duminică la Torino, unde manifestări artistice şi de promovare turistică au avut loc în Piaţa
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


