Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Carte albastră cu valabilitate de 2 ani pentru imigranţii cu înaltă calificare

Carte albastră cu valabilitate de 2 ani pentru imigranţii cu înaltă calificare

Data: 04 Noiembrie 2008

▲ Astăzi, deputaţii europeni de la Comisia pentru Libertăţi civile vor vota propunerea de „Carte albastră“ pentru imigranţii calificaţi ▲ Documentul a fost întocmit din cauza lipsei de personal cu care se va confrunta, potrivit experţilor, Uniunea Europeană în următoarele două decenii, în special în domeniul ingineriei şi al tehnologiei informaţiei ▲ Cartea albastră are o valabilitate de doi ani şi poate fi reînnoită ▲ Unele state membre doresc ca, înainte să aplice prevederile Cartei albastre, libertatea de circulaţie să fie complet funcţională în UE, respectiv acceptarea românilor şi a bulgarilor pe piaţa muncii în toate celelalte state membre înaintea acceptării cetăţenilor din ţările terţe ▲

Comisia Europeană a propus în octombrie anul trecut crearea „Cărţii albastre“, ce conferă posesorului dreptul de şedere şi de muncă legală pe teritoriul UE. Standardele procedurale vor fi comune, însă fiecare stat membru îşi va putea limita numărul de imigranţi cărora le oferă această carte.

Cartea albastră oferă dreptul la muncă şi rezidenţă în teritoriul unui stat membru pe o perioadă iniţială de doi ani, după care posesorul acesteia poate obţine o prelungire în alt stat membru. Posesorul Cărţii albastre poate fi însoţit în Uniunea Europeană de familia sa şi beneficiază de securitate socială. Cartea albastră este valabilă pe doi ani şi poate fi reînnoită. După cinci ani, posesorul acesteia are statut de rezident pe termen lung, însă nu va dispune de rezidenţă permanentă.

„50% din imigranţii cu înalte calificări profesionale merg în SUA sau Canada şi doar 5,5% vin în UE“, a susţinut raportoarea parlamentară. „Întotdeauna am spus că există posibilitatea imigraţiei legale. Dacă vrem să punem capăt imigraţiei ilegale, trebuie să deschidem uşa imigraţiei legale“, a mai spus Klamt.

Unele state membre doresc însă ca libertatea de circulaţie să fie complet funcţională în UE, de exemplu acceptarea românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii în toate celelalte state membre înaintea acceptării cetăţenilor din ţările terţe.

„Calificare înaltă“ înseamnă, pentru oficialii PE, fie trei ani de studii în învăţământul superior, fie o înaltă calificare profesională, respectiv cinci ani de experienţă profesională dintre care doi într-o poziţie superioară. În raport nu se specifică nici o limită de vârstă. Printre îngrijorările legate de această iniţiativă, majoritatea se referă la aşa-numitul brain-drain (migraţia creierelor) din Africa şi alte ţări în curs de dezvoltare. „Sănătatea şi educaţia sunt vitale în ţările în curs de dezvoltare, de aceea vom limita accesul la «Cartea albastră» în aceste domenii“, se susţine în raportul Parlamentului European. În acelaşi timp, statele membre au posibilitatea de a respinge candidaturile la „Cartea albastră“ în domenii ce vor avea de suferit din cauza lipsei de personal calificat în ţările de origine. Raportul propune şi un salariu minim obligatoriu pentru posesorii Cărţii albastre, raportat la salariul mediu din fiecare ţară.