Ziua de prăznuire a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” a adunat, sâmbătă, 25 iulie 2026, numeroși clerici și credincioși la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Ungheni, unde a fost
Ziua de prăznuire a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” a adunat, sâmbătă, 25 iulie 2026, numeroși clerici și credincioși la Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Ungheni, unde a fost
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în Duminica a 8‑a după Rusalii în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul Vasile
Un sobor de șapte ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat sâmbătă, 25 iulie,
Comuna Războieni din județul Neamț a găzduit, în aceste zile, o serie de manifestări religioase, culturale și comemorative dedicate împlinirii a 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă, una dintre cele mai
Sâmbătă, 25 iulie 2026, la Schitul „Sfânta Ana”‑Cota 1.400 de la Sinaia, județul Prahova, a fost oficiat Sfânta Liturghie de un sobor de preoți și diaconi sub protia arhimandritului David Petrovici, Exarh
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 27-30 iulie 2026, cea de-a 8-a ediție a atelierelor de interpretare a textului „CreativLit”, concepute ca o
Personalitatea poetului transilvănean Andrei Mureşanu, pașoptist cunoscut, al cărui poem „Un răsunet” a devenit, peste timp, Imnul Naţional al României, va fi evocată la 29 iulie 2026, în cadrul unei
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, s-a pronunțat pentru plecarea în masă a palestinienilor din Fâşia Gaza, transmite AFP. El a respins criticile americane privind declaraţiile sale an
Una din cele şase ţări fondatoare ale Uniunii Europene, Belgia, a preluat la 1 ianuarie de la Spania preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Hina. Pe agenda preşedinţiei belgiene va fi,
Marţea trecută a avut loc primul schimb de prizonieri de război dintre Moscova şi Kiev din vara trecută. 230 de bărbaţi şi femei din Ucraina au revenit din captivitate, fiind eliberați în schimb 248 de ruşi.
Situația este tensionată în Marea Chinei de Sud, unde armata chineză a desfășurat manevre în același timp cu exerciţiile militare comune ale SUA şi Filipine, informează AFP. Beijingul revendică aproape
Fenomenul iernilor fără zăpadă, cu temperaturi ridicate, se accentuează de la an la an, dezechilibrând ciclul normal de dezvoltare a culturilor agricole. De asemenea, lipsa gerului favorizează înmulțirea unor
Plata pensiilor către beneficiari se va efectua începând cu data de 5 ianuarie, a informat Ministerul Muncii, într-un comunicat. Fondurile necesare plăților au fost transmise miercuri către Poşta Română, iar su
Zeci de persoane s-au aşezat la rând în faţa Direcţiei Economice a Primăriei Buzău miercuri dimineaţa, în prima zi de lucru din an a instituției, pentru a-şi achita taxele şi impozitele locale. „La
Miercuri a fost promulgată Legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 103/2022, care prevede suplimentarea cu 324 a numărului de posturi pentru aparatul Autorităţii Vamale Române. Potrivit actului
La finele lunii decembrie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au ajuns la 59,77 miliarde de euro, în creştere faţă de 58,89 miliarde la 30 noiembrie 2023 şi față de 46,63 miliarde la 31
Dezbaterea privind pastele carbonara s-a aprins după ce Luca Cesari, un istoric al artei culinare şi scriitor din Bologna, a publicat un videoclip pe Instagram în care a prezentat ceea ce este, în opinia sa,
Anul 2024 a venit cu modificări fiscale importante, cu impact atât asupra persoanelor fizice, prin prevederi referitoare la anularea unor facilităţi, creșteri de TVA sau accizarea unor produse, cât şi asupra
2023 a fost cel mai cald an din istorie pentru România, având o temperatură medie de 12,5 grade şi o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981-2010, potrivit unui comunicat al Ministerului
La 1 ianuarie, Tarom a reluat cursele aeriene către Israel, fiind una din primele trei companii europene care zboară din nou cu această destinaţie. Compania îşi propune să opereze două frecvenţe
Termenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură a fost prelungit până la 31 decembrie 2024, potrivit legii pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorul rezidenţial votată recent de
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare Cod galben de viituri în şapte judeţe din vestul şi nord-vestul ţării. Potrivit hidrologilor, până vineri, la ora 12:00, pe
Schimbările climatice, agravarea conflictelor armate, creşterea datoriilor şi scăderea sprijinului internaţional vor accelera crizele umanitare la nivel mondial în 2024, a transmis Comitetul Internaţional de
Aderarea parţială la Schengen nu se va simţi în economie şi-n societate, deoarece traficul aerian şi cel naval sunt mult sub traficul rutier, consideră APTE 2002, una din organizațiile transportatorilor. Și
Executivul a aprobat în ultima sa ședință din 2023 o ordonanţă de urgenţă care prevede majorarea salariilor de bază pentru personalul din învăţământ cu 20%, în medie, în anul 2024, în două tranşe: de
Lăcaşele de cult au fost incluse în completarea Legii privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, promulgată recent de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, potrivit legii, până la 1
Prelungirea plafonării preţului poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023 a fost aprobată de Guvern pe o perioadă de trei luni, începând cu 1 ianuarie, până în martie 2024, potrivit purtătorului de cuvânt
Nivelul accizelor pentru combustibili va creşte în două etape anul viitor. Prima majorare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024, în cazul benzinei fără plumb acciza urcând la 2.019 lei/1.000 litri (de la
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat săptămâna trecută tarifele reglementate pentru distribuția și transportul de energie electrică aferente anului 2024. Acestea vor
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a publicat pe site-ul propriu un ghid de protejare şi recuperare a conturilor social media - Facebook, Instagram, Twitter, WhatsApp, TikTok şi Youtube, având î
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat miercuri seară că, la 23 decembrie, a ajuns la un acord politic cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind aderarea la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (†305) a trăit în Nicomidia pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 49 „Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


