Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Prețul locuințelor, în creştere
Preţul mediu al proprietăţilor rezidenţiale a crescut cu aproape 8% la nivel naţional în primul trimestru din 2024, raportat la intervalul similar din 2023, până la 1.563 euro/mp util, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro. Cel mai scump oraş pentru cumpărătorii de locuințe rămâne Cluj-Napoca, unde preţul mediu solicitat este de 2.631 euro/mp util, urmat de Brașov (1.789 euro/mp). În ceea ce privește marja de negociere, proprietarii din Constanța sunt dispuși să lase în medie 4,2% din preț, iar cei din Brașov și Iași doar 2,4%.
„Interesul cumpărătorilor se menţine la un nivel bun la începutul acestui an, oferta de case şi apartamente disponibile la nivelul pieţei fiind însă limitată. Dacă luăm în considerare actualele condiţii de pe piaţa de creditare şi perspectivele favorabile care se întrevăd pe termen mediu la nivelul acesteia, putem spune că ne putem aştepta să vedem noi majorări ale preţurilor locuinţelor în următoarea perioadă”, relevă datele raportului de piaţă realizat de site-ul Imobiliare.ro.
În Bucureşti, prețul mediu solicitat la vânzare este de 1.578 euro/mp util. Autorii analizei avertizează asupra tentației pe care o au unii cumpărători de a achiziționa locuințe din zona „proiectelor de periferie”, ieftine, a căror valoare va rămâne derizorie, sau în clădiri „cu compromis - la nivel de calitate, locaţie, suprafeţe”. „Capitala este plină de astfel de exemple care explică în mare măsură de ce Bucureştiul este depăşit (ca preț/mp, n.r.) de Cluj-Napoca, Braşov şi în curând de toate oraşele secundare”, a declarat, potrivit Agerpres, Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
O creştere cu 5,2% a putut fi observată şi în privinţa numărului de tranzacţii, în ianuarie- martie vânzându-se la nivel naţional aproape 145.500 de imobile, conform Agenţiei Naţionale de Cadastru. O evoluţie spectaculoasă s-a înregistrat în judeţul Iaşi unde au fost circa 7.600 de tranzacții, peste județele Timiş, Braşov, Cluj şi Constanţa.
În primele trei luni ale anului, mulţi dintre cumpărători şi-au îndreptat atenţia, prioritar, asupra locuinţelor noi, finalizate după 2020, însă și piaţa veche câştigă teren. Pentru fiecare imobil vechi din Bucureşti au existat doi potenţiali cumpărători, în timp ce pentru fiecare locuinţă nouă din Constanţa sunt patru potenţiali cumpărători.
Un alt aspect este faptul că românii negociază, uneori „la sânge”, la achiziţionarea unei locuinţe. „Negocierea este un lucru normal pentru cumpărători. Important este, însă, ca aşteptările acestora să fie realiste cu privire la reducerile pe care le pot obţine”, spun analiştii. Marja de negociere - diferenţa procentuală dintre preţul de tranzacţionare şi ultimul preţ solicitat - este, în realitate, destul de mică. Proprietarii din Braşov şi din Iaşi, de exemplu, sunt mai puţin dispuşi să lase la preţ (acceptă o reducere de 2,4%) faţă de cei din Cluj-Napoca sau Timişoara (3,5%), București (3,9%) sau Constanța (4,2%). (C. Z.)