La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, astăzi, 27 iulie, Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea din acest an a fost îmbogățită de prezența raclei cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian Romanul” din Capitală.
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Galeria Inspiratio din Curtea Johannes Honterus, Brașov, găzduiește, în perioada 17 iulie - 28 august 2026, expoziția de pictură „Madlene” a Iuliei Șchiopu. „În această expoziție am încercat s
Platforma digitală interactivă dedicată spaţiilor cu valoare literară din România va fi îmbogățită, în cadrul proiectului intitulat „Harta Literară”, cu un nou punct - orașul Timișoara. În cadrul
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
România a rămas pe creştere economică, inflaţia se reduce lent, iar majorarea preţurilor se domoleşte după un an de război la graniţele noastre, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei,
După o pauză de aproximativ trei luni, Republica Moldova a reluat achiziţiile de gaze de la grupul rus Gazprom, după cum a informat directorul companiei publice de distribuţie a gazelor naturale Moldovagaz, Vadim Ce
Unităţile de învăţământ sau orice altă instituţie publică pot primi din partea Asociației „Creștem România Împreună” câte o sută de puieţi spre a fi plantaţi în această primăvară. Campania se
Rata ocupării femeilor cu vârsta cuprinsă între 25-54 de ani este de 67,1%, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană (UE), unde se înregistrează o rată medie de 74,7%, potrivit unui infografic Monitorul
Votul din Consiliul UE, care trebuia să aibă loc marți, 14 martie, privind interzicerea din 2035 a vânzării maşinilor cu motoare pe combustie a fost amânat după ce mai multe state și-au exprimat opoziția
Retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România a provocat îngrijorare pe piaţa de asigurări în contextul în care compania are peste 2,5 milioane de clienţi. Poliţele de asigurare
Bursa de Valori Bucureşti şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au organizat ieri deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare prilejuite de debutul Global Money Week, manifestare adresată
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut ieri simularea Evaluării Naţionale la limba şi literatura română. Timp de două ore, aceştia au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe baza a două texte la prima vedere din
Rata medie anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în februarie sub pragul psihologic de 10%, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cele mai ridicate rate ale
Un val de aer cald va ajunge în țara noastră în aceste zile, iar spre finalul săptămânii sunt aşteptate temperaturi de până la 25 de grade în zona sudică şi sud-estică. „Vremea devine deosebit de caldă
NASA urmează să anunţe, în data de 3 aprilie 2023, numele celor patru astronauţi care vor zbura în jurul Lunii anul viitor, în cadrul misiunii spaţiale Artemis 2, informează AFP. Ei vor fi primii oameni care
Sintagma „limba moldovenească” va fi înlocuită cu „limba română” în toată legislația Republicii Moldova, inclusiv în Constituție. De asemenea, potrivit noii legi adoptate, sărbătoarea „Limba
Tot mai multe ţări interzic folosirea aplicaţiei TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor guvernamentali invocând „riscuri legate de securitatea cibernetică a datelor”. Dacă unele ţări precum
Coreea de Sud va investi 230 de miliarde de dolari pentru un proiect de construire a celui mai mare centru de fabricare a cipurilor electronice din lume, anunţă euractiv.ro. Banii provin în principal de la gigantul co
Agricultura ecologică germană ar urma să reprezinte 30% din totalul terenurilor arabile până în anul 2030. Odată cu atingerea acestui obiectiv, actuala coaliţie guvernamentală crede că va creşte şi
Ambasada României în SUA a anunţat că un proiect de lege care recomandă includerea ţării noastre în programul Visa Waiver a fost depus în Senatul american de către senatorii americani Richard Durbin și Jeanne
Numeroase acţiuni de împădurire, de popularizare şi de educaţie forestieră sunt programate în cadrul Lunii Plantării Arborilor, eveniment marcat anual între 15 martie şi 15 aprilie, conform Codului Silvic. În
Agenţii economici din țară oferă, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), 51.742 locuri de muncă, la nivel naţional, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European
Sporul natural s-a menţinut negativ (-10.355) în luna ianuarie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,7 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată Institutul Naţional de Statistică
La nivel național, au demarat anul trecut 377 de proiecte pentru construcţia de spaţii verzi şi pietonale, o creștere cu 21% comparativ cu 2021, arată o analiză IBC Focus. Cele mai multe investiţii „verzi” se
Câştigul salarial mediu net a fost de 4.254 de lei în luna ianuarie 2023, în creştere cu 15% faţă de ianuarie 2022, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie, arată datele INS. În sectorul
Pompierii se confruntă, în această perioadă, cu numeroase incendii în spații deschise, intervențiile fiind dificile din cauza vântului puternic. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în
Multe companii din România sunt încă reticente la ideea de a adopta săptămâna de lucru de 4 zile, deşi această abordare a fost experimentată cu succes, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de
Aproape jumătate (48%) dintre români au admis că petrec zilnic trei ore pe reţelele de socializare, 21% peste patru ore, iar 93% cel puţin o oră, relevă un studiu realizat de Zitec şi Ipsos. Facebook
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă
Fraților, precum trupul unul este și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie
Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena (sec. I). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vestit Evanghelia primită de la Mântuitorul. Credinţa în Hristos „se întinde cu
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 265-266 „Precum sunt păzitori sfinții îngeri celor ce postesc și îi feresc de toate primejdiile, așa
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


