Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Opt IMM-uri din zece nu vor schimbări în Codul Fiscal
Eliminarea facilităţilor fiscale în agricultură şi construcţii, unde sunt cei mai vulnerabili salariați, va duce la o încetinire a motoarelor economiei, au susținut reprezentanții Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) într-o conferință de presă, atrăgând atenția că există un acord încheiat cu Guvernul în acest sens, valabil până în 2028.
„În legătură cu ridicarea facilităţilor în cele două domenii, construcţii şi agricultură, poziţia Consiliului este foarte simplă şi clară: nu negociem, nu negociem! (…) Până în 2028 aşteptăm ca Guvernul să îşi ţină promisiunile şi să ne lase să ne desfăşurăm activitatea”, a declarat vicepreşedintele CNIPMMR, Vali Priceputu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în cazul eliminării avantajelor fiscale „ne vom trezi cu un exod al forţei de muncă”. Între 40.000 şi 60.000 de muncitori ar putea părăsi sectorul construcţiilor în următoarele şase luni.
Situația este diferită în sectorul IT, unde scutirile, în vigoare de 10 ani de zile, şi-au atins scopul. „În momentul în care salariile din IT sunt pe locul I în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează”, a spus, la aceeași conferință, Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.
Conform unui chestionar realizat de Consiliu în rândul a 1.197 de întreprinzători, 80% dintre aceștia nu sunt de acord cu modificările fiscale de care se discută la nivelul Guvernului, iar printre măsurile care ar avea cel mai mare impact negativ se numără creşterea TVA, renunţarea la cota unică şi la facilităţile CASS pentru construcţii şi agricultură. (C. Z.)