Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a prezidat marți, 22 septembrie 2026, conferința preoțească a Protopopiatului Târgu-Neamț. Evenimentul a fost precedat de
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a prezidat marți, 22 septembrie 2026, conferința preoțească a Protopopiatului Târgu-Neamț. Evenimentul a fost precedat de
La împlinirea a 145 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna, Biblioteca Județeană din Tulcea, care îi poartă numele, aduce un omagiu autorului dobrogean printr-o serie de manifestări culturale. Organizate cu
În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, joi, 24 septembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a
Evenimentul a reunit, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, clerul celor patru protopopiate ale eparhiei, stareții așezămintelor
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s‑a aflat joi, 24 septembrie, în mijlocul elevilor Școlii Româno‑Britanice din municipiul Craiova pentru a săvârși slujba de sfințire a
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
La Galeria de Artă din Constanţa va putea fi vizitată, până la 1 noiembrie, expoziţia itinerantă „Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist”. Evenimentul
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Întreprinzătorii debutanţi într-o activitate economică, prin înființarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL-D), pot depune de marţi, 16 august, solicitări pentru finanţare în cadrul programului
Anul acesta marchează o premieră în învăţământul preuniversitar de după 1989: numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat, obținută în această vară, a scăzut sub pragul de 100 de mii. Nu
Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) va lansa, de la 1 septembrie, prima sesiune de finanţare pentru programele culturale derulate în 2017, cu un buget total de 9,7 milioane de lei. Această primă
De la mijlocul lunii mai, când a intrat în vigoare Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit, şi până la data de 20 iulie au fost depuse la bănci
Ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu şi sindicatele din domeniu au semnat, recent, o declaraţie comună prin care se angajează, pe de o parte, să crească plăţile pentru gărzile suplimentare, iar de cealaltă
Muncitorii români calificați sau cu experiență în domeniul hotelier-gastronomic pot aplica pentru cele 34 de posturi vacante oferite prin intermediul rețelei EURES de către doi angajatori germani. Potrivit
În misiunile de salvare ale pompierilor din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, se vor alătura 752 de voluntari selectaţi în proiectul „Salvator din pasiune”, care urmărește „susținerea
Procedura adopției va suferi modificări semnificative, aplicabile începând cu 12 august, printre care acordarea concediului de acomodare remunerat, cu o indemnizație lunară de 1.700 de lei, scurtarea unor termene
Până astăzi, 8 august, omenirea și-a epuizat toate resursele pe care planeta le poate regenera într-un an şi, prin urmare, va trăi „pe datorie“ până la 31 decembrie, a calculat ONG-ul Global Footprint Networ
Lansată în urmă cu aproape trei săptămâni de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aplicaţia „Inspectorul Pădurii” poate fi utilizată, începând de vineri, şi pentru verificarea altor tipuri de
GovITHub este prima parte dintr-un proiect de conlucrare între stat şi sectorul creativ IT din România, în scopul creşterii calităţii serviciilor publice cu ajutorul tehnologiei. Zece specialişti în IT, care
Piaţa de peşte din România înregistrează un trend ascendent, cel mai vândut fiind macroul, potrivit unui studiu local, citat de Agerpres. „Principalele segmente de piaţă sunt peştele congelat şi peştele proa
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) prelungeşte cu 30 de zile, până la data de 31 august 2016, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pe submăsurile 16.4 şi 16.4a privind sprijinul
Creşterea albinelor s-a dovedit a fi o afacere viabilă pentru mulţi locuitori ai ţării noastre. Profitul creşte de la an la an şi este determinat de numărul familiilor de albine, dar şi de condiţiile
Şoferii pot circula, începând de joi, în condiţii de siguranţă pe Transalpina, în localitatea Tilişca (judeţul Sibiu), unde mai multe echipe formate din 50 de oameni au desprins de pe versant două stânci, car
Elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanţat din fonduri europene şi naţionale, potrivit unei
Majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale mici din ţară nu au specialişti pentru elaborarea de proiecte în baza cărora să poată accesa fonduri comunitare. În exerciţiul de finanţare 2014 - 2020, Român
Chişinăul a realizat majoritatea prevederilor incluse în Foaia de parcurs privind Asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, reuşind deblocarea finanţării externe şi stabilizarea celor mai importante
Elevii de la clasele a XI-a şi a XII-a vor primi manuale gratuite, pentru prima dată în ultimii 26 de ani. Reprezentanţii editurilor vor avea negocieri în acest sens, săptămâna aceasta, cu Ministerul Educaţiei
Peste 10.000 de sportivi se vor întrece la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro începând de mâine, 5 august, şi până pe 21 august, sub cele cinci cercuri olimpice, în faţa a milioane de spectatori
Prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest de la Chişinău va avea loc între 31 august și 4 septembrie, în pavilionul 2 al Centrului Expoziţional Moldexpo. Vizitatorii vor găsi aici peste 100.000 de volume, dar
Comisia Europeană (CE) a lansat luni o nouă platformă pentru a lupta împotriva risipei alimentare, platformă ce reuneşte 70 de organizaţii şi este centrată pe prevenirea risipei pe lanţul valoric alimentar, pe
Absolvenţii de liceu sau de facultate se plâng că angajatorii nu îi cheamă la un interviu pentru că nu au experienţă. Pe de altă parte, nivelul aşteptărilor tinerei generaţii este mult prea ridicat,
Turiştii care doresc să petreacă un weekend altfel au posibilitatea, în premieră, să doarmă, la Cetatea Râşnov, într-unul dintre cele şase corturi militare amplasate în curtea cetăţii, cu ocazia Festivalulu
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca s
Fraților, aceasta zic și mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblați de acum cum umblă păgânii, în deșertăciunea minții lor, întunecați fiind la cuget, înstrăinați fiind de viața lui Dumnezeu, din
Sfânta Cuvioasă Eufrosina (†445) a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Era „singurul copil al unui om puternic, credincios şi milostiv, numit Pafnutie”, din oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 447 Cuvintele Sf. Calinic de la Cernica înainte de a trece la Domnul: „Așa, fraților, să petrecem în c
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


