Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Grădinița, o etapă importantă în dezvoltarea copilului
Învățământul preșcolar are o importanţă covârşitoare în dezvoltarea intelectuală şi emoțională a copilului, iar autorităţile, pe lângă asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale, vin cu inițiative de atragere a copiilor în grădinițe. Două măsuri guvernamentale au fost implementate, recent, în acest sens, însă rămâne problema numărului insuficient de grădinițe.
Una dintre măsurile Guvernului pentru încurajarea părinților să își înscrie copiii la grădiniță este aplicabilă deja, începând cu anul școlar 2016-2017, și prevede acordarea preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare acreditate, cu program normal de patru ore, fructe proaspete. „Prin extinderea grupului-țintă al acestui program la preșcolari, Executivul încurajează consumul de fructe proaspete de către copii, pentru conștientizarea de către aceștia a beneficiilor unei alimentații sănătoase, bazată pe consumul de fructe proaspete”, susțin reprezentanții Executivului. Potrivit acestora, pe termen lung, implementarea programului, la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate diferitelor afecțiuni cauzate de o alimentație nesănătoasă. De această măsură vor beneficia 347.908 preșcolari, înscriși la grădinițele de stat și private, cu program normal de patru ore, în anul școlar 2016-2017.
Decizia ca și preșcolarii să primească fructe proaspete, nu doar școlarii, vine în completarea altui program guvernamental menit să încurajeze părinţii să îşi dea copiii la grădiniţă, acela de acordare a tichetelor sociale, în cuantum lunar de 50 de lei, beneficiari fiind copiii proveniți din familii dezavantajate financiar şi social. Stimulentul financiar este primit de către familiile cu venituri mai mici de 284 de lei pe lună/membru de familie, dar este condiționat de prezența zilnică la grădiniță a copiilor.
Toate aceste măsuri avantajează, în principal, copiii din mediul rural şi din comunităţile sărace, unde părinții, ei înşişi privați de educație, nu înțeleg cât este de importantă grădinița pentru dezvoltarea copilului. Aici copiii învață prin joc, iar activităţile derulate de educatori contribuie la dezvoltarea psihosomatică a celor mici, la dezvoltarea unor abilităţi utile mai apoi, în şcoala primară, după cum susțin majoritatea specialiștilor.
Aceștia spun că frecventarea grădiniţei este importantă pentru socializare, pentru relaționarea cu alți copii, cu adulți care nu le sunt familiari, ceea ce înseamnă un prim pas spre integrare în sistemul de învăţământ. Tot la grădiniţă, copiii învață să respecte anumite reguli, impuse de jocuri sau, pur şi simplu, de activităţile la care participă, îşi însuşesc noțiuni de bază privitor la scriere, la numere şi, în plus, îşi dezvoltă limbajul. „Copiii au un potențial de dezvoltare enorm, aşadar ar trebui valorificat cât mai bine şi cât mai rapid cu putință. În plus, învăţarea unui nou mod de viață este benefic, dacă adaptarea se face cu succes”, afirmă Georgeta Pânişoară, lector dr. la Departamentul Psihologie al Universităţii Bucureşti, citată de itsybitsy.ro.
În mediul urban, mai există o problemă ce necesită rezolvare din partea autorităţilor, aceea a locurilor insuficiente şi suprapopulării în grădinițe, de cele mai multe ori grupele numărând peste 30 de copii. În Capitală, această problemă este chiar stringentă. În acest context, primarul general, Gabriela Firea, a cerut o situație cât mai clară a necesarului de locuri din fiecare sector. „Intenţia mea foarte explicită, clară, este aceea de a construi cât mai rapid creşe şi grădiniţe sau de a amenaja anumite spaţii pe care le are la dispoziţie Primăria Municipiului Bucureşti, chiar la parterul unor imobile, pentru a putea organiza creşe şi grădiniţe”, a declarat recent Firea.