Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
Parohia „Sfântul Nicolae” Turnu Roșu, judeţul Sibiu, a finalizat lucrările de conservare-restaurare aferente Zonei 3 - părțile de nord, vest și sud ale turnului Bisericii „Sfântul Nicolae” - Porcești, monument istoric.
Biserica Kretzulescu din București marchează, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, împlinirea a 304 ani de la ctitorire printr-un amplu program liturgic, cultural și educațional. Manifestările reunesc prelegeri, recitaluri de muzică veche, tururi ghidate, ateliere, proiecții și conferințe dedicate patrimoniului istoric și spiritual al lăcașului de cult.
Credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru” din localitatea Crăcăoani, județul Neamț, au participat duminică, 20 septembrie 2026, la slujba de sfințire a casei sociale, a capelei mortuare și a lumânărarului
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
La Galeria de Artă din Constanţa va putea fi vizitată, până la 1 noiembrie, expoziţia itinerantă „Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist”. Evenimentul
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
În noaptea dintre 24 şi 25 octombrie România va trece la ora de iarnă, când ora 4:00 va deveni ora 3:00. Astfel, ziua de duminică, 25 octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului (având 25 de ore). Trecerea la ora
Olimpiada gimnaziilor va debuta peste o lună de zile, Ministerul Educației și Cercetării Științifice urmărind prin intermediul acestei ample competiții revitalizarea sportului școlar. Totodată, Comitetul
Cele două aeroporturi ale Bucureştiului, Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), au înregistrat în primele nouă luni ale anului un trafic aerian de 7,037 milioane de pasageri, în creştere cu 11%
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi ca fiind neconstituţionale prevederile unui articol din Codul de procedură fiscală, stabilind că statul trebuie să plătească dobândă pentru toată
În cadrul proiectului european „Femeile fac un pas în față!”, implementat de SC BPI Management Consulting Romania SRL (BPI Romania), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Fundația Ecologică Green
În cei 7 ani de când a fost lansată portabilitatea au fost înregistrate peste 2,3 milioane de portări ale numerelor de telefon, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în
Senatul a aprobat, luni, completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii să beneficieze de
În primele opt luni ale anului 2015, 8.812 persoane cu vârsta de peste 45 de ani şi 142 de persoane care mai au 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare au fost încadrate în muncă, ca urmare a
Un milion de copaci vor fi plantaţi în data de 14 noiembrie, când se va derula o amplă campanie de împădurire a terenurilor publice neproductive pe bază de voluntariat - „Plantăm fapte bune în România”.
În perioada 21-23 octombrie, bucureştenii sunt aşteptaţi la a noua ediţie a Salonului Vintest - „Iubesc vinul românesc”, unde pot degusta peste 200 de vinuri produse în podgoriile româneşti. Evenimentul se v
Vremea va rămâne oscilantă în următoarele două săptămâni, cu intervale în care regimul termic va fi mai ridicat decât în mod obişnuit, dar şi cu perioade în care precipitaţiile sub formă de ploaie şi
Ţara noastră se situează printre statele membre UE care au înregistrat în perioada 2008-2014 cele mai mari progrese în privinţa reducerii riscului de sărăcie şi excludere socială. În luna mai a acestui an,
Oficial, peste 81.500 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate, iar peste un sfert dintre ei au rămas fără niciun părinte, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru
Pe parcursul acestei săptămâni, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează în mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din ţară evenimentul „Ziua Armatei României în şcoli”, după
Contribuabilii pot beneficia de anularea penalităţilor de întârziere dacă îşi vor achita obligaţiile de plată administrate de ANAF şi datorate bugetului de stat, potrivit unei ordonanţe adoptate de Guvern. De
16 octombrie 2005. Startul unui efort colectiv de editare, în urma căruia săptămânalul Lumina de Duminică a intrat în casele dumneavoastră, oferindu‑vă o alternativă onestă pentru lecturile de sfârșit de
Fermierii care vor accepta să se asocieze în cooperative vor beneficia de o serie de facilități fiscale, cum ar fi scutirea de impozit pe norma de venit, pe proprietatea cu care intră în asociere și de reducerea
Producătorii agricoli europeni vor beneficia în 2016 de programe în valoare de 111 milioane de euro pentru a găsi noi piețe și a promova consumul în afara și în interiorul Uniunii Europene, informează un
Guvernul a aprobat Ordonanța de urgență privind irigațiile, care prevede introducerea unui abonament pentru zona de irigare şi de desecare pentru reducerea costurilor. De asemenea, noua lege prevede alocarea a peste
În România, un copil petrece circa 22,7 ore pe săptămână în faţa calculatorului sau televizorului, doar în Bulgaria copiii stând mai mult în faţa unui ecran, respectiv 25 de ore săptămânal. Prin
În 2014, românii au primit transferuri de bani în principal din Italia (1 miliard de dolari), Spania (792 milioane de dolari) şi Germania (451 milioane de dolari), urmate de Ungaria - 220 milioane de dolari, Statele
Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani pot deveni rezervişti militari voluntari în urma încheierii unui contract pe patru ani cu Ministerul Apărării Naţionale. Rezerviştii voluntari vor beneficia
România se află pe locul 9 în Europa în ceea ce priveşte cantitatea de alimente risipite, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, iar consumatorul român trebuie educat pentru a reduce risipa de
În perioada 19-23 octombrie, la cea de-a doua ediţie a taberei de istorie, cultură şi civilizaţie românească - „Convergenţe culturale” vor lua parte 30 de studenţi de la Facultatea de Istorie şi 10
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca s
Fraților, aceasta zic și mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblați de acum cum umblă păgânii, în deșertăciunea minții lor, întunecați fiind la cuget, înstrăinați fiind de viața lui Dumnezeu, din
Sfânta Cuvioasă Eufrosina (†445) a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Era „singurul copil al unui om puternic, credincios şi milostiv, numit Pafnutie”, din oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 447 Cuvintele Sf. Calinic de la Cernica înainte de a trece la Domnul: „Așa, fraților, să petrecem în c
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


