În apropierea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sâmbătă, 24 octombrie 2026, a avut loc inaugurarea noului sediu al Protoieriei Sectorului 4 Capitală. Slujba de
În apropierea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sâmbătă, 24 octombrie 2026, a avut loc inaugurarea noului sediu al Protoieriei Sectorului 4 Capitală. Slujba de
Ansamblul Mitropolitan găzduiește astăzi, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început prin rugăciune, la Sfânta Liturghie săvârșită
Pelerinajul este un act liturgic, misionar și social. Este un act liturgic pentru că poartă în el bucuria rugăciunii și căutarea sfințeniei. Este un act misionar pentru că împărtășim lumii
Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc joi seară, 22 octombrie 2026, în Amfiteatrul „Pr. prof. dr. Ioan G. Coman”, conferința „Întâlnire cu doi monahi
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Teatrul Puck din Cluj-Napoca prezintă în premieră naţională un spectacol special conceput pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Premiera spectacolului „Tărâmul dintre valuri“ are
Cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni, descoperită anul trecut în localitatea suceveană Baia, ar urma să fie protejată, astfel încât să poată fi vizitată, iar în
Vremea se va menţine călduroasă până la jumătatea acestei săptămâni, însă weekendul care urmează va fi caracterizat printr-o scădere a temperaturilor cu până la 10 grade Celsius,
Tinerii din România nu sunt informaţi şi interesaţi de fondurile de pensii private, iar Casa Naţională de Pensii (CNP) îi repartizează aleatoriu la cele opt fonduri de pensii administrate private,
Ministerul Finanţelor Publice a aprobat la sfârşitul săptămânii trecute alocarea suplimentară a unei sume de 135,5 milioane lei către băncile comerciale incluse în programul Prima Casă,
Mii de oameni au participat duminică la un marş pentru reîntregirea ţării cu Basarabia organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012 în Capitală. Pe traseul şos. Kiseleff - Piaţa Victoriei -
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) au nevoie de un mediator de credite pentru a fi reprezentate în relaţia cu băncile, potrivit ministrului delegat pentru IMM-uri, domnul Florin Jianu. Demnitarul a
Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker, care ar trebui să îşi preia mandatul la 1 noiembrie, întâmpină probleme după ce Parlamentul European a respins printr-un vot negativ umilitor pe
Pakistaneza Malala Yousafzai, cea mai tânără laureată din istorie, şi indianul Kailash Satyarthi au câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace „pentru lupta lor împotriva oprimării copiilor
În cadrul summitului UE privind locurile de muncă, desfăşurat săptămâna trecută la Milano, Italia, liderii europeni au promis alocarea de sume importante pentru combaterea şomajului astfel. 5,3
În perioada 13-19 octombrie, la Timişoara se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Festivalului Baroc, eveniment ce marchează aniversarea eliberării Cetăţii Timişoarei de sub stăpânirea otomană, la
Turiştii care vor vizita oraşul Anina din judeţul Caraş-Severin vor avea prilejul de a vizita în curând un nou obiectiv muzeal. O dorinţă mai veche a administraţiei locale începe să prindă
Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş a organizat în zilele de 7 şi 8 octombrie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Tradiţii la
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu va găzdui, în perioada 11-12 octombrie 2014, Conferinţa Internaţională de Educaţie Nonformală - INEC 2014. Evenimentul are ca obiectiv principal schimbul de
Cel de-al patrulea volum al Monografiei judeţului Hunedoara - „Om, natură, ocupaţii“- a fost lansat joi, la Deva, cu prilejul deschiderii unei noi ediţii a „Salonului hunedorean al cărţii“,
Din anul 1994, la data de 5 octombrie a fiecărui an se aniversează Ziua internaţională a educaţiei, cunoscută şi sub numele de Ziua mondială a profesorilor ori a cadrelor didactice. Astfel, în cadrul
Cele şapte decenii de existenţă ale Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului“, patronat de Consiliul Judeţean Sibiu, au fost celebrate în această săptămână prin
În perioada 10-16 octombrie, CFR Călători suplimentează trenurile spre şi dinspre Iaşi pentru a veni în sprijinul pelerinilor care doresc să meargă să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Pa
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, prezent la Bucureşti la o conferinţă dedicată noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală, a declarat că România are interesul
Suprafaţa de teren nelucrată a scăzut la sub 300.000 de hectare, de la 3 milioane ha în perioada 2007-2008, după cum susţine vicepremierul Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.
În noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), mai mult de 30% din alocarea financiară va fi destinată măsurilor de agromediu. Agricultura românească nu a afectat mediul de-a lungul ultimilor 50
La Muzeul Unirii din Iaşi va avea loc astăzi, de la ora 11:00, cea de-a XVI-a ediţie a Simpozionului internaţional „Monumentul - Tradiţie şi Viitor“. Evenimentul va avea loc în prezenţa şi cu bi
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu va găzdui, în perioada 11-12 octombrie 2014, Conferinţa Internaţională de Educaţie Nonformală - INEC 2014. Evenimentul are ca obiectiv principal schimbul de
Trei cercetători, americanii Eric Betzig şi William E. Moerner şi germanul de origine română Stefan W. Hell, vor primi în acest an Premiul Nobel pentru Chimie pentru „dezvoltarea microscopiei cu
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


