Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia militară și religioasă
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat miercuri, 29 iulie, la ceremonia militară și religioasă
Pe platoul central din municipiul Zalău a avut loc miercuri, 29 iulie, ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României, organizată de Instituția Prefectului - Județul Sălaj. La eveniment au participat
În prima zi a Taberei de vară „Comoara străbunilor”, desfășurată în perioada 27 iulie - 1 august, la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz‑Băi, cei 55 de copii participanți, cu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în eparhia ocrotită de Sfântul Ioan cel Nou a debutat cea de‑a șasea ediție a proiectului „Comorile
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman a fost marcată miercuri, 29 iulie 2026, Ziua Imnului Național al
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale din Bucureşti s-au aflat, în perioada 21-24 iulie, în județul Botoșani, organizând noi acțiuni în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. 500 de persoane din localitățile Hlipiceni, Dragalina și Victoria, dar și din alte sate învecinate, au beneficiat de consultații medicale gratuite.
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
La sediul Memorialului Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” va avea loc, în 2 august 2026, începând cu ora 11:00, manifestarea culturală „Aripi colorate”. Potrivit informațiilor
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
De la 1 iulie au intrat în vigoare o serie de facilităţi fiscale care vizează atât persoanele fizice, cât şi companiile. Firmele vor fi scutite de plata impozitului pentru profitul reinvestit,
Populaţia rezidentă a României se află în continuă scădere, la 1 ianuarie 2014 aceasta număra 19.942.642 de persoane, mai puţin cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului trecut, potrivit datelor
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, avertizare cod galben de ploi şi vijelii, valabilă până marţi la ora 21:00, vizate fiind judeţe din centrul, nordul şi nord-estul ţării.
Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, la disciplina limba şi literatura română, s-a desfăşurat ieri, cei peste 143.000 de absolvenţi înscrişi având de redactat eseuri în care
Uniunea Europeană a semnat vineri Acordul de Asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, statele angajându-se la adoptarea unor reforme ce vor duce la modernizarea şi îmbunătăţirea vieţii.
Bulgaria şi România vor deschide în curând un nou punct de trecere a frontierei, pe un drum care ajunge în judeţul Constanţa, anunţă autorităţile bulgare, citate de site-ul Novinite.com. Po
La Universitatea din Granada s-a desfăşurat săptămâna trecută cea de-a treia ediţie a Simpozionului internaţional „România chiar e importantă“, decana Facultăţii de Traducere şi
În perioada 16-27 iunie, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Departamentul de Conservare-Restaurare, a organizat prima ediţie a „Workshopului de restaurare icoane pe
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în parteneriat cu Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cu Palatul Copiilor Iaşi, a organizat ieri, 26 iunie 2014, o întâlnire
Liceele cu profil agricol ar putea primi finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru amenajarea şi dotarea fermelor didactice, a anunţat ministrul agriculturii, Daniel Constantin, citat de
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat 51 de produse tradiţionale, după o jumătate de an de la intrarea în vigoare a noii legislaţii, a anunţat Viorel Morărescu, director general
Începând cu luna iulie, consumatorii vor găsi pe rafturile marilor magazine peste 35 de sortimente de legume şi zarzavaturi proaspete autohtone sub brandul „Dor de gust“. În program sunt
Zilele Culturale ale judeţului Sibiu, organizate de Consiliul Judeţean, se încheie săptămâna aceasta cu mai multe evenimente care se vor desfăşura în localităţile din Ţara Oltului,
Mai multe manifestări, care au inclus ceremonii religioase şi militare, au avut loc joi, 26 iunie, în Transilvania cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional. La manifestări au participat, alături de
„Proiectul şi-a propus să ofere elevilor un mod educativ şi util de a-şi petrece timpul liber, altfel decât în faţa calculatorului, responsabilizându-i faţă de zestrea culturală pe care ne
Greenpeace vrea includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a peste 20.000 de hectare de păduri virgine de fag din România, într-un demers comun cu alte 12 ţări europene care posedă astfel de
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ organizează de astăzi şi până duminică Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Manifestarea include demonstraţii meşteşugăreşti,
De la 1 iulie, preţul gazelor pentru populaţie se va majora cu 2,5%, iar punctul de amendă va creşte de la 85 la 90 de lei, astfel că amenzile de circulaţie vor avea un cuantum cuprins între 180 şi 1.800 de
Înfierea unui copil este dificilă în majoritatea statelor lumii. Până acum câţiva ani, un proces de adopţie în România dura de la doi până la cinci ani. Modificarea
Asociaţia Pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), cu sprijinul Primăriei Sibiu, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o serie de manifestări culturale şi artistice, puse sub
Aproximativ 166.000 de absolvenţi de gimnaziu au susţinut ieri ultima probă, la matematică, din cadrul evaluării naţionale. Elevii au primit varianta numărul 3, având de rezolvat, în timpul alocat de
Cei mai renumiţi meşteri olari, păstrători ai vechii tradiţii din România, Basarabia şi Ucraina, se reunesc la Iaşi, în perioada 27-29 iunie, în cadrul celei de-a 32-a ediţii a Târgului na
Republica Moldova va semna mâine Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană, delegaţia oficială fiind condusă de premierul Iurie Leancă. „UE întinde o mână de ajutor acestor
Joi, 26 iunie 2014, de la ora 12:00, la Palatul Copiilor din Iaşi va avea loc o întâlnire între elevii care participă la a XVII-a ediţie a Taberei Naţionale de Reviste Şcolare şi Jurnalistică, Mu
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea, suindu-Se la Ierusalim, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici și le-a spus lor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor și a cărturarilor ș
Fraților, dacă aș veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aș fi, dacă nu v-aș vorbi sau în descoperire, sau în cunoștință, sau în prorocie, sau în învățătură? Că precum cele neînsuflețite,
Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic (sec. I) fac parte dintre cei 70 de Ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos. „Strădania lor pentru răspândirea credinţei creştine a fost, adesea, tot
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 632-633 „Văzându-l episcopul Nicodim, starețul lavrei, l-a întrebat (pe Sf. Cuv. Ioan Iacob): - De
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Florin și Paul au acceptat să vorbească despre dependența care le-a furat ani întregi din viață, în speranța că mărturia lor îi va opri pe alții să facă primul pas spre o adicție pe care o numesc, fără
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


