Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Actualitate socială Povestea de succes de la Trifeşti

Povestea de succes de la Trifeşti

Un articol de: Bogdan Cronţ - 09 Aug, 2013
Numită, în urmă cu un deceniu, „Valea Plângerii“, din cauza sărăciei crunte în care se zbătea, Valea Prutului a început să dea, în ultimii ani, semne de revenire. Pe rămăşiţele fostelor CAP-uri şi IAS-uri au apărut ferme particulare, mari, bine dotate, care au scos din paragină sau din cultura de subzistenţă zeci de mii de hectare de teren, care lucrează acum în parteneriat cu lideri mondiali în domeniul agricol.
 
Valea Prutului, zonă ce traversează judeţele Botoşani, Vaslui şi Iaşi, este considerată, statistic vorbind, cea mai săracă zonă din cea mai săracă regiune a Uniunii Europene, nord-estul României. Până în 1990 însă, Valea Prutului a fost una dintre cele mai puternice zone agricole ale ţării, învecinarea cu râul Prut permiţând realizarea unui sistem de irigaţii foarte eficient. În acea perioadă, zona era recunoscută în întreaga ţară ca „bazin legumicol“, iar fostele IAS-uri şi CAP-uri se mândreau cu producţii mult mai ridicate decât în alte regiuni ale ţării. Forţa de muncă locală devenise insuficientă, astfel că societăţile agricole erau nevoite să „importe“ şi din alte judete. După 1990, la fel ca în multe alte sectoare economice, a început dezastrul. Sistemul de irigaţii, vital pentru bunul mers al producţiei, a fost distrus sistematic, suprafeţe uriaşe de teren agricol au rămas în paragină, iar societăţile au început disponibilizările, şomajul în această zonă atingând cote incredibile. Valea Prutului a început să fie menţionată în presa vremii drept „Valea Plângerii“.

De ce ai nevoie pentru a reuşi în agricultură

De câţiva ani însă, Valea Prutului începe să dea semne de revenire. În locul fostelor CAP-uri şi IAS-uri au apărut ferme particulare, mari, bine dotate, care au scos din paragină sau din cultura de subzistenţă zeci de mii de hectare de teren. Sistemele de irigaţii au început să fie refăcute, specialiştii au fost rechemaţi la treabă şi, cu toate suişurile şi coborâşurile inerente unui sector economic atât de pretenţios cum este agricultura, rezultatele au început să se vadă.
 
Un exemplu în acest sens este societatea „Astra Trifeşti“, din judeţul Iaşi, una dintre cele trei din România care lucrează în parteneriat cu gigantul american Monsanto, unul dintre liderii mondiali pe piaţa vânzărilor de seminţe agricole. Societatea este condusă de Vasile Lungu, fost inginer agronom în cadrul IAS Popricani, administrează peste 3 mii de hectare de teren, iar producţia este diversificată în culturi de porumb, floarea-soarelui, grâu, cartofi, viţă-de-vie, fructe şi legume. Pe lângă toate acestea, ferma de la Trifeşti deţine oi, capre, taurine, iazuri cu peşte şi chiar struţi. 
 
Povestea acestei ferme a început în 2001, când inginerul Vasile Lungu s-a decis să investească în domeniul în care se specializase şi a arendat 150 de hectare de teren. „Am mai fost întrebat, cu alte ocazii, de ce ai nevoie pentru a reuşi într-un domeniu atât de pretenţios cum este agricultura. În primul rând, ai nevoie de pricepere. Dacă nu te pricepi la agricultură, dacă nu ai studii şi nu ai lucrat în domeniu, este mai bine să te orientezi către altceva. Sunt, evident, şi cazuri de reuşită, dar eu le consider excepţii. Când intenţionezi să porneşti de la o afacere mică, pe care să o dezvolţi, dacă nu cunoşti acest domeniu, şi dacă nu te înconjori de oameni la rândul lor pricepuţi, este foarte greu. În al doilea rând, ai nevoie de curaj. Sumele care se cer în agricultură sunt mari şi foarte mari. Utilaje, irigaţii, seminţe, hale, toate acestea costă mult şi rar are cineva banii necesari să se descurce singur. Să iei, deci, un credit de câteva sute de mii sau chiar milioane de euro, pentru care să gajezi cu toate bunurile pe care le ai, cere nu numai curaj, ba chiar o mică doză de nebunie, zic eu. În al treilea rând, ai nevoie şi de noroc, pentru că în agricultură depinzi sută la sută câteodată de capriciile vremii şi poţi pierde totul“, spune Vasile Lungu. 

Investiţii de 20 milioane de euro

În ceea ce priveşte profesionalismul cu care şi-a condus afacerea, fermierul ieşean, pe lângă pregătirea pe care a acumulat-o ca inginer agronom, are alături o echipă de 135 de salariaţi, printre care ingineri agronomi, horticultori şi zootehnişti, economişti şi consultanţi financiari. În privinţa investiţiei financiare, în fermele pe care le deţine au fost investite, din 2001 şi până astăzi, circa 20 de milioane de euro, cea mai mare parte din bani provenind din credite la bănci şi, în ultimii ani, din fonduri europene. Legat de noroc, Vasile Lungu spune că a încercat să diminueze cât mai mult posibil această condiţie a succesului în afaceri. „În 2012, spre exemplu, pe fondul secetei prelungite, am avut un an negru. Unde nu am reuşit să irigăm, am pierdut aproape totul. Am obţinut 150 de kilograme porumb boabe la hectar, cu toate lucrările executate la timp. Anul acesta este unul foarte bun din punct de vedere agricol, dar nu putem şti cum va fi anul viitor. De aceea, am investit sume importante, accesând şi proiecte europene, în modernizarea şi extinderea sistemelor de irigaţii“, spune Vasile Lungu. 

„Nu ştim sau nu dorim să funcţionăm în asociere“

Legat de modul în care fermierul român se simte sau nu sprijinit de stat, inginerul Vasile Lungu spune că multe lucruri care ar putea ajuta rămân fie neaplicate, fie sunt prost puse în practică. „Legea creditului agricol sau legea privind certificatele agricole sunt măsuri foarte bune, dar, din păcate, nefuncţionale. Înfiinţarea camerelor agricole este, de asemenea, o intenţie lăudabilă, dar cu o singură condiţie: aceste structuri să nu fie politizate, să lase fermierii să se organizeze într-un mod sănătos. La toate acestea se mai adaugă o problemă, iar aici vina ne aparţine: nu ştim sau nu dorim să funcţionăm în asociere, deşi acest lucru ne-ar aduce foarte multe avantaje“, subliniază Vasile Lungu.

„România poate hrăni mai mult de 80 de milioane de persoane“

În ceea ce priveşte planurile pentru viitorul apropiat, fermierul ieşean spune că vrea să dezvolte afacerea pe domeniul zootehnic, să construiască o staţie de vinificaţie cu o capacitate de 150 de vagoane (1.500.000 de litri de vin) şi să investească în depozite pentru legume şi fructe. 
 
„Acestea ar fi aspectele care ţin de partea de afaceri. În plan personal, sunt bucuros că fiica mea, care este la bază medic stomatolog, şi ginerele, care este jurist, mi s-au alăturat şi s-au făcut şi ei fermieri, pentru că îmi doresc să dezvolt şi să las pe mai departe această fermă copiilor şi nepoţilor. Şi mai vreau să spun ceva: tot auzim pe la televizor diferiţi specialişti care spun că România are capacitatea să hrănească 80 de milioane de persoane şi unii se întreabă dacă e adevărat sau este o exagerare. Părerea mea e că pământul acesta binecuvântat poate şi mai mult de atât, dacă este lucrat bine, cu pricepere şi cu dragoste“, îşi încheie povestea fermierul din Valea Prutului.