Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Serviciile publice vor deveni integrat digitale din iunie

Serviciile publice vor deveni integrat digitale din iunie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 10 Martie 2026

Peste o mie de echipamente şi patru centre regionale de date au fost deja implementate în Cloudul Privat Guvernamental, care va înlocui sistemele IT fragmentate ale statului român cu platforme integrate şi sigure. Până în iunie, circa 30 de aplicaţii şi sisteme informatice de furnizare a serviciilor publice vor fi introduse în cloud, lucru ce va permite schimbul de date între instituții și accesarea simplă, rapidă și în siguranță a serviciilor online de către cetățeni.

Noua infrastructură cuprinde patru centre de date regionale - Bucureşti, Timiş, Braşov şi Sibiu -, 570 de servere, peste 90 de sisteme de stocare şi 340 de echipamente de reţea, au anunțat în­tr-un comunicat companiile Metaminds și Trencadis Corp, care implementează sistemul pentru Autoritatea pentru Digitalizarea României, beneficiar al cloudului guvernamental. La integrarea şi operaţionalizarea infrastructurii la nivel naţional au participat zeci de ingineri şi specialişti împreună cu experţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, administratorul tehnic şi de securitate al componentei interne a cloudului.

„Cloudul Privat Guvernamental, cea mai amplă infrastructură digitală critică dezvoltată în România, intră în etapa operaţională la nivel naţional şi va reprezenta baza tehnică pentru serviciile publice digitale ale statului”, arată dezvoltatorii sistemului, potrivit Agerpres. Până în iunie, prin introducerea în cloud a cel puțin 30 de aplicaţii de servicii publice digitale, instituţiile vor face schimb de date mai eficient, astfel încât cetăţenii vor accesa documente şi servicii online simplu, rapid şi în condiţii de siguranţă. 

Prin dezvoltarea cloudului guvernamental, autorităţile încearcă să apese „butonul de restart” în administrație, a declarat vineri vicepremierul Oana Gheorghiu, la o conferinţă de specialitate. „Nu mai avem luxul timpului, lumea se mişcă rapid. Decalajul dintre ceea ce experimentează cetăţenii în viaţa lor digitală privată şi experienţa pe care o au în interacţiunea cu statul devine imposibil de justificat. Şi acel decalaj devine, de asemenea, un dezavantaj competitiv pentru fiecare afacere care operează în România. Aşa că apăsăm butonul de restart, iar fundaţia acelui restart este infrastructura. Un cloud guvernamental care înlocuieşte sistemele IT fragmentate cu platforme integrate şi sigure, asigurând că datele se mişcă între instituţii, nu între ghişee”, a spus Oana Gheorghiu.

Gheorghiu a adăugat că scopul este ca, în relaţia cu cetăţeanul, să se aplice principiul „o singură dată”, adică furnizarea datelor personale să nu se mai facă de două ori la instituţii diferite. „De asemenea, implementarea EU-ID (Identitatea Digitală Europeană, n.r.) avansează. Asta va ajuta la stabilirea unui punct unic de contact pentru cetăţeni şi afaceri şi va accelera interoperabilitatea peste graniţe”, a afirmat Oana Gheorghiu. (C.Z.)

Citeşte mai multe despre:   Guvern