Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Amendament: Exceptări privind neplata primei zile de concediu

Amendament: Exceptări privind neplata primei zile de concediu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 04 Martie 2026

Senatul a stabilit, luni, ca bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate, cei spitalizaţi şi femeile în concedii de maternitate să primească integral plata concediilor medicale. Senatorii au adoptat, în acest sens, un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 91/2025, care prevede că prima zi de concediu medical nu este plătită.

Potrivit amendamentului, prevederile privind neplata primei zile de concediu nu se aplică în cazul concediilor medicale şi indemnizaţiilor pentru maternitate şi indemnizaţiilor de risc maternal și nici în cazul concediilor medicale acordate bolnavilor incluşi în programele naţionale de sănătate. Totodată, nu se aplică în cazul certificatelor de concediu medical eliberate bolnavilor care beneficiază de acordarea serviciilor medicale în regim de spitalizare, mai prevede amendamentul adoptat luni.

„În forma iniţială, ordonanţa introducea o măsură percepută ca o sancţiune aplicată celor bolnavi: neplata primei zile de concediu medical. Putem vorbi despre nevoia de prevenire a abuzurilor, nevoia de disciplină bugetară, dar nu putem accepta ca măsurile administrative se lovească în cei care deja se luptă cu boala”, a declarat senatoarea Nicoleta Pauliuc, unul dintre inițiatorii amendamentului.

Potrivit senatoarei, nu se poate pune pe acelaşi plan „un abuz şi un diagnostic grav”. „Această diferenţiere este o chestiune de justiţie socială. Deci, stimaţi colegi, responsabilitatea noastră, ca legislatori, este să corectăm atunci când o măsură, chiar bine intenţionată, produce efecte nedrepte”, a mai spus Pauliuc, potrivit Agerpres.

Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor este decizională. (C.Z.)