„Suntem naţiune de sine stătătoare“

Data proclamării independenţei Principatelor Române faţă de Imperiul Otoman nu este scutită de controverse legate de semnificaţii sau influenţe politice din vremurile trecute. O parte dintre istorici consideră corectă data de 9 mai, în timp ce alţi specialişti susţin că 10 mai este data corectă.

În luna noiembrie a anului 2011, Senatul României constata adoptarea tacită a unei propuneri legislative ce prevede declararea zilei de 10 mai - Ziua Independenţei, ca zi de sărbătoare naţională, propunere respinsă „cu mici obiecţii“ de Camera Deputaţilor, aceasta fiind Cameră decizională.

În expunerea de motive a iniţiativei legislative se menţionează că ziua de 10 mai a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947.

„Ziua de 10 mai are o multiplă semnificaţie. În primul rând, Independenţa României a fost consfinţită şi a devenit publică prin proclamaţia principelui Carol I la 10 mai 1877. În al doilea rând, 10 mai 1866 este ziua urcării în scaunul domnesc a principelui Carol I, respectându-se astfel cererea exprimată în 1857 de divanurile ad-hoc ale Moldovei şi Ţării Româneşti. În al treilea rând, la 10 mai 1881 România devine regat, iar Carol I este înscăunat ca rege. În sfârşit, la 10 mai 1877 s-a realizat, practic, unirea Principatelor cu Dobrogea“, se precizează în iniţiativa legislativă.

De cealaltă parte, sunt şi voci care susţin că 9 mai trebuie să rămână ca dată a proclamării Independenţei României, considerând că 10 mai a fost aleasă pentru a coincide cu ziua regelui.

Oricare ar fi formula agreată, cert este faptul că proclamarea Independenţei de stat a României şi consfinţirea acestui moment istoric prin purtarea Războiului din 1877-1878, după aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, avea să deschidă drumul către reîntregirea neamului românesc.

„Suntem în stare de rezbel, dezlegaţi de legăturile cu Înalta Poartă“

Anul 1877 a marcat în mod crucial destinul naţiunilor din Europa de Est. Profitând de izbucnirea, în perioada anului 1877, a ostilităţilor ruso-turce, Parlamentul României, în ziua de 9 mai 1877, a proclamat independenţa ţării faţă de Imperiul Otoman. Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu declara atunci, în plenul Parlamentului, că „suntem în stare de rezbel“, „dezlegaţi de legăturile cu Înalta Poartă şi, prin urmare, suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare“.

O zi mai târziu, conform prerogativelor sale constituţionale, principele Carol I a ratificat declaraţia de independenţă. România devenea astfel un stat independent, de sine stătător, egal cu celelalte state europene.

Fenomenala mobilizare a poporului român

După ce principele Carol I a semnat actul de independenţă, Guvernul român a încetat plata tributului către Poarta Otomană, în valoare de 914 mii lei, suma fiind direcţionată în bugetul Ministerului Apărării. Pentru echiparea şi întreţinerea Armatei române s-a mai adunat însă, din donaţiile poporului, suma de aproximativ 1,6 milioane de lei, din care, cu 1,2 milioane de lei, s-au plătit armele achiziţionate. Documentele vremii mai arată că românii au oferit pentru nevoile armatei şi circa 90 de mii de pâini, 32 de mii de obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, 6.700 de vite, oi şi cai şi peste 90 de tone de alimente. Pe lângă toate aceste donaţii, poporul român a prestat peste un milion de zile de muncă pentru transporturi şi 53.676 de zile lucrătoare în construcţii.

Intrată în război în primăvara anului 1877, Armata română a triumfat pe câmpul de luptă, cucerind pe rând redutele otomane de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan sau Vidin. Peste 58 de mii de soldaţi au fost mobilizaţi pe frontul de luptă, dintre care mai mult de jumătate şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi. Independenţa României a venit după aproape cinci secole de luptă împotriva dominaţiei otomane, după rezistenţa opusă celorlalte imperii expansioniste din jur, care devastau periodic teritoriul ţărilor române, după revoluţiile din 1821 şi 1848 şi după unirea Moldovei cu Muntenia, în anul 1859.

Independenţa României avea să reprezinte, totodată, un puternic imbold pentru înfăptuirea Marii Uniri, aproape patru decenii mai târziu.