Un exemplu de ruinare a unui sector performant

Producţiile agricole din Sălajul de astăzi reprezintă, în cazul grâului, doar ceva mai mult de 10% din cele obţinute înainte de 1989, iar pentru porumb, circa 50%, în vreme ce sfecla-de-zahăr sau plantele textile nu se mai cultivă în acest judeţ în care peste 20 de mii de hectare de teren sunt nelucrate. „De ce există atâta neputinţă, de ce atâta rea-voinţă, astăzi, încât să nu se poată face ceea ce s-a făcut atunci? Că nu era ceva extraordinar, nu era nimic căzut din cer.“

Situat în nord-vestul României, cu un relief mai mult deluros şi depresionar, judeţul Sălaj nu a fost niciodată unul preponderent agricol. Totuşi, în perioada comunistă, fostele cooperative agricole de producţie (CAP) existente în fiecare comună produceau, anual, potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură Sălaj, peste 33 de mii de tone de grâu şi aproape 44 de mii de tone de porumb, alături de importante cantităţi de orz, floarea-soarelui, cartofi, sfeclă-de-zahăr sau plante textile. De asemenea, în grajdurile fermelor zootehnice din perioada de dinainte de 1989 se găseau aproape 120 de mii de bovine şi circa 123 de mii de porci. Unul din CAP-urile fruntaşe înainte de 1989 era cel din Chieşd, condus în ultima sa perioadă de actualul primar al comunei, Ioan Cătană. În această comună se înfiinţase, în 1976, un complex de creştere şi îngrăşare a berbecuţilor, de unde circa 30 de mii de ovine plecau anual la export în ţările arabe.

„Aveam contracte cu cinci ţări arabe, printre care Siria, Iran, Irak. Intra valută la CAP, intra valută la primărie. În 1991, mai erau vreo 7 mii de berbecuţi, iar contractele au continuat o vreme. După aceea, s-a dus de râpă totul. Fiecare s-o făcut stăpân pe ce n-o fost al lui. Şi-o început: unuâ o dus un tractor şi-un plug, altul o mai dus şi-un disc, altul un trailer de purtat baloţi, altul o remorcă şi s-o ales un talmeş-balmeş. Nu că a fost bine nici în regimul ăla, că n-aveai tu sâmbătă, n-aveai tu duminică, n-aveai zi de Paşte, nimic. Problema e că noi am avut totuşi nişte lucruri bine făcute în ţara noastră, pe care le-am distrus. Trebuia să găsim soluţii“, crede primarul.

Chieşdul nu era cunoscut doar pentru berbecuţi, ci şi pentru producţiile agricole record, statul român investind aici, în 1988, circa două milioane de dolari pentru drenarea terenurilor şi alte amenajări care să facă posibilă o agricultură performantă. „Tot terenul arabil a fost terasat şi se lucra pe curbă de nivel, nu de sus în jos. Aveam cultura mare, formată din grâu, orz, orzoaică, ovăz, cornul secării, floarea-soarelui, porumb şi aşa mai departe. Aveam cultură de producere a furajelor, aveam cultură în cadrul fermei zootehnice de producere de seminţe pentru reînsămânţări la lucernă şi trifoi. Aveam rapiţă, mentă şi muştar. Am ajuns ca, în 1989, să avem producţie la porumb de peste 10 tone la hectar. La orz aveam peste 5 mii de kilograme, şi nu doar raportări fictive. Că la nivel central se umflau producţiile era altceva, eu vă spun de producţii reale. În 1988-1989, executam lucrările de ierbicidat împotriva bolilor şi dăunătorilor cu elicopterul, cu aviaţia utilitară, pentru că aici erau terase de şase kilometri. În două ore ierbicidam 500 de hectare de păioase şi nici nu le călcam. Agricultura era una dintre ramurile de bază. În colonia Sighet, un cătun cu 40 de case, oamenii aveau maşini, Dacia 1300, mai multe ca în Chieşd şi Sighet laolaltă. Nu era an ca ei să nu aibă trei-patru viţei şi porci contractaţi cu statul şi cu banii primiţi îşi luau maşină“, îşi aminteşte primarul comunei.

Toate sunt astăzi doar amintire, pentru că localnicii din Chieşd, majoritatea foşti muncitori în mină, pensionaţi la 45 de ani, nu mai sunt dornici să lucreze pământul, iar tineretul pleacă din comună.

Din complexul zootehnic au rămas doar grinzile de beton

O altă comună bogată a judeţului Sălaj a fost, în vremurile comuniste, Someş Odorhei, unde în fruntea CAP-ului s-a aflat, mulţi ani, tot primarul aflat acum în funcţie, Grigore Berinde. „CAP Someş Odorhei era cel mai bun din Ardeal, cu animale, cu producţie de grâu, cu producţie de sfeclă şi altele. Aveam 1.200 de bovine, 5. 000 de ovine şi în jur de 200 de porci. La CAP aveam cultivate 3.200 de hectare, dintr-un total de 5.700 de hectare cu fâneţe şi păşune. Acum, dacă se mai cultivă 1.500 de hectare, e mult“, spune primarul, care regretă distrugerile de după căderea regimului totalitar, singurul salvat fiind fostul sediu de CAP, în care funcţionează acum primăria. Din majoritatea grajdurilor din complexul zootehnic mai există doar grinzile de beton. Odată cu fermele, s-au distrus şi cele 12 baze de depozitare a cerealelor din judeţ, astfel că cei care mai obţin astăzi producţii agricole nu mai au unde să îşi depoziteze producţia, fiind obligaţi să vândă la preţuri mici.

De ce există atâta neputinţă?