Anorexia şi bulimia, două pericole ale modernităţii

Întâlnite frecvent în cabinetele medicilor de familie sau în cele ale psihiatrilor, anorexia şi bulimia reprezintă două afecţiuni care determină consecinţe grave atât în ceea ce priveşte starea de sănătate, cât şi în ceea ce înseamnă viaţa socială a celor afectaţi. Cea mai mare incidenţă a acestor boli se înregistrează în rândul adolescentelor.

Sub presiunea indusă de canalele media, care promovează intens modelul femeii slabe, multe tinere fete cad uşor în stări de depresie, ajung să se considere urâte şi grase şi, chiar dacă au o greutate normală, aşa cum este ideal să avem fiecare dintre noi pentru o bună stare de sănătate, ajung să-şi dorească să slăbească din ce în ce mai mult. Aşa se ajunge la anorexie, iar uneori la bulimie, iar rezultatul constă, de cele mai multe ori, în distrugerea sănătăţii. "Este un lucru îngrijorător în special pentru adolescente, care consideră adeseori că greutatea este singura componentă a vieţii lor asupra căreia au controlul. Se observă deci uşor cum pierderea greutăţii devine un scop în sine, nu numai un mod de a se simţi bine", explică psihiatrul Gabriel Crumpei.

În mod firesc, cantitatea de alimente pe care trebuie să o consumăm în vederea satisfacerii necesarul caloric pentru o bună funcţionare a organismului nu trebuie să fie nici foarte mare, dar nici aproape inexistentă. Se impune un echilibru în alimentaţie, astfel încât persoana în cauză să aibă o bună stare de sănătate.

Există situaţii în care, după câteva luni sau ani de anorexie, să se ajungă la bulimie. Primele simptome semnalate sunt frica de îngrăşare, subalimentarea, pierderea excesivă a greutăţii.

Familia, un rol major în combaterea celor două boli

Printre cauzele declanşării celor două boli se numără, pe lângă presiunea socială, şi stările depresive, anumite eşecuri înregistrate în viaţa şcolară sau socială. De aceea, primele semne sunt, de regulă, observate de familie. Apropiaţii ar trebui deci să fie primii care să sprijine persoanele afectate şi să le îndemne să meargă la medicul de familie şi apoi la psihiatru.

Potrivit studiilor medicale, aproape întotdeauna anorexia începe cu o dietă zilnică, o treime dintre cei care sunt afectaţi fiind supraponderali înainte de începerea curei. Spre deosebire de cura de slăbire normală, care încetează atunci când se atinge greutatea dorită, în cazul anorexiei cura de slăbire şi pierderea în greutate vor continua mult sub limita normală pentru vârsta şi înălţimea pacientului. Deşi, tehnic vorbind, cuvântul anorexie înseamnă "lipsa poftei de mâncare", persoanele suferinde de această boală au un apetit normal, însă controlează drastic cantitatea de alimente pe care o ingerează.

Cu timpul, adolescentele anorexice pot căpăta simptome de bulimie şi trec la utilizarea de laxative pentru controlul greutăţii. Bulimia apare, în general, la femeile cu vârste cuprinse între 25-30 de ani care au fost supraponderale în copilărie şi afectează 3% dintre femei. Persoanele suferinde de această boală se tem exagerat de îngrăşare. Spre deosebire de cele care suferă de anorexie, femeile bulimice reuşesc să-şi menţină greutatea normală, deoarece, deşi iau laxative, acestea mănâncă anarhic.

Soluţii de vindecare: psihoterapia şi controlul alimentaţiei

Medicii şi psihiatrii susţin că primul pas în tratarea unei dereglări de acest gen este recunoaşterea bolii. Cu cât problema este depistată la timp şi tratată rapid, cu atât este mai uşor de vindecat.

"Odată problema recunoscută, pacientul trebuie să meargă şi la un psihiatru sau psiholog cu experienţă în domeniu. Primul pas făcut de psihiatru constă într-o discuţie mai îndelungată cu pacientul, pentru a afla când a început această problemă şi cum s-a dezvoltat. Cu permisiunea pacientului, doctorul va discuta cu prietenii şi membrii familiei, pentru a vedea în ce măsură aceştia îl pot ajuta pe pacient. În cazul anorexicilor, este important ca familia să meargă în mod regulat la psihiatru, pentru controlarea greutăţii şi pentru suportul moral, deoarece a avea un anorexic în familie poate deveni un lucru extrem de stresant. Dacă vorbim de bulimici, este esenţială psihoterapia, respectiv discutarea lucrurilor din trecut sau prezent care ar fi putut avea un efect asupra dezordinii alimentare sau alte dificultăţi personale", subliniază dr. Gabriel Crumpei, me-dic primar psihiatru.

Pentru persoanele care suferă de anorexie, tratamentul medical presupune, pe lângă şedinţele de terapie la psihiatru, şi un control riguros al regimului alimentar. La bulimici, prioritară este întoarcerea la un mod regulat şi normal de hrană, cu scopul menţinerii unei greutăţi constante, fără ca bolnavul să se înfometeze sau să vomite surplusul de hrană.

Soluţia Bisericii: modelele religios-morale şi cumpătarea

Biserica, prin preoţii de parohie, vine şi ea în sprijinul adolescentelor aflate într-una din situaţiile descrise mai sus. Aşadar, pe lângă grija părinţilor şi a medicilor, o discuţie cu duhovnicul sau cu preotul paroh poate ajuta mult în îndelungatul proces de vindecare dintr-o astfel de suferinţă. "Biserica le poate ajuta pe aceste adolescente prin oferirea unor modele religios-morale de urmat, prin îndemnarea de a nu recurge la excese. Din păcate, multe tinere încep de la o vârstă mică să se abţină de la anumite alimente, fapt ce afectează, până la urmă, dezvoltarea lor firească. Noi, ca preoţi, avem datoria de a le vorbi oamenilor, de a le explica părinţilor şi bunicilor care sunt riscurile la care se expun copiii lor dacă fac astfel de excese. Până la urmă, cel mai corect este să urmăm calea de mijloc, calea Bisericii, adică postul, care impune acel echilibru de care avem nevoie atât noi, adulţii, cât şi tinerii. Postul echilibrează şi din punct de vedere psihic, şi fizic. Iar rolul familiei, în perioada în care copiii îşi pun întrebări, caută răspunsuri, este esenţial. Pentru că prin îndepărtarea de familie adolescenţii îşi creează un drum al lor care, de multe ori, nu duce spre bine", consideră pr. Ciprian Vasile Creangă, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Sibiu.