Înţeles în mod greşit ca un "dar" adus femeilor de schimbările de regim din 1989, numai în anul 1990 prin avort a fost luat dreptul la viaţă a aproape un milion de bebeluşi, un masacru de care nici medicii, nici societatea întreagă nu doreşte să-şi mai aducă aminte. Cifrele actuale arată o scădere accentuată a numărului întreruperilor de sarcină, explicabilă însă prin migraţia pentru muncă în străinătate şi prin politica naţională de planning familial. Biserica respinge şi condamnă avortul, ca pe un act criminal, şi luptă, prin mijloacele proprii, pentru a le determina pe mamele tentate să recurgă la un asemenea gest să păstreze copilul.
Breviarul de statistică sanitară 2008 al Ministerului Sănătăţii arată că în anul 1990 în România au fost înregistrate 992.165 de avorturi, în vreme ce numărul bebeluşilor născuţi vii a fost de 314.476. Un decalaj şocant şi o perioadă sângeroasă, pentru care aproape că nici o explicaţie nu e convingătoare. "Dacă ar fi să calculăm, la fiecare câteva minute se făcea o crimă. Se făceau avorturi peste tot, pe bandă rulantă. De această perioadă tuturor le este greu să vorbească, inclusiv medicilor. Explicaţia este una foarte simplă. Nouă ni se spune de 20 de ani că Ceauşescu a interzis avortul. Fals! Comunismul a permis avortul. Ceauşescu a impus, însă, o politică demografică fără o bază spirituală. În clipa în care obligi femeia să facă patru sau mai mulţi copii, fără a-i lăsa timp să-şi alăpteze copilul, ducându-l la creşa de la poarta fabricii şi distrugând tot ceea ce era uman în tine, atunci sentimentul matern dispare. La Revoluţie noi, ca popor, am rămas cu un sentiment matern mult diminuat, ceea ce explică de ce mureau atâtea femei în avorturi ilegale şi, în acelaşi timp, aveam zeci de mii de copii în centrele de plasament. Sunt lucruri de-a dreptul năucitoare, care se pot întâmpla numai într-un stat lipsit de moralitate şi de lege", consideră părintele Dănuţ Damaschin, preot la Biserica "Naşterea Domnului", de la Maternitatea "Cuza-Vodă" din Iaşi, cea mai mare maternitate din ţară.
Potrivit studiului "România sub regimul comunist" al istoricului Dennis Deletant, "avortul la cerere fusese legalizat în 1957 şi devenise mijlocul principal de planificare familială. Când, în 1966, rata natalităţii a scăzut la 14 la mia de locuitori, prevestind un declin al forţei de muncă şi o ameninţare la adresa ritmului de industrializare a ţării, legea a fost modificată în sensul că avortul era permis doar femeilor peste 40 de ani, mamelor a patru sau mai mulţi copii, victimelor violului sau incestului şi în cazurile de anomalie a fetusului".
"Copiii nu se nasc când vrem noi, ci când ne binecuvintează Dumnezeu"
După evenimentele din 1989, una din primele legi, populiste desigur, a fost aceea de a permite avortul oricărei femei ar fi dorit acest lucru. În condiţiile în care sentimentul matern fusese amorţit în lunga "iarnă" comunistă, iar credinţa era confuză, femeile au văzut în acest drept "marea eliberare". "Aşa a fost posibil acel val sângeros de crime prin avort. Apoi a intervenit aşa-numitul planning familial, o altă politică criminală, deoarece copiii nu se nasc atunci când vrem noi, ci când ne binecuvintează Dumnezeu", susţine părintele Dănuţ Damaschin.
Potrivit celor mai recente cifre ale Ministerului Sănătăţii, în 2008, la nivel naţional s-au înregistrat 127.907 avorturi. Analiza datelor statistice din ultimii 10 ani arată o scădere considerabilă a numărului întreruperilor de sarcină, dacă luăm ca punct de reper anul 2000, când s-au înregistrat 257.865 de avorturi. Totuşi, deşi în scădere în 2008, cifrele continuă să fie înspăimântătoare, deoarece numărul copiilor avortaţi reprezintă mai bine de jumătate din numărul celor născuţi vii (în 2008 au fost înregistraţi 221.900 de copii născuţi vii şi 127.907 avorturi). "În zilele noastre avorturile s-au împuţinat pentru că au intervenit factorul migraţie a populaţiei tinere şi factorul contracepţie, factori nefericiţi, care contribuie la distrugerea sănătăţii femeii", subliniază pr. Damaschin.
Biserica Ortodoxă condamnă avortul ca fiind un păcat foarte grav
Conform rezoluţiei Comisiei de Bioetică a BOR, aprobată de Sfântul Sinod în sesiunea 15-17 iunie 2004, Biserica Ortodoxă consideră că "avortul şi tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt păcate grele, care ucid fiinţe umane, împiedică procesul firesc al procreării fiinţelor omeneşti, afectează şi pun în pericol demnitatea şi viaţa femeii şi, în cele din urmă, ne exclud din împărăţia lui Dumnezeu spre care năzuiesc creştinii".
"Femeia trebuie să înţeleagă că avortul este o crimă şi nu un act necesar pentru a depăşi o situaţie de criză din viaţa ei sau din viaţa familiei. De asemenea, ea trebuie să conştientizeze că acest copil, chiar dacă, prin naştere, i-ar complica puţin viaţa, poate fi salvat. În plus există alternative, în cazul în care ea nu vrea să-şi asume răspunderea pentru viitorul lui; el va putea trăi chiar dacă mama nu şi-l doreşte. Copilul poate fi adoptat, poate fi crescut în instituţii specializate, aşa că nu trebuie să-şi murdărească mâinile cu sângele propriului copil. Fiind o decizie atât de importantă şi de grea, noi sfătuim aceste femei să se roage, chiar ne rugăm împreună, pentru că decizia poate fi înfluenţată de alte lucrări decât cele ale lui Dumnezeu", apreciază preotul Dănuţ Damaschin.
▲
"Rana pe care avortul o provoacă se vindecă extrem de greu"
Multe dintre tinerele care ajung în cabinetele specializate pentru a face un avort sunt forţate de mamele sau bunicile lor, care au trecut printr-o experienţă similară. Alte femei recurg la întreruperea de sarcină pentru că, deşi au un statut material bun, nu-şi doresc acel copil. După avort, toate aceste femei sunt traumatizate, iar vindecarea rănilor adânci pe care acest gest le lasă durează ani buni. "Imediat după avort, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, femeia este tentată să-şi adoarmă conştiinţa. Mai devreme sau mai târziu, într-un moment de luciditate sufletească, aceste femei se trezesc. Şi-atunci durerea este cumplită, pentru că rana pe care avortul o provoacă se vindecă extrem de greu. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l facă aceste femei este să se spovedească, să părăsească păcatul şi să încerce repararea răului: să salveze copiii în situaţia de avort", explică pr. Damaschin.
▲
Mamele care renunţă la avort găsesc un sprijin în Biserică
Femeile aflate într-un moment de criză a existenţei, în care sunt forţate de familie sau de situaţia financiară să recurgă la avort, pot găsi în aşezămintele sau instituţiile de ocrotire ale Bisericii Ortodoxe un sprijin şi un ajutor.
Un exemplu relevant în acest sens este modelul pus în practică de părintele Valentin Ştefan, în comuna Gogoşari, judeţul Giurgiu. Aici, în două sate, Răleşti şi Drăghiceanu, din anul 2006, câte 16 femei aflate în situaţii descrise mai sus au primit sfatul cel bun şi sprijinul necesar (masă, cazare, posibilitatea de a munci) pentru a-şi putea păstra copiii.
"Lupta aceasta a mea a pornit din copilărie, când am aflat că la naştere urma să fiu avortat. Mi-am promis atunci mie şi lui Dumnezeu că voi lupta pentru drepturile nenăscuţilor. L-am cunoscut pe părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, am lucrat împreună cu soţia doi ani de zile acolo, după care am fost adus în judeţul Giurgiu, în parohia Răleşti-Drăghiceanu, din comuna Gogoşari. Am luat câteva case din sat, care nu mai erau locuite, le-am înfrumuseţat şi acolo am adus mame care voiau să păstreze copiii şi se luptau pentru asta, chiar dacă familia nu era de acord cu acest lucru. La început a fost foarte greu, pentru că aceste femei trebuiau să se integreze în viaţa satului. Erau privite cu suspiciune de enoriaşi, care nu înţelegeau ce se întâmplă. Apoi le-am explicat oamenilor cum stau lucrurile, că acei copii sunt nevinovaţi şi că merită să trăiască. Multe dintre cazurile care au ajuns la noi, după ce au născut, au reuşit să se reintegreze în familie", povesteşte părintele Valentin Ştefan.
