Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Societate Când oamenii îşi găsesc vocaţia în condiţii vitrege

Când oamenii îşi găsesc vocaţia în condiţii vitrege

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Societate
Un articol de: Dan Cârlea - 16 Decembrie 2010

Pe Valeriu l-am cunoscut pe internet, fiind amândoi înscrişi pe un site cu profil literar, unde făceam încercări mai mult sau mai puţin poetice. "L-am cunoscut" este un fel de a spune, căci chiar şi în privinţa numelui aveam să aflu mai târziu că am fost indus în eroare de un pseudonim de-al său, Dandeş Ganea. Povestea lui se înscrie în fascinantele "aranjamente" de viaţă pe care le face Dumnezeu cu unii dintre noi, pe care cei din jur nu le-ar bănui deloc în anumite de perioade.

La începutul prieteniei noastre internaute ne întâlneam doar în paginile site-ului, unde ne comentam, apoi am mers pe messenger, unde ne scriam câte o oră despre vieţile noastre. A urmat vorbitul pe skype şi o oarecare amiciţie. Omul lucra ceva în domeniul amenajărilor interioare, avea de ani de zile o situaţie stabilă în Italia, locuia într-un apartament generos, cu tot confortul, împreună cu logodnica lui. Amabil, chiar curtenitor, Valeriu m-a invitat la el, să bem un vin alb şi rece. Simţindu-i dorinţa de a se întâlni cu români cu care poate stabili nişte relaţii, nu mi s-a părut nimic ciudat, mai ales că îmi spusese că nu mai vine în ţară fiindcă nu are pe nimeni, părinţii i-au murit şi prieteni nu prea are.

Operaţiuni cu probleme

Au trecut nişte ani, timp în care eu mi-am încetat activitatea pe respectivul site şi relaţia cu Val, cum îi zicea lumea, s-a întrerupt de la sine. După o vreme aveam să aflu că Valeriu a venit şi a rămas în România. Dar nu de bunăvoie, ci adus cu Poliţia. Am aflat că acum mulţi ani, la începutul capitalismului nostru brusc instalat, a avut împreună cu nişte asociaţi o firmă, că s-ar fi făcut nişte operaţiuni financiare problematice, nu e domeniul meu şi nici căderea mea să judec exact ce a fost acolo, cert este că şi Valeriu era căutat pentru probleme de ordin legal. Până aici o poveste obişnuită (şi nu prea), cu un român căutat de Poliţie prin străinătate, dar un om care odată ajuns acolo nu are activitate infracţională, ci munceşte de dimineaţa până seara, când imediat ce ajunge acasă începe să scrie şi să citească poezie şi să socializeze prin internet cu românii.

Scrisori cu gratii

Am început să cercetez, am aflat că-l cheamă Valeriu Barbu, am reluat legătura schimbând câteva scrisori între Penitenciarul Galaţi şi Bucureşti. Stânjenit, el căuta să se explice, eu încercam să spun că nu e treaba mea să îl judec, mai ales că e în plin proces de pedepsire. Aici începe minunea, lucrarea dumnezeiască, aceea uriaşă ca efecte şi simplă ca şi curgere, acea lucrare atât de subtilă, încât ţi se dă chiar şi libertatea de a crede în întâmplarea fără sensuri înalte. Aşa am văzut eu că face de multe ori Dumnezeu, lasă doar o pană de înger să cadă pe un taler care părea că se înclină oricum în favoarea ta, dar nu eşti niciodată sigur dacă cu adevărat şi-ar fi continuat mişcarea până la capăt, fără intervenţia Lui. Un fel de treabă ca în bancul acela cu "Ajută-mă, Doamne, să găsesc loc de parcare!", şi când ajunge omul la mall zice: "Mersi, nu mai e nevoie, am găsit şi singur!". E treaba ta dacă alegi să crezi în El şi să-I mulţumeşti, considerând asemenea unor părinţi sfinţi că tot ce vine bun, de la El este şi tot ce e rău în viaţa ta ţi se datorează sau mergi pe ideea că ai ba noroc, ba ghinion, eşti o biată frunză în bătaia hazardului.

Poezie, minune, har

Minunea este că Valeriu era în libertate un meseriaş care cocheta după serviciu cu literatura pe un site de amatori, iar închis fiind a scris şi publicat şapte cărţi de poezie şi două piese de teatru, una deja pusă în scenă la Teatrul Dramatic din Galaţi. Cea mai recentă carte de poezie a fost publicată cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. L-am cunoscut pe Valeriu şi faţă către faţă, cu ocazia lansării uneia dintre cărţile sale, la Constanţa. Eu eram la mare, cu soţia, el fusese adus cu duba blindată a puşcăriei. Într-o sală ornată cu mult suflet, poate chiar prea mult, cu lumânărele nostalgice şi îngeraş de ghips, cu poliţist înarmat la uşă şi alţii pe lângă clădire, plus priviri aţintite asupra noastră mai ales când băgam mâinile în buzunare, Valeriu ne-a citit din poezia lui scrisă printre zăbrele. Nu ştiu cum priveşte el tot ce i

s-a întâmplat şi îmi doresc să aflu asta, dar dacă se poate fără să îl influenţez eu cu părerea mea, deja făcută. Căci mie mi se pare, şi o pot spune cu toată gura, o pildă de-a dreptul patericală despre iertare şi pocăinţă, despre modul lui Dumnezeu de a te pedepsi iubindu-te şi de a te "distruge", reconstruindu-te. La mulţi ani, Valeriu, vine Crăciunul şi eşti în plin dar!

"Minunea este că Valeriu era în libertate un meseriaş care cocheta după serviciu cu literatura pe un site de amatori, iar închis fiind a scris şi publicat şapte cărţi de poezie şi două piese de teatru, una deja pusă în scenă la Teatrul Dramatic din Galaţi.