Ce ne-a mai rămas din mândria de a fi român

Peste două decenii, cetăţenii României vor fi mai pasivi, mai intoleranţi, mai slab informaţi şi din ce în ce mai puţin mândri că sunt români, arată un studiu realizat pe un eşantion de 5.861 de elevi din 86 de şcoli din întreaga ţară, dat publicităţii recent de Fundaţia Soros România. Dincolo de seriozitatea sau neseriozitatea previziunii, chestiunea este, din nefericire, o realitate dureroasă, sesizabilă astăzi fără prea mari eforturi. Cauzele care ne "împing" spre o asemenea "cădere" dezonorantă sunt multiple, dureroase şi ţin, în mare parte, de propriile noastre condamnabile rătăciri.

Pe mine, ai mei m-au făcut pentru "export", aşa că sentimentul de patriotism nu mi-a fost tocmai insuflat din copilărie"; " Suntem o jalnică adunătură, o populaţie care, întâmplător sau nu, încă mai locuieşte pe acest teritoriu"; "Habar n-am care mai sunt valorile indivizilor care alcătuiesc acest popor şi care au rămas să trăiască aici"; "Trăim de peste zece ani "afară" şi fiecare oră ce se scurge ne "trage" în cărbune portretul schimonosit al unei populaţii româneşti din ce în ce mai nedemnă, o populaţie care se lasă în mod barbar dusă de nas şi aruncată în genunchi. Îi place acest joc de-a baba-oarba, de-a găleata cu lături şi de-a ciocolata prin fereastra jeep-ului".

Iată numai câteva gânduri, din cele multe de acest fel, exprimate de unii concetăţeni. Ele creionează, într-adevăr, portretul schimonosit al românului ultimelor decenii. Blocaţi, inerţi şi blazaţi, paralizaţi parcă în strânsoarea propriilor neputinţe, noi, românii, părem astăzi o naţie cu ţara înghesuită la două capete: "România lor", adică a hoţilor, agramaţilor, corupţilor, profitorilor sau nemulţumiţilor de tot felul, şi "România noastră", adică a celor cinstiţi, modeşti, muncitori, capabili şi credincioşi. Dincolo de aceste "proprietăţi", biata şi adevărata Românie se zbate neînţeleasă, hăituită şi aproape uitată în neputinţa iluminării propriilor fii.

Tinerii şi deruta pierderii sentimentului naţional

Ca şi când problemele zilnice nu ar fi de ajuns, studii din ce în ce mai alarmiste ne servesc imaginea unui viitor nu prea îndepărtat, când ne vom trezi, probabil,... fără ţară! Şi nici măcar conştienţi că am pierdut-o. Sau, mai bine spus, că ne-am pierdut de ea. Că ne-am înstrăinat într-atât, încât ne este scârbă chiar şi de locul în care am văzut pentru prima oară lumina soarelui.

Este o imagine de care vrea să ne convingă şi studiul intitulat "Implicarea civică şi politică a tinerilor", realizat de Fundaţia Soros România, făcut public cu puţine zile în urmă.

Elevii din 86 de şcoli de la oraşe şi sate, intervievaţi de sociologii fundaţiei, au declarat, în proporţie de 38%, că nu se simt prea mândri sau deloc mândri că sunt români. Elevii din ultimul an de liceu nu vor să mai audă că sunt români chiar în proporţie de 54%. Mândria de a fi român este mai pronunţată însă la sate, unde trei sferturi din cei intervievaţi au acest sentiment.

Că parte din date nu concordă cu rezultatele altor studii (de pildă, cele ale Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, care spun că numai 9% dintre subiecţii de peste 18 ani nu se simt mândri că sunt români) aproape că nu mai importă, căci fenomenul, cum arătam mai sus, este totuşi în mare parte real şi îngrijorător.

Ceea ce este derutant şi periculos însă la aceşti tineri, dacă dăm crezare concluziilor studiului Fundaţiei Soros, sunt gândurile lor ce decurg din "lipsirea" de sentimentul de mândrie al apartenenţei la naţia română. Astfel, tinerii intervievaţi ar dori, zice studiul, un lider politic puternic, sau un regim militar, ar respinge grupuri sociale diferite, de pildă pe cele cu alte preferinţe sexuale, i-ar respinge pe romi, pe maghiari, pe musulmani sau pe evrei! Ar deveni, cu alte cuvinte, o turmă anarhistă, fără Dumnezeu, gata să reînvie periculos, peste numai două decenii, vremurile de tristă amintire, când Europa era trecută prin foc şi sabie de alţi tineri înrolaţi în detaşamente ale morţii, cu minţile înfierbântate de ideologii ce aveau la bază tocmai asemenea gânduri.

Cheful de a mai fi români, între adevăr şi manipulare

Ceva, totuşi, nu se potriveşte în acest scenariu sumbru. Studiul pomenit mai concluzionează, referitor la aceiaşi tineri intervievaţi, că ei vor acorda în viitor o mare încredere Bisericii. În aceste condiţii, se naşte firesc şi legitim întrebarea: cum se împacă atunci acest adevăr cu atitudinea violentă şi intolerantă a aceloraşi tineri, descrisă mai sus de studiu, de vreme ce Biserica promovează constant, de milenii, învăţătura creştină a nonviolenţei, a iubirii aproapelui, indiferent de rasă, a iubirii de neam? Cât este adevăr şi cât este manipulare, până la urmă, în această analiză a problematicii referitoare la mândria de a fi român?

Un posibil răspuns îl oferă doi comentatori ai rezultatelor studiului, care descoperă printre cauzele fenomenului "lipsa de educaţie informală în familie, expunerea la un mesaj mediatic preponderent negativ şi transmiterea prin relaţii interpersonale a unei stări generale de nemulţumire şi de neîncredere, prezentă în acest moment în România", după Ovidiu Voicu, manager de programe al Fundaţiei Soros România. Sau "este un gen de modă la noi să te mândreşti cu o atitudine antiromânească. Este o chestiune generală, întâlnită la persoanele cu studii medii, dar şi la cele cu studii superioare, care reacţionează virulent din cauză că simt că nu pot influenţa ce se întâmplă în România, care se confruntă cu o criză morală şi cu o criză a normelor... Şcoala este în derivă şi nu le mai oferă tinerilor valori, puncte de reper", după cum crede sociologul Alfred Bulai, ambele opinii recent exprimate în presa centrală.

Nea Tică, credinţa ortodoxă şi nevoia de repere autentice

Mândria de a fi român se răceşte deci şi pentru că societatea românească este incapabilă astăzi să mai ofere repere morale valide, de eroi adevăraţi, pregătiţi să aşeze deasupra interesului personal sentimentul naţional. De aceea, Biserica rămâne, aşa cum o dovedesc şi cercetătorii studiului pomenit, dar şi celelalte analize care vizează încrederea populaţiei asupra instituţiilor statului, unicul reper spre care românii privesc cu încredere şi speranţă acum şi în viitor.

Este ceea ce mi-a confirmat în zilele marelui praznic al Învierii Domnului şi nea Tică din Gurbăneşti, judeţul Călăraşi, un om simplu, pe care l-am întâlnit rezemat cu coatele de ulucile gardului, liniştindu-şi cugetul după lungul drum al încercărilor prin care a trecut după căderea comunismului. "Nene, degeaba vorbeşti tu de repere şi valori, atât timp cât nimerica nu le mai caută în credinţa noastră ortodoxă. Cine să mai fie, mă, mândru că e român, când românului i se arată cu televizoruâ cum se câştigă milioane fără muncă la Bingo, la Loto? Cum se fură cu acte şi nimerica nu face nimica? Cum se minte şi cum nimerica nu se mai gândeşte şi la amărâtuâ de lângă el? Şi când reperuâ dă viaţă e una la care toţi îi zice vedetă şi ea, săraca, nici nu ştie să îndruge bine trei vorbe? Despre ce mândrie să mai vorbim? Cine a ţinut acest popor unit, mă? Nu Biserica? Ţine minte la mine: în credinţă trebuie căutate valorile. Şi atuncea şi românuâ va fi mândru că e român".

Şi, vă asigur, nea Tică nu a regretat niciodată că e ceea ce a fost lăsat de Dumnezeu să fie, nu a fost niciodată subiect în vreun studiu şi nici n-a jucat la Bingo sau la Loto pentru că a refuzat să câştige ceva fără muncă. Dar pentru el, sigur, Hristos a înviat întotdeauna doar în limba română.