Ce vrei să fii când vei fi mare?

Dacă în copilărie ne doream să devenim medici, aviatori sau actori, când am crescut ne-am dat seama că n-a fost atât de uşor să ne îndeplinim visurile, unii dintre noi din cauza dorinţei părinţilor, care doreau cu totul altceva de la noi.

De cele mai multe ori, încă din copilărie sau chiar de la naştere, părinţii doresc să traseze viitorul profesional al copiilor lor. Aceştia încearcă să inducă fiului sau fiicei lor elemente care să conducă spre alegerea destinului profesional oferit de familie. Orientarea şcolară, mediul, discuţiile în familie au rolul de a construi o vocaţie sau de a crea un apetit al copilului pentru a merge într-o anumită direcţie profesională.

Psihologul Taisia Trica, directorul Centrului de Asistenţă Psihopedagogică Buzău, ne-a vorbit despre implicaţiile psihologice ale acestei importante decizii: "Alegerea carierei este un proces de durată, continuu şi complex, care presupune cunoaşterea unor aspecte legate de subiectul în cauză, de lumea profesiilor, de piaţa muncii. În alegerea carierei sunt implicaţi mai mulţi factori: interesele, aptitudinile, trăsăturile temperamentale şi de personalitate, valorile personale. Alegerea unei şcoli sau a unei profesii este o decizie importantă în viaţa oricărui om. Există copii care au aptitudini speciale, mult dezvoltate peste medie, chiar talent, în anumite cazuri. În această situaţie este necesară depistarea şi susţinerea acestora încă de foarte devreme şi orientarea spre domeniul vocaţional respectiv. Părinţii ar trebui să-şi îndrume şi să-şi înscrie copiii la şcoli vocaţionale sau măcar să aibă grijă ca în timpul liber aceste aptitudini să fie exersate şi dezvoltate. Dincolo de zona vocaţională avem ceilalţi copii, pentru care alegerea şcolară şi profesională este la fel de importantă. Alegerea unei grădiniţe sau a unei şcoli este făcută de părinţi şi este normal, dar dincolo de acest nivel, lucrurile trebuie să se schimbe. Adolescentul are dreptul să aleagă ce liceu sau ce studii universitare să urmeze. Din punct de vedere psihopedagogic, nimic nu este mai greşit decât să ignorăm realitatea copilului şi să alegem în locul lui. Adolescentul poate fi ascultat, sfătuit, sprijinit, informat, dar niciodată obligat. În practica mea de cabinet am avut părinţi care nu au acceptat nici în ruptul capului că al lor copil nu poate sau nu vrea să urmeze un anumit traseu. Alegerea şcolii sau a carierei este o decizie conştientă, bazată pe cunoaştere, pe posibilităţile fizice şi psihice reale. Nu părinţii vor învăţa şi vor practica respectiva meserie şi atunci este bine ca ei să lase libertatea de alegerea copilului. Motivaţia pentru învăţare şi pentru a face ceva este eficientă dacă este intrinsecă, vine din interiorul meu şi dacă este cognitivă. O şcoală sau o profesie care nu ne plac, pe termen lung ne vor obosi şi pot apărea reacţii dintre cele mai nedorite".

Tradiţie de familie

Ideal este ca în orice familie să existe discuţii despre alegerea carierei de mai târziu a fiului, însă normal ar fi ca părinţii să considere copilul un partener de discuţie cu drepturi egale şi să nu încerce să-şi impună părerile despre ce ar trebui să facă acesta în viitor, ce liceu sau ce facultate să urmeze. Ei ar trebui să asculte punctul de vedere al tânărului şi opţiunea sa profesională şi motivele care au dus la alegerea lui. Din nefericire, părinţii aleg de foarte multe ori în locul copiilor, iar motivele care stau la baza acestei alegeri se structurează pe dorinţele şi aşteptările lor şi pe proiecţiile pe care le fac asupra copilului sau asupra anumitor licee şi facultăţi. În multe familii se ţine cont şi de anumite tradiţii care trebuie urmate cu sfinţenie. Dacă străbunicul, bunicul şi tatăl au fost medici, neapărat copilul trebuie să urmeze aceeaşi profesie, în ciuda faptului că acesta nu are vocaţie spre medicină, ci poate spre domeniul artelor, ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al familiei. Alţi părinţi au adunat frustrări personale, legate de neîmplinirea propriilor visuri şi consideră că prin ceea ce va face copilul îşi vor atinge şi ei propriile ţeluri, ceva de genul "dacă eu nu am putut, prin el o să am şi eu o bucurie".

Aspectul economic poate împiedica alegerea profesiei

În timpurile pe care le trăim, şi aspectul economic nefavorabil poate împiedica un tânăr să-şi aleagă profesia visată. De multe ori, lipsa locurilor de muncă sau tentaţia unor slujbe mai bine plătite decât cea pe care ne-o dorim ne face să alegem profesia pentru care nu am fost pregătiţi şi pe care nu ne imaginam vreodată să o practicăm.

Important este să ne alegem singuri meseria, fără a fi influenţaţi de cei din jur şi să încercăm să practicăm profesia pentru care ne-am pregătit, chiar dacă aceasta poate nu ni se iveşte de prima dată de cum am terminat şcoala.

Părinţii au datoria să dezvolte capacitatea copiilor de a alege

Despre acest subiect ne-a spus câteva cuvinte şi pr. prof. Paul Negoiţă, slujitor la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" şi directorul Palatului Copiilor din Buzău: "Chestiunea relaţiei dintre părinţi şi copii este abordată în Sfânta Scriptură şi în lucrările lăsate de Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti. Datoria mamei sau a tatălui este nu numai aceea a procreaţiei sau a îngrijirii fizice a copiilor, ci şi a preocupării din punct de vedere spiritual şi educaţional de aceştia. Nu este uşor să educi un copil şi mai ales să găseşti calea cea mai potrivită pentru a-i da posibilitatea unei dezvoltări personale armonioase. Dificultatea provine şi din provocările aduse de fiecare etapă a dezvoltării copilului. Este firesc să fie aşa, însă datoria părinţilor este aceea de a asigura bagajul educaţional, religios-moral al copiilor. Copiii trebuie să fie educaţi în libertate. Darul libertăţii este cel mai de preţ dar oferit de Dumnezeu omului. Este adevărat că pentru a alege trebuie să fii informat. De asemenea, este practic să urmezi o anumită profesie pe care o au înaintaşii deoarece există o experienţă şi chiar o bază materială care poate fi valorificată. Dar, dincolo de argumente, alegerea profesiei trebuie să fie un act liber. Este foarte adevărat că în societatea actuală, conform unor studii, o persoană îşi schimbă profesia cel puţin de trei ori în viaţă. Există puţine meserii pentru abordarea cărora este nevoie de vocaţie. Într-o structură economică complexă omul devine un angrenaj util, şi doar atât! Datoria părinţilor este aceea de a le dezvolta copiilor capacitatea de a alege ceea ce-şi doresc să facă mai târziu, de a le construi o educaţie adecvată şi de a-i sprijini pentru descoperirea unei vocaţii profesionale. Impunerea unei rute profesionale fără evaluarea corectă a posibilităţilor, aptitudinilor şi dorinţelor acestora este o eroare educaţională şi o irosire a unui timp care va fi corijat mai târziu de copilul devenit matur, atunci când va putea acţiona în deplină libertate".