Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Cea mai frumoasă carieră a Evei este maternitatea

Cea mai frumoasă carieră a Evei este maternitatea

Un articol de: Cătălina Chelaru - 03 Mar, 2019

Pe 22 ianuarie 2019, Senatul newyorkez a votat o lege prin care avortul dispare cu totul din Codul penal, nemaifiind considerat omucidere, aprobând efectuarea lui până în luna a noua de sarcină, adică până în momentul naşterii, chiar şi în absenţa unui medic, indiferent de motiv, în baza unui act pentru sănătatea reproducerii, HRA. Aparent, o mare victorie a feminismului, prin care femeia şi-a câştigat trupul doar pentru sine, dispunând autonom asupra lui, având puterea să decidă până în ultima clipă dacă fătul adus la termen va fi lăsat în viaţă sau va fi declarat avortat şi, în consecinţă, ucis.

Deşi avortul nu era interzis în America, adoptarea legii în noua formulă am citit-o de câteva ori, în speranţa că nu am înţeles bine, că îmi scapă nuanţele situaţiilor încadrabile în acest paragraf legislativ. După a treia lectură a legii americane m-am întrebat hamletian, privind în gol: To be or not to be?

Va fi întrebarea de bază a secolului ce se naşte sub ochii noştri, de fapt, care se stinge sub ochii noştri.

Mi-am dat seama că lucrurile scapă de sub control, pentru că legea dă dezlegare absolută - avortul e aprobat până la naştere, indiferent de motiv, chiar şi în absenţa unui medic. Cine garantează sănătatea mamei dacă nu este asistată de personal calificat? Adică, nu doar copilul nu va avea nici o şansă, ci nici mama, având în vedere că orice declanşare a naşterii provoacă hemoragii care, dacă nu sunt controlate, pot cauza decesul. Copiii avortaţi până în clipa naşterii sună a politică demografică, a eugenie, căci aşa e denumit controlul populaţiei prin natalitate. Cine a dezvoltat politici de eugenie, aruncând acei fetuşi care nu corespundeau standardelor demografice? Doar naziştii, în lagărele de exterminare.

Ceea ce scriu acum aş vrea să ajungă pe masa unui cabinet de planning familial, alături de revistele specializate în contra­cepţie, pentru ca o persoană însărcinată să poată citi şi acest punct de vedere, în sala de aşteptare fiind, programată pentru un avort, indiferent de stadiul sarcinii. Ceea ce urmează va lua forma unei scrisori pentru orice femeie din New York sau din lumea întreagă. Ar fi un miracol să o citească înainte de a lua hotărârea de a avorta.

Către Mary Ann

Draga mea,

E ciudat să vorbeşti cu o mamă despre dreptul copilului ei nenăscut de a se naşte, de a pleda în faţa ei ca în instanţă, că trebuie să protejezi copilul de propria mamă, să-l faci să nu se simtă înainte de naştere într-o închisoare, pentru că uterul nu mai e potirul aducător de viaţă pe pământ, nu mai e oaza ce ţine orice primejdie departe, ci se întoarce împotriva propriei creaţii, se neagă pe sine, negându-şi creaţia, viul din interior.

În La răsărit de Eden de John Steinbeck, una din eroine se înţeapă cu o andrea să îşi ucidă copiii... aceeaşi metodă a fost folosită la Saratoga în 2019 pentru a declanşa un avort în lipsa medicului... desigur, femeia a murit... Dar eu pe femeia aceea nu o cunosc, în schimb, pot să îţi spun că aveam o verişoară foarte frumoasă şi tânără care a plecat să muncească la oraş. Luase viaţa în piept la 18 ani, apoi la gară a sosit un sicriu pe care familia nu l-a deschis niciodată. Întrebările noastre de copii au rămas fără răspuns până când am ajuns la vârsta la care puteam înţelege răspunsul lapidar al cauzei: un avort artizanal. Mergeam cu părinţii să depunem flori la mormântul unde o fată de 18 ani şi pruncul ei zăceau alături în mormânt, victime ale ignoranţei unor mâini criminale, a spaimei de a-şi asuma un copil. Făcuse o greşeală, dar ce a urmat a fost cu mult mai mult decât dacă l-ar fi lăsat să se nască.

E trupul meu, dar pot să fac ce vreau cu el?

O să-mi spui că se va renunţa doar la copiii care nu au şansa de a fi normali. Vom renunţa la toţi copiii care sunt bolnavi? Îi vom lăsa doar pe cei puri din punct de vedere biologic? O altă rasă ariană? Devine lumea un ţarc neonazist? Fetuşi scoşi cu forţa din pântecele mamei, fără anestezie, experimente în direct pe corpul uman făceau naziştii, dar, acum, se vor găsi suficiente mame anonime care să îşi doneze corpul experimentelor cu sentimentul că li se oferă onoarea de a servi progresul. Politicienii au votat, dar medicii? Cât va fi ştiinţă şi cât complicitate la crimă? Cine va decide dacă într-adevăr copiii trebuie avor­taţi din cauze medicale? Şi dacă analizele vor fi eronate? Dacă se vor comunica rezultate eronate... intenţionat?

Sub umbrela unei formule maligne – E corpul meu şi fac ce vreau, i se induce mamei, injectându-i-se în vene acel arbeit macht frei din perioada Germaniei lui Hitler. Sub această lozincă adormitoare de nelinişti, femeile erau conduse în camera de gazare şi li se spunea că vor face duş după o zi de muncă. Uneori, trupurile înfrigurate primeau apă rece şi experimentul era amânat, dar alteori gazul mortal punea capăt vieţii. Din lozinca îe trupul meu şi fac ce vreau cu elÎ femeia poate ieşi sterilă din cabinetul medical după o intervenţie asistată, dar poate ieşi în sicriu din camera unde lucrurile au fost improvizate macabru.

Spune-mi, te rog, toamna, când scoţi din pământ bulbul de lalea să nu îngheţe peste iarnă, pe care îl ţii la cald, în cămară, când priveşti oul acela vegetal din palma ta, e doar o ceapă comună sau vezi în el sămânţa din care va ieşi la primăvară o splendoare swanee de lalea neagră? Din momentul în care pulsează viaţa şi se divid celulele formând primul ţesut, acolo e viaţă, e un om în prima fază a formării sale. Nu te lăsa păcălită că nu are forma de la sfârşitul celor nouă luni...

Nu perfecţiunea somatică defineşte fundamental omul

Sunt atâţia artişti mari care s-au născut cu o infirmitate. Ce ar fi însemnat ca lumea să renunţe la ei? Doar some perfecte. Fiecare om are un dar al său, mamele care au născut copii cu probleme au suferit, dar, ajungând să-i cunoască, şi-au spus că nu ar fi renunţat la ei... pentru că, în definitiv, nu perfecţiunea somatică e cea care ne defineşte pe noi, ci căldura, iubirea dăruită de noi altei fiinţe, empatia, rezonanţa sensibilă cu acele fibre care nu se vor vedea niciodată la un control medical, nu vor apărea în analize.

Când moare un om, materia rămasă e cu câteva grame mai uşoară, acele câteva „grame” de suflet, grame preţioase ale duhului. Chiar poţi răspunde cu exactitate asupra a ceea ce e viabil şi ce nu e viabil? În realitate, femeie, ratezi singura şi cea mai frumoasă carieră a Evei, maternitatea. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, spunea că doar femeile needucate (proastele) fac copii. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă altceva: „Daţi-mi o gene­raţie de mame creştine şi voi schimba faţa lumii”.

Înainte, femeile, atunci când se iveau complicaţii în legătură cu sarcina, spuneau: „Domnule doctor, dacă e să alegeţi între mine şi el, alegeţi-l pe el, eu am trăit!” Astăzi, mamele spun: „Voi face eu altul, sau se poate şi fără...”

Chiar dacă vei avea  ulterior o viaţă impecabilă şi te vei mântui, cum va fi dacă într-o zi, după ce vei muri, în drumul spre Rai, te va opri un înger şi îţi va spune: „Ştii, eşti mama mea... Ce mai faci, mamă?”

Până atunci, o să-ţi vorbesc de nişte oameni: Nick Vujicic, unul dintre cei mai buni oratori motivaţionali de astăzi, s-a născut fără mâini şi fără picioare, în statul New York, ar fi fost pe lista copiilor avortabili.  Şi totuşi, ce minune de om... I-a dat Dumnezeu creier cât să compenseze mâinile şi picioarele pe care nu le-a primit în dar la sosirea în viaţă. Are copii frumoşi, întregi şi o femeie care îl iubeşte... 

Fă-mă să înţeleg, ce anume era de aruncat la omul ăsta? Christy Brown şi piciorul lui stâng? Dacă toţi am fi perfecţi din start... Dar Jean Dominique Bauby care a scris o carte clipind din ochi pentru fiecare literă dictată. Oamenii sunt perfectibili şi imprevizibili ca destin. Corecturile genetice artificiale nasc aberaţii. Ştiai că Feodor Dostoievski a suferit de epilepsie? Unul dintre cei mai mari şi mai profunzi gânditori pe care i-a avut ome­nirea... Ni-i trimite Domnul să ne-ncerce mila...

Legea liberalizării avortului a trecut cu scorul de 38-24. Metaforic, 38 de voturi exprimând starea de febră a organismului uman, bolnav şi îmbolnăvit de decizii aberante, iar 24 care s-au opus exprimă simbolic vârsta la care femeia, biologic vorbind, e în apogeul inflorescenţei roditoare. Nici cifrele de pe tabela morţii nu sunt întâmplătoare.