Chipuri ale răbdării desfigurate de boală

În fiecare an, Evanghelia celor zece leproşi din Duminica a XXIX-a după Rusalii ne aminteşte de semenii noştri, suferinzi de lepră, care îşi duc zilele în aşezarea tulceană Tichileşti. Renumitul spital din sud-estul Europei, înfiinţat în anul 1900, "nu mai este leprozerie", potrivit declaraţiilor medicului Răsvan Vasiliu, directorul instituţiei. Şi totuşi, urmele acestei maladii, care a urâţit trupurile multora dintre tichileşteni, îi învaţă pe cei sănătoşi să aducă neîncetat mulţumire lui Dumnezeu pentru acest mare dar şi prin grija pe care trebuie să le-o ofere cu dragoste bolnavilor. "Deşi greu încercaţi, sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Îşi păstrează credinţa şi merg mai departe", dă mărturie părintele Aurelian Tecuţă, singurul preot al bolnavilor de lepră din ţară.

Mai puţin de 20 de suflete trăiesc în sălbăticia pădurii dobrogene, aflată la 40 km de Tulcea. În spitalul-cătun, cu grădini de legume şi flori amenajate în faţa caselor, cu pomi fructiferi, pisici şi câini, viaţa şi moartea îşi deapănă firele împletite de aproape un secol.

Existenţa fiecărui om din aceste locuri poate fi o pildă pentru noi toţi. La fel de preţioasă este şi memoria celor care s-au mutat la Ceruri. De la ultima noastră vizită la Tichileşti (relatată în paginile ziarului în anul 2009), a plecat la cele veşnice Costică Şerban, un om simplu, singur, dar viu. Greu încercat de boală, bătrânul a ajutat în vremurile tinereţii sale la construirea clopotniţei bisericii ortodoxe din incinta spitalului. Vorbele lui înţelepte răzbesc în timp: "Viaţa, dacă ţi-o formezi de la tinereţe, o ai şi la bătrâneţe."

Din albumul cu amintiri, preotul Aurelian Tecuţă decupează imaginea celei care a fost tanti Ileana: "A trăit la Tichileşti de la 12 ani. Era oarbă, iar în loc de picioare avea două cioate şi câte două, trei degete la fiecare mână. De câte ori mă duceam să o spovedesc şi să o împărtăşesc, spunea că îşi doreşte să trăiască. Era un exemplu de răbdare şi optimism. Tot timpul spera să fie bine, să fie sănătoasă, chiar de acolo, de pe patul durerii, pe care stătea tot timpul."

"Avem nevoie de aşezăminte medicale pentru săraci, unde medicina să nu se vândă"

Nu departe de casele leproşilor se găseşte un cămin de bătrâni, construit graţie implicării active a lui Răsvan Vasiliu, medicul care îngrijeşte de 15 ani trupurile slăbănogite ale bolnavilor tichileşteni.

Doctorul atrage atenţia asupra unui aspect important: "Vremurile în care trăim seamănă cu vremurile bizantine, cu cele din timpul Sfântului Vasile cel Mare. Avem atât de multă sărăcie, încât este nevoie să facem aşezăminte medicale pentru săraci, unde medicina să nu se vândă. Medicina a ajuns comerţ. Eu vreau să rămân aici şi să nu se stingă acest loc. În jurul bisericii noastre micuţe aş dori construirea unui spital pentru săraci, în aşa fel încât să facem medicină creştină cu adevărat."

Strădaniile inimosului medic şi ale personalului medical, aflaţi în slujba bolnavilor, fie ei leproşi sau nu, sunt recunoscute nu doar pe plan local, ci şi naţional. "Decoraţiile sunt ale noastre, ale tuturor. Sunt pentru acest spital, aflat în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii, şi care se numără printre cele zece unităţi de interes naţional", explică Vasiliu.

Curajul bolii (incurabile): credinţa

Pătrunşi de dorinţa de a-i ajuta pe aceşti oamenii aflaţi în dificultate, preotul şi medicul îşi dau mâna într-un efort intens, care cere nădejde, credinţă, dragoste. Doctorul este cel care le tămăduieşte trupurile, iar preotul vede de paza bună a sufletelor. "Slujirea la Tichileşti este un act de răbdare, în primul rând, deoarece fiecare om are o istorie în spate. Sunt oameni care trăiesc aici de la 12 ani şi au ajuns acum la vârsta de 60, 70 de ani. Au puterea de a trece peste boală. Pentru noi e greu de înţeles. E curajul bolii incurabile. Rămâi fără cuvinte în faţa unor astfel de oameni care trec peste toate greutăţile şi merg mai departe. Când vin la biserică, atât bătrânii, cât şi cei de la leprozerie ies din cotidian, din chinul de zi cu zi, iar ei între ei se înţeleg foarte bine", spune cu emoţie tânărul preot Aurelian Tecuţă.

În prag de sărbătoare

În curând, pe 10 februarie, Biserica "Sfântul Haralambie" de la Tichileşti îşi va sărbători hramul. Bătrânul lăcaş de cult, zidit în 1938, aşteaptă şi în acest an pe oricine doreşte să participe la sărbătoarea micuţei comunităţi de credincioşi. În anii precedenţi, biserica a fost arhiplină. Rugăciunile clerului şi ale credincioşilor locului, dar şi ale celor veniţi din localităţile învecinate s-au topit în imne de slavă pentru Sfântul Ocrotitor Haralambie.

Părintele Aurelian Tecuţă declară: "Slujirea la Tichileşti se face prin grija episcopiei. Astfel, am reuşit să reparăm acoperişul bisericii, grav avariat". Având în vedere vechimea bisericii, lipsurile acesteia sunt mari. Sfântul lăcaş are nevoie urgentă de repararea pereţilor exteriori şi a porţiunii de perete îmbibat cu apa care s-a scurs prin acoperişul spart, de refacererea geamurilor şi a uşilor foarte vechi, dar şi a sistemului de încălzire, momentan nefuncţional.

"Exact ca în Evanghelia celor zece leproşi, pe de o parte, trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem, pe de altă parte, fiecare îşi doreşte mai mult sau mai bine, dar trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem şi cu ceea ce ne hărăzeşte Dumnezeu", încheie preotul Aurelian Tecuţă.

Medicul Răsvan Vasiliu: "Tichileştiul nu mai este leprozerie"

"Spre deosebire de Asia, Africa, Oceania şi America Latină, unde lepra este în evoluţie, deci este o boală frecvent întâlnită, după evaluările anuale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), România nu mai figurează pe harta ţărilor în care există endemii de lepră şi asta a fost şi concluzia lucrării mele de doctorat. OMS a luat în considerare acest lucru şi datorită raportărilor pe care noi le facem prin Ministerul Sănătăţii, în fiecare an. Lucrurile par destul de neclare, dar ar fi bine să precizăm o dată pentru totdeauna că în România lepra nu mai este în evoluţie. Ţara noastră nu mai face parte din ţările cu endemie de lepră. De asemenea, Tichileştiul nu mai este leprozerie. Acest concept este perimat, de mult timp, la nivel mondial, deoarece există tratament. Spitalele sunt deschise, lepra este considerată boală vindecabilă. Este boală contagioasă, repet, boală contagioasă, dar în condiţii speciale - apare în primii ani de viaţă, de cele mai multe ori, în interiorul unei familii în care există bolnavi de lepră", declară directorul spitalului.

Medicul Răsvan Vasiliu spune că ultimul caz internat la Tichileşti a fost un adult şi se întâmpla prin anii '80.